Social • Sinucideri in serie la TARGU-JIU

O fată de 13 ani, elevă în clasa a VII la Şcoala Generală din Stăneşti, s-a aruncat în Jiu fiind salvată de la moarte în ultima clipă de un trecător.

După ce doi elevi din Târgu-Jiu şi-au pus capăt în acelaşi mod, o altă fată a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa. Aceasta nu s-a dus astăzi la şcoală şi a venit cu o vecină la Târgu-Jiu, iar după ce a consumat mai multe beri i-a spus că vrea să moară precum Raluca Drăguşin. „A lipsit de la ore şi a venit împreună cu mine la Târgu-Jiu, cu microbuzul. Mi-a spus că a văzut la televizor cazul Ralucăi şi că vrea să facă şi ea la fel. Eram în parc. A luat trei - patru doze de bere de la magazin, apoi mi-a spus că se duce la toaletă şi nu am mai văzut-o. A scos-o din apă un băiat“, a relatat Adriana Besoi, de 19 ani, vecină cu Ana-Maria.

Sinuciderea, aceasta catastrofa duhovniceasca este o consecinta tra­gica a unei crize personale acute. Sinucigasul cauta o te­melie solida, insa nu o poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de ultimul lui spri­jin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o astfel de persoana doreste sa nu se simta robul imprejurarilor, ci o personalitate care ia hotarari bine gandite si libere. Printre motivele care determina sinuciderea se evidentiaza motive existentiale si motive demonstrative.

Sinuciderea din motive existentiale este foarte "ispititoa­re". Ea atrage prin posibilitatea de a-ti alege singur moartea, de a se simti liber, de a pune capat senzatiei de tristete chi­nuitoare, chiar daca aceasta se face in detrimentul vietii pa­mantesti. Cel ce sufera descopera pe neasteptate, uneori chiar inconstient, indepartarea lui de Dumnezeu. Aceasta constatare ii striveste sufletul si il face sa iasa de sub influen­ta fatumului. Ultimul gest este de a gusta din viata in proce­sul mortii. O astfel de persoana viseaza sa fie martorul care asista la propria moarte. El tremura in fata mortii si, ca sa in­ceteze acest chin, incearca "sa omoare" moartea sufletului prin moartea trupului. Insa in zadar, pentru ca numai Hristos a fost cel care a calcat "moartea cu moarte".

Sinuciderea din motive demonstrative este gestul prin care omul mintit incearca sa scape de golul sufletesc, sa le demonstreze celor din jur si siesi ca este viu. Pentru aceas­ta, el incearca sa faca ceva iremediabil: sa le descopere si sa le demonstreze oamenilor din jur propriul lui "eu", chiar cu pretul mortii. Logica este paradoxala: "Eu sunt in viata si va voi demonstra aceasta chiar prin moartea mea. in ea se afla mantuirea si viata mea".

Sinuciderea din motive existentiale si demonstrative este privita ca unica solutie a problemei complicate si de nerezolvat a sensului vietii. Iata de ce spunem ca pierderea acestui sens, care il desparte pe om de Dumnezeu, Care este Izvorul sensului (vezi Sirah 17, 5) si al vietii (vezi In. 11, 25-26), ocupa un loc de frunte printre cauzele incerca­rii de sinucidere.

Numarul sinuciderilor creste tot mai mult, de la an la an. Sociologul Emile Durkheim mentiona ca, in a doua ju­matate a secolului al XlX-lea, numarul sinuciderilor a crescut de 3 pana la 4, 5 ori, in functie de tara. Analizand aceste date, el a ajuns la concluzia ca motivele cele mai grave ale sinuciderilor sunt dezorientarea, slabirea relatii­lor sociale, destramarea colectivismului, decaderea mora­la, distrugerea religiozitatii. Iar motivele atribuite de obi­cei sinuciderii (saracia, patologia psihica, gelozia, betia, suferintele trupesti etc.) nu sunt cele reale. Dupa Durk­heim, radacinile sinuciderii nu sunt in dificultatile de via­ta. Oamenii isi pun capat zilelor pentru ca ei nu stiu unde se opresc necesitatile lor si care este scopul activitatii lor. Numarul mare de sinucideri este un semn al unei nenoro­ciri morale. in consecinta , a opri cresterea omorurilor be­nevole nu consta numai in a usura viata oamenilor.
nesatisfacute."

Psihologul ridica o problema serioasa: ce a putut sa de­termine o persoana, multumita de viata, sa incerce sa se si­nucida? V.Frankl crede ca unul din motive ar fi imposibi­litatea de a gasi si de a realiza sensul vietii, insuficienta "continutului de viata" si "eliberarea de golul sufletesc", cu alte cuvinte, este vorba de o criza personala.
Cauza sinuciderii este atingerea nivelului maxim de sin­guratate interioara, disperare, tristete si neajutorare. Dorin­ta fireasca pentru viata este inlocuita cu atractia pentru moarte. Multor persoane le este greu sa traiasca jara Dum­nezeu. Aceasta idee este clar demonstrata in Evanghelie. Dupa ce a pacatuit, Adam 1-a parasit pe Dumnezeu, din care cauza a murit mai intai sufleteste si apoi trupeste. De aceea, Hristos, rascumparand pacatul stramosului, a fost parasit de Dumnezeu in Omenitatea Sa (vezi Mt. 24, 46). Hristos a murit de bunavoie in starea de parasire de catre Dumnezeu, ca sa nu pierim noi din cauza ei. "El a purtat pacatele noas­tre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pa­cate, sa vietuim dreptatii: cu a Carui rana v-ati vindecat", vesteste Apostolul Petru (1 Petru 2, 24). Sinucigasul uita si se incapataneaza sa nu-si aminteasca de Mantuitorul, de res­ponsabilitatea pe care o are fata de El pentru darul pretios care este viata. Aceasta persoana, constient sau inconstient savarseste un pacat grav: distruge sufletul care este nemuri­tor si il da in mainile diavolului.

Staretul Paisie Aghioritul spunea ca oamenii "sufera pentru ca nu inteleg sensul vietii. Atunci cand acest sens este inteles, toate lucrurile se indreapta". Staretul iivsfatuia pe parinti sa-i ajute pe copii sa inteleaga ce este bniele, pentru ca el este "sensul cel mai adanc al vietii".

Nivelul sanatatii duhovnicesti este determinat de valori si sensuri, pe care le urmam in viata si in activitate. Inima noastra devine depozitul patimilor, pe masura ce ne indepar­tam tot mai mult de Dumnezeu. Aceasta o marturisesc boli­le, nascute din patimi, adica suferintele firii omenesti, care a cazut. Pacatul pangareste din punct de vedere moral, inde­partand astfel harul lui Dumnezeu, asa cum fumul alunga al­binele si mirosul greu, porumbeii. Si in concluzie: desparti­rea de Dumnezeu, ruperea legaturii harice cu El stau la te­melia nefericirii noastre fizice, psihice si duhovnicesti.

Daca parintii neglijeaza aceasta axioma a teologiei orto­doxe, in mod sigur, copiii lor vor suferi de o anumita boala duhovniceasca. Desi, din punct de vedere psihologic, ei pot ramane sanatosi. Tendintele societatii contemporane sunt de asa natura, incat psihologul rus B. S. Bratusi pune diagnosti­cul: "Sanatos psihic, dar bolnav din punct de vedere duhov­nicesc". Din pacate, de cele mai multe ori, se intampla ca to­tul sa inceapa de la golul sufletesc si de la plictiseala si se termina cu "socul ontologic" si cu sinuciderea. Desigur, nu exista o schema generala pentru toti. Totul este personal. Uneori, omul moare duhovniceste, ba chiar si fizic, fara sa mai ajunga la stadiul de sinucidere. Dar Dumnezeu ne scoate mereu, chiar si din incercarile de sinucidere. in numele Lui, Biblia ne propune libera alegere: viata si binele sau moar­tea si raul, binecuvantarea sau blestemul. "Alege viata, ne spune ea, ca sa traiesti tu si urmasii tai" (Deut. 30, 19).

Noi preluam din invatatura lui Hristos acele idei si valori datorita carora avem posibilitatea si sansa irepetabila de a dobandi sensul vietii. Crestinismul este mantuitor, intrucat restaureaza legatura omului cu Dumnezeu. Aceasta este lu­crul cel mai important in terapia bolilor duhovnicesti.

Vom rezuma cu un citat din Sfantul Teofan Zavoratul: "Pacatul ataca nu doar sufletul, ci si trupul. in unele ca­zuri, aceasta este evident, in altele, desi nu este atat de clar, totusi adevarul ramane adevar... Pacatul se savarseste in suflet si il face bolnav, dar, asa cum viata trupului vine de la suflet, bineinteles ca din cauza imbolnavirii sufletu­lui se imbolnaveste si trupul. Singurul fapt ca pacatul adu­ce intunericul si mahnirea ne face sa constatam ca el actio­neaza negativ si asupra sangelui... insa cand realizam ca el ne indeparteaza de Dumnezeu, Care este Izvorul vietii, si ne pune in neintelegere cu toate poruncile, ne miram de ce pacatosul mai este inca in viata. Aceasta este mila lui Dumnezeu, Care asteapta sa ne pocaim si sa ne intoarcem la El. Prin urmare, inainte de toate, bolnavul sa se gra­beasca sa se curete de pacate si sa se impace cu Dumnezeu. Acesta este primul pas spre insanatosire" .

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta