Social • „România eternă” – poate fi şi altfel?

De ce suntem parcă blestemaţi?! Care este substratul care ne poate permite înţelegerea dramei prin care trece România astăzi? Mai poate fi ea explicată?

Înţelegerea mentalităţilor ar putea fi cheia descifrării realităţii umane care ne interesează. Faimoasa formulă caragialiană (“Suntem cum am fost şi teamă mi-este că tot aşa vom rămâne”) ar putea oferi o posibilă explicaţie. Însă, ar fi simplistă. Şi ne trimite excesiv de mult în trecut. Am putea doar afirma că suntem ceea ce am fost nu pentru că România nu ar fi evoluat, că nimic nu s-ar fi schimbat, ci că în fiecare etapă de dezvoltare aceleaşi idei prefabricate şi mentalităţi balcanico-sovietice au intervenit cu obstinenţă.

România noastră eternă nu este România aceloraşi mentalităţi retrograde, fiindcă, inevitabil o dată cu modernizarea s-au metamorfozat şi mentalităţile. Însă, anumite tipare de idei şi concepţii despre viaţă sau societate au dovedit o capacitate de rezistenţă incredibilă. În acest sens, singura schimbare produsă a fost la nivelul formelor de manifestare şi nu a fondului psihologic. S-au schimbat doar ritualurile, dar nu filosofia din spatele lor.

Aceste mentalităţi persistente, odată cu trecerea timpului, s-au acutizat fără a crea impresia că vor dispărea. Se discută pe larg de mulţi ani despre reformarea societăţii. Efectele le resimţim acum cu toţii! Fiindcă s-a acţionat doar asupra unor evidenţe superficiale şi nu asupra fondului care determină viaţa unei naţii. Realitatea tristă este că cea mai mare parte din viaţă ne-o petrecem făcând rău, o mare parte nefăcând nimic, şi viaţa toată făcând altceva decît ceea ce trebuie. Iar apoi constatăm că suntem nevoiţi să ne trăim propria dramă. Votăm ce nu trebuie ca ulterior să regretăm. Etichetăm tot ce se iveşte, pentru a sesiza că ne-am distrus singuri. Ne punem încrederea în oameni pentru a constata că am eşuat lamentabil. Şi dincolo de toate acestea, rămânem noi. Aceiaşi! Gândind la fel, acţionând la fel, imobili şi reticenţi la schimbare.

Urmează acum partea cea mai grea, şi anume schimbarea anumitor patternuri culturale sau moduri de a gândi. Greu ca aceasta să fie realizată pe timp de criză. Însă, cu atât mai necesară. Aceasta s-ar putea concretiza numai prin acţiunea conjugată a mijloacelor de informare în masă, a sistemului educaţional, a mediului politic. Întrezăriţi o asemenea alianţă? Scopul final al acestor acţiuni ar trebui să fie formarea unei mentalităţi sănătoase, care să asigure o imagine de sine în concordanţă cu realitatea, precum şi încrederea în forţele şi valorile proprii. Renunţând la miturile noastre favorite despre noi înşine şi dispuşi să construim din nou. Însă pe un alt fundament. Ceva mai solid…

P.S. Probabil, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, vom ieşi din criză. Însă, dacă rămânem aceiaşi, putem deja să ne pregătim de următoarea…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta