Social • Mâncarea va deveni un lux. Alimentele se scumpesc din nou

27 Mai 2011 Ora: 06:47
FNPAR anunţă o majorare a preţurilor produsele alimentare, în perioada următoare, invocând atât condiţiile meteo, cât şi lipsa unui sprijin pentru acest sector din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Datele de la această oră arată că producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea de anul trecut, producţia de răpită cu 22%, iar producţia de oleaginoase cu 7,6%. De asemenea, producţiile de legume şi fructe (caise, cireşe, ardei etc.) sunt întârziate şi clar producţiile vor fi mai mici. După ploile din aceasta primăvară, pentru lunile iunie şi iulie Administraţia Naţională de Meteorologie a prognozat temperaturi ridicate, iar sistemul de irigaţii nu este funcţional. Ministrul Agriculturii declara că România nu va intra în criza alimentară pentru că are potenţial, însă potenţialul trebuie şi valorificat prin politici coerente, ceea ce la ora actuală lipseşte cu desăvârşire României", a declarat într-un comunicat preşedintele FNPAR, Viorel Matei.
Dăm tot mai mulţi bani pe fructe, legume, zahăr. Inflaţia a ajuns la 8,64%
FNPAR cere Ministerului Agriculturii să elaboreze strategiile şi politicile agricole ale României, astfel încât „mâncarea să nu devină un lux".
Economia României va creşte cu 1,5% anul acesta şi cu 3,5 procente în 2012
„Ministrul agriculturii ar trebui să se preocupe mai mult de problemele agricultorilor şi nu să încerce să strice şi ceea ce aceştia au reuşit fără ajutorul domniei sale şi anume să fie reprezentaţi la cel mai înalt nivel la organizaţiilor europene din domeniul lor de activitate, COPA şi COGECA. Încercarea ministrului Tabăra de a determina excluderea agricultorilor romani din acest for, prin refuzul domniei sale de a achita cotizaţia, traducerea în şi din limba romana arata că nu se afla la conducerea Ministerului Agriculturii pentru a face politici agricole europene, ci altfel de politici", se mai arată în comunicat.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase