Social • Salvarea României cu… agheasmă!

Boboteaza ,zi plină de semnificații, dar și de solemnitate. Un moment care a determinat din nou umplerea bisericilor. Ar trebui ca acest fapt să fie promițător atâta timp cât românii își joacă tot mai convingător rolul de „homo religiosus”.

Începem să ne punem tot mai mult încrederea și salvarea în miracole și intervenții divine. Fiind, de fapt, soluția de urgență la care se apelează tot mai insistent. Dacă „îngerii” de pe pământ au eșuat, apelăm la cei din văzduh! Chiar dacă pentru aceasta este necesară „sfânta și tradiționala îmbulzeală”. Călcatul pe picioare și cuvintele grele au devenit o banalitate cu ocazia pelerinajelor „pioase”. Însă, dacă porția de sfințenie a fost „confiscată”, ce mai contează comportamentul? Și dacă credința noastră este alimentată cu sumedenii de superstiții pe cine mai deranjează naivitatea incultă?

Nu sunt adeptul identificării cauzelor într-un mod simplist cu privire la criza prin care trece România. Complexitatea este mult prea vastă pentru a fi abordată unilateral. Cu toate acestea, nu poate fi neglijată și latura spirituală a fenomenului. Dacă românii sunt încurajați să devină tot mai „bisericoși” pentru a depăși criza, nu cumva tocmai în acest deziderat se poate ascunde una dintre sursele care alimentează ciclicitatea crizelor de la noi? Pare paradoxal, însă la o privire mai profundă s-ar putea să iasă la iveală o rană pe care ne străduim de secole să o ținem ascunsă. Iar dacă o descoperim s-ar putea să aflăm de ce avem un anume gen de mentalitate retrogradă și de cine ne este (de)formată.

Răspunsul l-a dat acum un secol în urmă D. Drăghicescu (diplomat, filozof, doctorat în sociologie la Sorbona) una dintre somitățile sociologice de la noi din țară. În anul 1907 a avut curajul să facă o analiză psihologică a profilului românesc din multe puncte de vedere, inclusiv cel religios:

„Religia la români nu este o școală pentru viața practică. În general esența ortodoxismului la noi stă în afirmarea «credinței nețărmurite» și nu în realizarea în faptă a legilor morale. Creștinii ortodocși sunt pasivi și speculativi, pe când catolicii și protestanții sunt oameni harnici și energici. Pentru ortodocși, scopul credinței nu stă în viața practică, ci în „izbăvirea sufletului”. În acest chip practicat, creștinismul românilor nu putea decât să împuternicească și să îngroașe atmosfera de lene, de contemplații și de nepăsare în țările române. Mentalitatea și spiritul românesc rămân astfel înțelenite sau propășesc cu mare anevoință și cu sforțări prea mari, pentru rezultate prea mici.” (Din psihologia poporului român)

Poate că de aceea a şi fost posibilă catena de demisii morale ale clerului sub comunism. Poate că de aceea nu vedem nici o reacție a ierarhilor la suita de încălcări ale bunului simț și ale demnității morale exercitate de puterea portocalie. Poate că de aceea factorul educațional nu constituie o prioritate a sferei religioase. Și cu siguranță, aceasta explică de ce românii devin tot mai religioși, dar și mai iresponsabili. De ce căutăm fața bisericilor, dar nu și transformarea interioară. De ce suntem mai interesați să investim în construcții de ziduri sfinte, dar nu și în regenerarea societății. De ce vorbim mai mult, dar acționăm mai puțin. Pentru a sesiza, în final, că valorile universale ale umanității nu se lipesc de noi și începem să fim refuzați pretutindeni în Europa. Acolo unde, de fapt, împărțim ultimele locuri. În ciuda afirmării noastre pioase! Și a pelerinajelor cu scandal!

Poate că nu am dreptate. Poate că încă nu suntem pregătiți să ne privim în oglindă. Poate că „hainele cele noi ale împăratului” ne stau bine, chiar dacă suntem GOI. Poate că nu vrem să știm „d-astea”! Poate că este mai preferabil să închidem ochii, însă realitatea nu poate fi contestată. Decât doar dacă ne dorim o reîntoarcere spre Evul Mediu. Întunecat! Direcție de care începem să fim tot mai aproape. Mentalitățile favorizându-ne ajungerea mai repede la destinație. Superstițioși, naivi, fără cultură religioasă și fără interiorizarea valorilor! Etalând exteriorul pentru a nu ni se vedea interiorul! Nici agheasma nu mai ajută. Și, totuși, ce putem face???

P.S. M-aș bucura să primesc comentarii de fond. Nu atacuri la persoană…Poate că cei care avem curajul să privim în față fenomenul ne vom și implica în a schimba ceva. Descoperind adevărata semnificație a religiozității. Permiteți-mi să am și eu naivitatea mea…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta