Social • Minciuna

Transmis din tată în fiu, din generaţie în generaţie, codul genetic al minciunii a suferit mutaţii monstruoase. Dacă până mai ieri puteam afirma că ”minciuna are picioare scurte”, acum nu putem decât să o luăm la goană din faţa ei, deoarece minciuna cu picioroange întrece orice aşteptare... a distrus stăvilar după stăvilar, dar nu a oprit-o nimeni... acum a început să distrugă dig după dig, revărsându-se până şi în casele nevoiaşilor săraci, dar cinstiţi.

Plânge cerul! Dar până la urmă, cine are de suferit? Desigur, tot cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăţia cerurilor, iar când cei din urmă vor fi, în sfârşit, cei dintâi, atunci, abia atunci, va fi reinversat şi sistemul de valori, într-o revenire spectaculoasă, uimitoare şi incredibilă, înviind morţii, zombii care păşesc prin viaţă în virtutea inerţiei...

 

Omul, prizonier al propriei minţi

 

Se spune că omul nu este prizonierul destinului, ci, mai degrabă, prizonierul propriei minţi. Adevărata libertate neîngrădită a omului constă în nivelul conştiinţei pe care îl are. Cât de bine şi cât de liniştiţi ne-am simţi, dacă am trăi într-o lume fără stres, într-o lume în care oamenii ar comunica, şi-ar da silinţa să se înţeleagă unii pe alţii, şi-ar ajuta semenii... Din păcate, tendinţa omului postmodernisit este de a-şi ucide aproapele. Cei răi vor să domine jucând murdar: înscenează, discreditează, calomniază, etc., culmea, în general, fără ca cineva să îi oprească...

Însă, de fiecare dată când refuzăm să luăm atitudine, când ne ferim să spunem adevărul, de fiecare dată când ne ascundem de el, de fiecare dată când ne e ruşine să ne recunoaştem greşelile, nu facem decât să... minţim! Să ne închistăm, să ne încuiem secretele în minte. Dar mintea, cât va rezista până să deraieze sau până să intre într-un joc din care nu mai poate ieşi?

Nu numai că aceste aspecte denotă laşitatea sau refuzul de a-ţi recunoaşte cu fruntea sus greşelile, într-o lume nu perfectă, dar perfectibilă; dar ele reflectă incapacitatea sau refuzul de a ţi le asuma, de unde rezultă iresponsabilitatea, fuga de pedeapsă. Toate acestea creează inhibitori, induc stresul cotidian, devenit un mare distrugător al sănătăţii mintale a omului, iar o dată spiritul îmbolnăvit, va îmbolnăvi fie psihicul, fie fizicul, fie pe ambele.

 

La limita dintre minciună şi adevăr

 

Şi dacă minciuna este celula care se multiplică a organismului, fără vreo intervenţie remedială din exterior, organism care, la rândul său, este infestat de astfel de celule, nu ne rămâne decât să sperăm într-un miracol salvator! Pentru că omul se află în incapacitatea şi în imposibilitatea de a se remedia singur, neputând acţiona corect asupra altuia, dacă este infestat ...

Numărătoarea inversă se apropie de zero! Ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista decât organisme infestate genetic cu virusul minciunii? Desigur, ar trebui creat un program de antivirusare. Cine să îl mai creeze, în condiţiile în care virusaţii nu au nicio şansă?! Rămâne doar speranţa în selecţia naturală...

 

Cine a permis multiplicarea acestor celule bolnave în societate?

 

Evident, mintea inventivă şi distructivă a omului! De bună voie şi nesilit de nimeni, omul le-a selectat, le-a sădit, le-a hrănit, le-a permis multiplicarea, până au scăpat de sub control, ca viruşii din laboratoarele nesupravegheate strict. Structurile sociale existente se dezintegrează sub privirile noastre neputincioase. Tot ce omul a construit nelalocul lui, natura distruge! Politicile economice nu par să mai corespundă şi nici nu mai fac faţă actualelor schimbări. O forţă aflată deasupra noastră nu ne mai permite să existăm în aceleaşi formule de până acum. Prăbuşirea actualelor structuri reprezintă doar efectul prostiei umane. Aşa se întâmplă când vrei să construieşti ceva nou, pe o temelie putredă.

Dacă prostia reprezintă cauza, efectul nu poate fi deşteptăciunea, ci o prostie egală sau chiar mai mare, rareori în regresie sau în stare latentă (şi în acest caz, tot se va activa în condiţii prielnice de mediu). Un organism virusat va transmite urmaşilor, prin codul său genetic, germenii virusului care, netrataţi şi nedistruşi la timp, vor invada noul organism, se vor adapta la noul mediu, vor suferi mutaţii şi vor deveni tot mai rezistenţi, respectiv din ce în ce mai distrugători. Ca şi rezistenţa organismului la antibiotice, de exemplu.

Buruienile neextirpate se înmulţesc rapid, ca şi neghina, iar dacă le smulgem din când în când, doar ameliorăm de moment viaţa plantei pe care dorim să o salvăm.

Ne aflăm parcă în faţa unui nou joc de puzzle, cu piese necunoscute, pe care trebuie să le punem cap la cap.

 

Efecte şi remedieri

 

Inversarea scalei valorice a condus la răsturnarea ordinii fireşti de manifestare a lucrurilor. Astfel, nu s-a mai putut aplica principiul cauză-efect, conform căruia cauza produce efectul şi nu invers, iar efectul catastrofal al acestei inversări îl observăm astăzi în cotidian, autorităţile luptându-se greşit şi în zadar cu combaterea efectelor. Efectul? ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”...

Să transpunem în viaţa reală. Legislaţia pare a fi concepută tot întru multiplicarea acestui flagel. O demonstrează corupţia actuală...

Dacă arunci doar o privire într-o parcare, două din trei-patru maşini prezintă zgârieturi. Celor care procedează astfel... ”Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei” (Isaac Asimov). Organele abilitate nu consideră această violenţă ca fiind una de gravitate majoră, în general clasând dosarele cu plângeri penale, cu autori necunoscuţi. Dacă ai avut norocul întâmplător să îl vezi pe acela care ţi-a vandalizat autoturismul, apare altă problemă. Nu ai martori. Şi atunci ce faci? Cauţi doi martori mincinoşi ca să îţi rezolvi ”echitabil” problema sau repari pe casco (dacă ai), prejudiciind firma de asigurări, lăsându-l pe cel violent şi adevăratul mincinos liber să îşi practice mania în continuare? Sau, îl pândeşti la cotitură şi când îl prinzi îl altoieşti? Iar atunci, cine credeţi că are de suferit? Tot cel prejudiciat, că a devenit şi el violentul violentului. Cu alte cuvinte, din lac, în puţ... Iată ce mecanisme sofisticate de salvare a minciunii s-au inventat!

În ciuda faptului că există posibilitatea aflării adevărului, cu ajutorul detectorului de minciuni, a hipnozei, a probelor, dacă s-ar dori într-adevăr prinderea răufăcătorilor, aceste măsuri nu se pun în practică... Dar minciuna şi paguba sunt prea mici, pentru a fi luate în calcul... Concluzia? Dincolo de aspectele legislative de care ne cramponăm atâta, se observă promovarea libertăţii de a minţi şi de a-i oferi în continuare posibilitatea de a  infesta codul genetic uman.

Dacă ne-ar interesa stârpirea acestui flagel, câte nu ar mai face omul? Dar nu ne interesează! Dacă s-ar face un efort suplimentar şi s-ar instala camere video pe toate străzile? Cu siguranţă şoferii ar contribui la buget pentru aşa ceva!

În justiţie, de exemplu, dacă ai împrumutat nişte bani unei persoane, dar nu ai dovezi şi nici martori, dacă persoana este mincinoasă, fără conştiinţă şi nu mai vrea să îţi înapoieze banii, tot tu, cel care i-ai făcut un bine, vei fi păgubit, din lipsă de probe. Mărturia mincinoasă cu mâna pe biblie nu-l va afecta pe escroc, lăsându-i calea liberă spre noi escrocherii, din ce în ce mai perfecţionate. Atunci ce rost mai au aceste instituţii? Calomnie nu se mai consideră decât acea infracţiune făcută public, cu scopul clar de a te defăima, aşa încât oricine îţi poate arunca în faţă orice mizerii, fără a mai recunoaşte ulterior. Deci, din nou, minţind! Ba chiar cazuri de calomnie clară au fost prezentate în presă, verdictul dat de instanţă fiind, incredibil, că afirmaţiile nu reprezintă calomnie, păgubit fiind tot cel calomniat. Din nou, ce rost mai au aceste instituţii?

Să zicem că în medicină, s-a trecut de la ameliorarea numai a organului afectat, la depistarea cauzei, lucru îmbucurător şi benefic recuperării organismului uman!

Remedii: trezirea conştiinţei prin programe educaţionale în acest sens, lecţii sub formă de jocuri de rol, de studii de caz, etc. Ce frumoase ar deveni o lecţie de istorie, civică sau de geografie, dacă am avea scurte filme documentare, tip poveste, în care personajele ar fi chiar elevii! Cu siguranţă ar exista o motivare reală, o înţelegere rapidă a lumii înconjurătoare, stimularea învăţării şi a creativităţii, a găsirii de soluţii, a aplicării cunoştinţelor dobândite în viaţa cotidiană, componentelor vizuale, auditive, adăugându-li-se imaginile în mişcare. Cine mai stă azi în linişte, cu o carte în faţă, lecturând, fără să îi zboare gândurile la calculator, la televizor, la club? Sau fără să îl ia somnul? Cu certitudine, un număr infim de persoane, nu ştiu cât de tinere...

Ce interesante ar deveni orele de dirigenţie, dacă ar exista filme educative despre modul în care să ne comportăm în familie, la şcoală, în societate, azi o temă despre o alimentaţie sănătoasă, mâine despre igienă, poimâine despre organizarea optimă a timpului din cadrul unei zile, etc., drept aplicaţii practice, organizând pe viu (ca la atelier, pe vremuri), probe practice: facem un tort, pe care îl servim împreună, confecţionăm un ciocan, care ne va fi util pentru reparaţiile sălii de curs, plantăm şi îngrijim o floare, purtăm o discuţie contradictorie într-un mod civilizat şi încercăm găsirea celor mai bune soluţii. Copiii noştri au nevoie de toate acestea!

La urma urmei, nu avem niciun motiv de bun augur pentru a promova acest flagel: minciuna!

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.