Social • ROMÂNIA – o țară a spectatorilor de carieră?

Concepția societăți românești despre rău se limitează doar la violență și distrugere, dar lipsa de acțiune poate fi și ea o formă de rău, atunci când este nevoie de ajutor, de dezacord, de nesupunere sau de avertizare. Problema democrației este problema fiecărui individ luat în parte. Aceasta înseamnă că fiecare trebuie responsabilizat să înțeleagă că dacă nu crede că poate face diferența atunci nu va încerca să facă diferența ceea ce va permite altcuiva să stabilească criteriul de selecție al valorilor personale sau al valorilor democratice. Atât în ceea ce privește pe indivizi, cât și la nivelul acțiunii și mentalității comunităților, indiferența în fața răului poate fi considerată mai rea decât răul însuși. Acesta fiind nodul gordian pe care nici măcar nu ne străduim să îl desfacem…Este imperios necesar ca să ieșim din starea de izolare narcisică convențională și să ne înălțăm spre o formă superioară de participare la soarta colectivă. Trebuie să înțelegem la un nivel mai degrabă existențial decât conștient, că spațiul dintre oameni este o iluzie, că suntem toți uniți printr-o identitate umană comună. Fiindcă în sufletele noastre nu există doar rupturi și animozitate, ci și caritas, o formă de exprimare a iubirii. Din păcate, istoria demonstrează cât de fatală poate fi pierderea memoriei și ignorarea realității. Care este diferența psihologică dintre o masă de oameni care se droghează, adormindu-și vigilența eului și sute de mii de buni cetățeni ce ridică brațele la o demonstrație nazistă, stăpâniți de un entuziasm fără margini pentru cultul violenței?Care este diferența la nivel mental între o colectivitate umană ce comite crime în masă și o alta care asistă pasiv la propagarea răului? Câte atrocități, pogromuri, genociduri nu au pornit de la oameni obișnuiți, conduși de o vastă ideologie seducătoare sau de spiritul de turmă?Istoria stă mărturie a faptului că indiferența benignă transpune individul în situația de a deveni un agent al răului. Întotdeauna cei care comit crime în masă sunt puțini. Și mai infim este, însă, numărul celor care protestează. Majoritatea sunt spectatori, oportuniști, indiferenți, intimidați, oameni obișnuiți neinteresați de ceea ce se întâmplă în afara razei lor de interes.Lumea este periculoasă, însă nu doar din cauza oamenilor care fac răul, ci din cauza oamenilor care stau și îi permit acestuia să se desfășoare. Societatea se degradează din cauza oamenilor obișnuiți, dar cu o conștiință fisurată de prea multele compromisuri cu viața. Dictatorii nu au colaborat cu nebunii. Ci i-au avut ca parteneri pe oamenii obișnuiți (prin dezbinare și căutare de țapi ispășitori), convingându-i că servesc unui interes nobil. Chiar dacă a fost necesară abrutizarea propriilor suflete sau brutalizării altora. Cele mai oribile lucruri pot avea la origine un motiv aparent lăudabil. Pe care unii îl numesc reformă…Cuvintele lui Robert F. Kennedy sunt o chintesență a lipsurilor multiseculare ce ne bântuie existența: „În orice timp când o persoană stă în picioare pentru un ideal, sau acționează pentru a îmbunătăți viața altora, sau se luptă împotriva nedreptăților, el trimite mai departe un minuscul susur de speranță.”Cea mai falimentară opțiune ar fi evadarea din societate. Fiind, de fapt, varianta pe care o practicăm cu mult succes ca pe un hobby național. De aici și lipsa de speranță care ne spulberă sensul vieții. O reînviere a vieții colective și al idealurilor comunitare ar mai da o șansă unei supraviețuiri demne. Condiția este ca să arătăm că suntem preocupați de redresarea țării nu doar vorbind despre aceasta, ci și luând atitudine împotriva răului. Un rău care este prezent din belșug și se manifestă sub diferite nuanțe. Abia atunci țara spectatorilor de carieră ar putea deveni cu adevărat o nație!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta