Social • Sex cu infirmiera la spitalul de la Dobriţa

4 Februarie 2011 Ora: 11:15
Sex în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie ,,Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa, în timpul serviciului şi contra cost. De asta este acuzată una dintre infirmierele unităţii medicale gorjene, de unul dintre pacienţi, bolnav de TBC, care susţine că ar fi întreţinut cu aceasta, în mod repetat, relaţii sexuale
, locul ales de salariata sanatoriului pentru acest ,,tratament” fiind chiar vestiarul ei dar şi salonul bolnavului. Pacientul o acuză pe salariată chiar de prostituţie dar şi de încălcarea flagrantă a Codului Muncii şi a Codului Penal. Conducerea spitalului, preocupată de salvarea unităţii de la închidere, promite însă că va lua măsuri împotriva infirmierei Ileana Bruciu, dacă ancheta desfăşurată de poliţie îi va arăta vinovăţia.
Spitalul de la Dobriţa este cutremurat de la începutul acestui an de un scandal sexual, care pică prost în momentul în care conducerea unităţii medicale încearcă să salveze spitalul de proiectul dezastruos al ministrului “portocaliu” al Sănătăţii. Din păcate, cele petrecute în cadrul unităţii medicale nu pot fi trecute cu vederea, mai ales că presupusa vinovată a faptelor abominabile, stă bine mersi la muncă, şi mai mult continuă să îl agaseze pe bolnavul pe care la ţăpit. Este vorba despre infirmiera Ileana Burciu, în vârstă de peste 35 de ani, protagonista acestui scandal, pe care în loc să îi pună punct îl inflamează, introducându-l în scenă şi pe soţul ei, şi el salariat al spitalului. Pentru a înţelege mai bine de ce este acuzată că face o salariată a spitalului în timpul serviciului, scăpând de ochii vigilenţi ai superiorilor, aveţi la dispoziţie declaraţia bolnavului Adrian, un tânăr de 31 de ani din Gorj, internat la Dobriţa de aproape un an şi jumătate, bolnav de TBC.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase