Social • Reforma educaţiei „târâş-grăpiş”

Vizionari: 344
7 Ianuarie 2011 Ora: 14:32
Am intrat într-un An Nou. Oare? Nu ne puteam face iluzii prea mari că anul acesta va fi cu ceva deosebit de precedenţii. La noi anii deja sunt la fel. Nu înţeleg de ce ar trebui să ne mai urăm să se realizeze ceva ce oricum rămâne imuabil. Am intrat în noul an cu vechile obiceiuri. Aceiaşi politicieni ne zâmbesc sarcastic şi ne domină viitorul.
Iar noua Lege a Educaţiei nu face decât să ilustreze cât de polarizată este societatea românească şi cât de teatrală este clasa politică. Consensul naţional atât de invocat este doar scriptic, însă nu se simte deloc. Şi probabil cam aşa vă arăta şi atât de mult muncita reformă în educaţie: adică o combinaţie de forme fără fond, iluzorie în efecte şi haotică în conţinut.
Este necesară o schimbare. Se impune cu necesitate o reformă! Care să schimbe totul de la rădăcini şi să ofere noi perspective educaţiei româneşti. Însă, nu reforma în sine aduce beneficii, ci modul în care aceasta este implementată. O reformă care creează disensiune va accentua şi mai tare degringolada din sistem. Aspect „minor” care face, de fapt, diferenţa dintre succes şi eşec.
O asemenea situaţie de a iniţia lucruri „târâş-grăpiş” reprezintă o trăsătură definitorie a existenţei noastre multiseculare. Improvizăm şi ne grăbim să aplicăm doar pentru a constata că din nou trebuie să reformăm. Şi ciclul continuă în regim…tradiţional!
O situaţie similară care exprimă acest specific românesc pentru care nu ne invidiază nimeni s-a petrecut în 1916. Atunci era o dorinţă irezistibilă de intrare în războiul de reîntregire existând sentimentul că România se poate ridica la nivelul pretenţiilor. Politicieni şi cetăţeni erau de acord că sosise momentul, chiar dacă realitatea de pe front a arătat exact contrariul:
„Intrarea în acţiune, întregirea neamului, dezrobirea fraţilor, iată ce ne preocupa pe toţi, iată pentru ce luptam şi pentru ce ne certam, dar nimeni nu-şi puse întrebarea: CUM? Adică cum vom intra în război. Toată mişcarea patriotică se desfăşurase în jurul lui CÂND; nu în jurul lui CUM. Am fost cu toţii orbiţi de patimă, să o mărturisim. Urmăream cu toţii realizarea unui vis şi nu vedeam străchinele în care călcam.” (C-tin Argetoianu)
Visul este parte integrantă din existenţa umană. Iar reforma este parte a acestui vis… Însă, şi „străchinile” sunt o parte componentă, atunci când totul se face într-o manieră grăbită, cu jocuri de culise, vizând interese imediate, ignorând evidenţele! Iar rezultatul va fi ca şi în război: entuziast la început, ameţitor pe parcurs, haotic la final!
Şi asta fiindcă competenţa şi profesionalismul au fost erodate de impostură şi improvizaţie. Cinstea şi demnitatea, anihilate de corupţie. Moralitatea asfixiată de cinism inuman. Curajul civic ucis de pasivism şi indiferenţă. Dar şi dezbaterea publică convertită în certuri, intrigi şi scenarii manipulante. Practic, educaţia românească se află într-un carusel al mediocrităţii în care intrarea este liberă.
Iar de acolo se poate ieşi doar prin redresare morală şi redirecţionare valorică. Însă, acestea nu sunt principii despre care se poate teoretiza, ci care se învaţă pentru că cineva a avut succes în a le trăi. Care este atunci acel compendiu de valori demn de a fi imitat, atâta timp cât viitorul acestor elevi este sursă de dezbinare şi de judecăţi acide? Iar iniţiatorii sunt departe de a etala valorile pe care pretind a le induce altora?
Practic, asistăm la un simulacru de reformă realizată „târâş-grăpiş”, ale cărei părţi pozitive nu pot fi ignorate, însă care pe ansamblu are menirea de a distruge şi lucrurile bune care mai existau. Fiindcă în atmosferă tensionată nu se poate construi niciodată. Nefiind nici o surpriză că graba strică treaba! Ceea ce constituie, de fapt, o marcă înregistrată specific românească!













Legaturi (NE)primejdioase