Social • Primul schimb de experienţă educaţională, iniţiat abia după cinci ani de la înfrăţirea cu Yambol
Municipiul nostru a găzduit pentru câteva zile, nu mai puţin de 11 elevi bulgari, însoţiţi de profesorii lor. Tinerii învaţă la un liceu cu profil de matematică şi limbi străine şi intenţionează să evalueze oportunităţile profesionale din mediul gorjenesc. Nu au lipsit din rândul activităţilor nici excursiile. Astfel, elevii, însoţiţi de profesorii bulgari, dar şi de reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu, au vizitat casa memorială Constantin Brâncuşi, Mănăstirea Tismana şi Cheile Sohodolului. În ceea ce priveşte condiţiile de cazare, doar cadrele didactice au beneficiat de condiţii hoteliere, în timp ce tinerii au fost plasaţi familiilor câtorva liceeni din municipiul nostru. Toate acestea se întâmplă ca urmare a schimbului de experienţă, pe teme educaţionale, pe care autorităţile noastre îl realizează ca urmare a actului de înfrăţire cu oraşul Yambol din Bulgaria. Ce-i drept întâlnirea din această săptămână a fost prima care are în atenţie un domeniu precum învăţământul. În cei cinci ani de când ne-am înfrăţit cu oraşul bulgăresc de astfel de întâlniri şi schimburi de idei pe diverse teme, au avut parte doar aleşii norodului. Dar iată că a venit vreamea când şi educaţia poate fi supusă dezbaterilor. Şi după ce se vor dumiri asupra modului de derulare a învăţământului românesc, elevii bulgarii vor prelua responsabilitatea de gazdă şi-i vor iniţia pe tinerii gorjeni în tainele culturii, tradiţiilor şi învăţământului bulgăresc.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase