Social • România se caută

Anul asta se împlinesc 21 de ani de la căderea comunismului în România, comunism care, printre altele, a avut ca obiectiv distrugerea elitei intelectualilor şi, mai ales, ascunderea lucrurilor care ţin de credinţă şi identitate naţională. România se născuse odată cu acest regim comunist şi avea să moară dacă  regimul ar fi dispărut, acesta era lucrul care trebuia învăţat de toată lumea. Comunismul, din fericire, a căzut în decembrie 1989, cu preţul morţii a peste 1000 de persoane, a fost atunci singura ţară în care a căzut sistemul şi în care cineva şi- a pierdut viaţa pentru asta. De atunci, România rătăceşte căutându- se în tot felul de mode trecătoare care, din păcate, nu pot să îi confere strălucirea de altădată.  În toată această ceaţă, a apărut curentul acelora care sunt nostalgici după sistemul comunist, uitând, starea de teroare şi de incertitudine întunericul şi liniştea dusă către absurd. Aici ar putea să existe voci care să îmi spună că, în unele situaţii, astăzi ai putea să întâlneşti, uneori, momente care se aseamănă cu sistemul trecut, lucru care ar trebui să ne determine să nu regretăm un regim ale cărui consecinţe, România o să le resimtă multă vreme de acum încolo. Desigur,  ar fi absurd să te declari anticomunist tocmai pentru că sistemul nu mai există, din păcate, în România de astăzi, nimeni nu a reuşit să demareze construirea unui muzeu al comunismului, un lucru absolut necesar pentru a se înţelege de toată lumea ce au însemnat pentru România 50 de ani de comunism, ani în care se demolau biserici se denatura istoria se trăia în întuneric şi în tăcere. La 21 de ani de la căderea comunismului, se ştiu prea puţine lucruri despre ce s-a întâmplat, de fapt, atunci  probabil, cel mai tare doare indiferenţa oamenilor care nu par interesaţi sau deranjaţi de acest fapt.

Au fost doi oameni care au ieşit preşedinţi promiţând că se va afla adevărul despre revoluţie, din păcate, totul a rămas la stadiul de promisiuni. În România, dezamăgirea este soră cu o consolare care te face, mai curând, să laşi capul în jos, decât să îl ridici şi să încerci să schimbi ceva. Comunismul a rămas,  este o reminiscenţă a unei boli grele care se vindecă încet şi cu multă răbdare.

Cel mai important este să vindecăm rănile, altfel nu se poate merge înainte, în decembrie 1989, au fost oameni care au rămas fără părinţi, oameni care şi-au pierdut copiii, aceşti oameni merită să ştie adevărul ca să poată să îşi explice toate suferinţele îndurate.

Dacă toate aceste probleme ar fi rezolvate cu siguranţă România ar putea să se regăsească şi poate în sfârşit să înţeleagă democraţia cu adevărat.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta