Social • Marea afacere de donare de organe a românilor prin cardul de sănătate?

ATENŢIE!  Un organ viu, în U. E., State şi mai departe, costă peste 100.000 euro!

Mai multe surse oneste şi credibile susţin că, la spitalul din Roman, judeţul Neamţ, un tânăr din Ruginoasa, accidentat, a fost supus torturii de A DONA ORGANE, a ţipat şi urlat două zile, până i-au fost scoase, vii, toate organele, deoarece mama lui, o femeie văduvă, îndurerată şi cu inima zdrobită de vestea neaşteptată, a fost convinsă şi pusă să semneze, de medici, că este de acord să doneze organele fiului său, pentru că acesta nu va mai avea şanse să trăiască.

Nu vreau să donez organe şi nici nu ştiu unde se înregistrează astfel de declaraţii care ar trebui făcute pentru că din 2011 care începe săptămâna viitoare, pe baza cardului de sănătate vom deveni potenţiali donatori de organe. Cardul conţine acordul prezumat al donării de organe care intră în vigoare automat în lipsa unei declaraţii exprese aşa cum prevede Legea 95/2006, art. 147, par.6. Adică trebuie să fii trecut în Registrul Naţional al celor care refuză să doneze organe. Fără declaraţie se înţelege pe baza criminalului acord prezumat din 2008 că eşti de acord să devii donator.

De săptămâna viitoare, gata, devenim o ţară de donatori de organe, cea mai bogată piaţă dacă ţinem seama că infrastructura rutieră, criminalul nr. 1 al României, nu e niciodată acuzat de nimic.

Doar că nimeni nu ne explică faptul că organele unui mort nu sunt bune de nimic, sunt şi ele moarte. Ca organele să poată fi folosite pentru salvarea unei alte vieţi, trupul donatorului trebuie să fie încă viu. Ori dacă trupul este încă viu înseamnă că omul nu e mort. Corect!

Cum e posibil ca un om încă viu, dovadă că organele sale mai funcţionează încă, să poată deveni donator, exceptând situaţia când se oferă el de bunăvoie? Foarte simplu. Prin schimbarea definiţiei morţii. Moartea nu mai e ce ştiam noi toţi creştinii, adică plecarea sufletului la Dumnezeu şi adormirea trupului devenit lipsit de respiraţie şi de bătăile inimii. Din 1970 MOARTEA A FOST REDEFINITĂ. S-a hotărât, de pildă, că moartea poate fi şi,,moarte cerebrală,, adică atunci când creierul nu mai funcţionează aşa încât să comande trupului şi omul se află în comă.

Fireşte că „moartea cerebrală” e o nenorocire. Unul dintre organele vitale ale trupului nu mai funcţionează şi nimeni nu poate şti pentru cât timp. Dar moartea cerebrală este doar cel mai puternic argument al existenţei sufletului. „Moartea cerebrală,, dovedeşte că nu creierul este cel care comandă cu adevărat trupului, deşi ştiinţa actuală asta ne învaţă, ci sufletul este cel care dirijează activitatea tuturor organelor, inclusiv a creierului. Atunci când creierul moare sau este parţial distrus celelalte organe continuă să fie inervate şi ţinute funcţionale de sufletul care se află încă în trup. Sufletul care nu a fost chemat la Dumnezeu continuă să sălăşluiască chiar şi într-un trup puternic traumatizat.

Chiar şi banalele vise dovedesc existenţa sufletului. Creierul continuă să aibă o activitate similară celei din starea de veghe dar mişcările nu se mai transmit trupului prin blocarea canalului bulbo-pontin. Astfel sufletul, suflare divină, care niciodată nu doarme, continuă să activeze creierul.

Nu are rost să mai lungesc vorba cu argumentele existenţei sufletului. Sunt o multime. Doar cei care nu vor să le vadă, nu le văd. Cert este că ,,moartea cerebrală,, nu este moarte adevărată şi prelevarea de organe de la astfel de oameni e un fel de crimă poleită umanitar.

Fireşte că omul aflat în „moarte cerebrală” va muri, la un moment dat, dar este dreptul lui să moară atunci când i se sfârşesc zilele. Chiar şi în suferinţa aceasta ultimă, Dumnezeu a pus un scop!

Donarea de organe trebuie să fie un gest jertfelnic şi asumat, doar aşa este jertfă pentru viaţa aproapelui. Fără această jertfă, donarea de organe devine doar parte a unui trafic de organe bănos şi cu scop comercial. Aşa se face că prin acordul prezumat statul are gratis la dispoziţie o materie primă care pe piaţa internaţională costă foarte mult. Şi, de aceea, în acest trafic nu mai e nimic creştin, nici vorbă de jertfă. La fel cum necreştină este şi dorinţa de a trăi cât mai mult, nelimitat dacă se poate, chiar şi cu organe luate pe baza acordului prezumat.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta