Social • La vremuri noi, boli noi: maladii ale epocii moderne

Informatizare, automatizare, globalizare şi alte „-zări” la care suntem, se pare, încă insuficient adaptaţi, au făcut din stilul de viaţă modern un pericol în sine. Şi nu mă refer la chestii precum consumul de junk food care ne umple de diabet, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială şi infarct. Nuuu! Astea nici nu mai sunt noutăţi; la urma urmelor, doctorii ne tot atrag atenţia de zeci de ani că pe aici şade principala cauză a mortalităţii în societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Altele sunt noutăţile – bolile noi şi parşive ale civilizaţiei. Cum timpul nu stă pe loc şi omenirea merge înainte, nici doctorii nu stau degeaba, ci descriu noi sindroame asociate cu stilul de viaţă actual – nişte maladii rare sau inexistente în urmă cu un veac, dar tot mai răspândite astăzi: 7 boli ale vremurilor noi.

 

Vederea stricată de computer

 

Dacă slujba ta presupune să îţi petreci ore în şir în faţa unui calculator, rişti – din păcate, rău de tot – să ajungi să suferi de astenopie ocupaţională (evident, astenopia de computer poate apărea şi în cazul în care nu munceşti la calculator, ci te joci la el – şi atunci nu mai e „ocupaţională"; simptomele nu-s cu nimic mai plăcute; atâta doar că de la joc n-ai decât să te şcoli şi să te duci să te odihneşti când vrei, ceea ce, la muncă, nu prea ţine).

Astenopia „de calculator” se manifestă prin simptome ca înroşirea ochilor, senzaţia de uscăciune şi usturime a acestora, vedere înceţoşată sau dublă, dificultăţi de focalizare, dureri de cap; uneori se ajunge şi la probleme în distingerea culorilor, sensibilitate la lumină şi dureri ale gâtului şi spatelui.

 

 

Surzenia datorată căştilor

 

La drept vorbind, numai căşti nu sunt ele, e vorba despre acele „dopuri” vârâte în urechi şi din care se revarsă un şuvoi de muzică la o intensitate care ar asurzi şi un elefant. Problema e foarte frecvenţa în rândul tinerilor, care au tendinţa să asculte ore în şir muzică în asemenea „căşti", conectate la mp3 player. Însă acestea nu izolează urechea de zgomotele din jur, astfel încât utilizatorul, ca să audă muzica peste vâjâitul metroului sau zgomotul din traficul auto, dă sonorul tot mai tare. Unii ajung să asculte muzică la intensitatea de 110-120 decibeli – adică mai tare decât zgomotul făcut de o drujbă!

După ani de zile de asemenea tratament, bietul aparat auditiv dă semne de uzură. Foarte îngrijorător, se constată la tineri o pierdere a acuităţii auditive asemănătoare cu cea care, în mod normal, apare doar la vârstnici. Cu alte cuvinte, copiii ăştia surzesc de tineri şi numai din vina lor.

Soluţii: daţi volumul mai încet (Mai înceeet, am zis!!!). Reduceţi timpul alocat ascultării muzicii în acest mod, la cca. O oră pe zi. Pe cât posibil, folosiţi căşti externe, cu o bună izolare fonică, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să daţi sonorul foarte tare.

 

 

E-tromboza

 

Despre tromboză venoasă profundă se tot vorbeşte în ultima vreme; ea înseamnă apariţia unui cheag de sânge în venele membrelor inferioare, din cauza şederii prelungite pe scaun, care încetineşte fluxul sanguin la nivelul picioarelor.

Pericolul cel mare constă în faptul că un cheag format în venele piciorului e o „bombă cu ceas", putând produce ravagii la distanţa: porţiuni din el se pot oricând desprinde şi călători, duse de fluxul sanguin, până în plămân (unde determină apariţia emboliei pulmonare – o situaţie fatală) sau în creier, producând un AVC (accident vascular cerebral).

Viaţa modernă ne implică, fără să vrem, în situaţii în care riscul trombozei venoase creşte simţitor. Una dintre aceste situaţii este călătoria cu avionul, în care pasagerii sunt obligaţi la ore lungi de imobilitate în scaun. O altă situaţie riscantă – şi mult mai frecvenţă – este cea a muncii la calculator, de unde şi numele de e-tromboză dat acestei afecţiuni, atunci când ea survine în condiţiile şederii îndelungate în faţa computerului.

Cu totul aflat la numai un click distanţă, utilizatorii nu mai au multe motive să se ridice de pe scaun şi rămân pe el ore în şir, cu sângele stagnând în membrele inferioare, ceea ce măreşte mult riscul apariţiei trombozei.

Medicii recomandă măsuri simple de evitare a riscului, numai să vrea lumea să le aplice: ridicaţi-vă de la calculator măcar o dată pe oră şi mişcaţi-vă puţin; în timp ce staţi aşezaţi, faceţi mişcări uşoare cu picioarele (încordaţi muşchii gambei, „bateţi tactul” cu vârfurile picioarelor – uşor, n-am zis să tropăiţi!), beţi lichide (1. Ca să scădeţi vâscozitatea sângelui; 2. Ca să vă duceţi mai des la toaletă; în felul ăsta o să fiţi siliţi să vă ridicaţi şi să vă mişcaţi).

 

 

GAD (tulburare anxioasă generalizată)

 

Cu toţii avem temeri şi griji dar, atunci când toate acestea iau aspectul unei îngrijorări excesive în raport cu situaţia reală, când ai sentimentul că nu mai poţi îndura tot ce se întâmplă, când ţi se pare că viaţa a devenit aproape imposibil de suportat, s-ar putea să suferi de ceea ce, recent, psihologii au denumit anxietate generalizată. Tulburarea e, foarte probabil, favorizată de „bombardamentul” mediatic cu informaţii neplăcute, care te fac să devii acut şi dureros conştient de toate relele lumii – de criză economică, ameninţarea terorismului, infracţionalitate – şi creează un sentiment copleşitor de nesiguranţă şi de pericol. În aceste condiţii, pe fondul unul psihic mai labil sau al unei stări sufleteşti deja afectate de necazuri personale – o boală gravă, de exemplu – ai impresia că viaţa a devenit într-adevăr de netrăit.

Specialiştii consideră că, în SUA, de pildă, cca. 6,8 milioane de oameni suferă de o tulburare de acest gen. Simptomele sunt diverse: de la stare de nelinişte, iritabilitate, senzaţie de oboseală, dificultăţi de concentrare, până la dureri de cap, de stomac şi senzaţia de sufocare.

Deşi există, adesea, tendinţa de a o interpreta că pe o reacţia la „o perioadă mai dificilă” din viaţă şi de a aştepta să treacă, de obicei, problema nu trece singură, iar îndemnurile de genul „nu mai pune atâta la inimă", „ia-o mai uşor” sau „nu te mai stresa atâta” nu o rezolvă. E nevoie de tratament – cu medicamente anxiolitice, cu antidepresive şi cu psihoterapie.

 

 

Ortorexia

 

Asta e una destul de ciudată şi care arată cât de mare – înfricoşător de mare! – E puterea mass media asupra noastră. Avalanşa de avertismente privind pericolul unei alimentaţii nesănătoase, cascada de informaţii legate de chimicalele dubioase pe care le conţine mâncarea şi de efectele grave ale acestora asupra sănătăţii i-au făcut pe mulţi oameni să dezvolte o adevărat obsesie a hranei sănătoase.

Acum, preocuparea faţă de calitatea alimentelor pe care le ingeram e firească; grav este doar atunci când această preocupare, ajunsă excesivă, ne consumă în chip absurd timpul şi energia, ne distruge şi plăcerea de a mânca şi, în cele din urmă şi sănătatea – fizică şi psihică. Destabilizați de faptul că zilnic află că n-ar trebui să mănânce cutare sau cutare lucru, cei atinşi de ortorexie ajung să-şi alcătuiască singuri nişte diete foarte restrictive, pe care le urmează riguros, fără să-şi dea seama că acestea le fac mai mult rău decât bine. În căutarea unei „purităţi nutriţionale” de neatins, ei devin de-a dreptul fanatici în respectarea acestor regimuri, intoleranţi în privinţa oricărei încălcări şi chiar ostili faţă de oricine nu împărtăşeşte concepţiile lor (ceea ce, cum vă daţi seama, îi îndepărtează adesea de familie şi prieteni, iar izolarea le agravează trauma psihică). Pe termen lung, ortorexicii ajung să slăbească excesiv, devitalizându-şi organismul până la un nivel care le pune viaţa în pericol.

Deşi această afecţiune nu a fost recunoscută oficial (încă) de către comunitatea psihiatrică, nu înseamnă că ea nu există; există în asemenea măsură, încât doctorii generalişti, medicii de familie se confruntă tot mai des cu ea. Cum printre psihoterapeuţi există practicieni specializaţi în tulburări legate de alimentaţie, cei afectaţi de ortorexie pot primi ajutor din partea acestora.

 

 

Tulburare anxioasă socială

 

Noile tehnologii ale comunicaţiilor ne ajută să interacţionăm unii cu ceilalţi în moduri pe care nu ni le imaginăm în urmă cu câteva decenii dar, cum totul e cu dus şi-ntors, tot ele îi fac pe unii să se simtă prinşi în această reţea de interacţiuni umane ca într-o plasă fatală, tot mai deasă.

Cei care suferă de anxietate socială sunt chinuiţi de sentimentul de a fi permanent urmăriţi, priviţi şi judecaţi de alţii şi se tem întruna să nu facă vreun lucru care să-i pună într-o lumină proastă. E evident ce dificilă devine viaţa cuiva în asemenea condiţii, cât de greu trebuie să li se pară acestor oameni să meargă la şcoală, la lucru sau pur şi simplu să iasă pe stradă.

Cauza acestei tulburări nu e cunoscută cu precizie; se ştie doar că, în multe cazuri, ea îşi face apariţia încă din copilărie. Se crede că e vorba despre o combinaţie de factori ereditari şi externi, în sensul că lumea modernă, în care e tot mai uşor să ne vedem şi să ne auzim unii pe ceilalţi, în grupuri tot mai mari, ajunge să dea unei persoane mai susceptibile din fire senzaţia torturantă că toată lumea e cu ochii pe ea.

Pentru un om care nu suferă de aşa ceva, e greu de înţeles cum e posibil că simplul fapt de a fi privit, pe stradă, de oameni – în cel mai firesc şi inofensiv mod – să îi facă pe aceşti anxioşi să tremure, să transpire, să ameţească, să-şi simtă stomacul răsucindu-se şi inima bătându-le să le sară din piept. Însă chiar aşa se întâmplă; cei afectaţi de anxietate socială suferă foarte mult şi ajung să nu mai poată duce o viaţă normală.

Totuşi, o combinaţie de medicamente specifice şi psihoterapie îi poate ajută enorm; cei care au tăria să urmeze un tratament îşi recăpăta, cel mai adesea, controlul asupra propriei lor vieţi şi-şi pot duce existenţa şi sub ochii celorlalţi – aşa cum e firesc pentru o fiinţă socială ca omul – fără a mai simţi nevoia să fugă şi să se ascundă.

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.