Social • Stresul, inamicul tuturor

Ce este stresul?

 

Menţinerea sănătăţii necesită o bună capacitate de a face fata stresului. Un agent stresor nu este întotdeauna un eveniment negativ. O nuntă şi un deces pot fi în aceeaşi măsură stresanţi pentru organism. Expunerea la evenimente stresante intense sau extreme, dar şi deprivarea de stimuli pot provoca dezechilibre în organism şi astfel probleme majore. Prea multă căldură, frig, activitate, hrană sau cerinţe de ordin social sau din contră, lipsa hranei, atingerii, interacţiunilor sociale sau somnului pot fi nocive pentru sănătatea individului.

Percepţia noastră asupra stresului este importantă; orice factor pe care îl putem considera o ameninţare, reală sau imaginară, va creşte nivelul de anxietate. Modul cum reacţionam este influenţat de o serie de factori, dintre care unii pot fi controlaţi, în timp ce alţii nu. Sănătatea fizică şi mentală, predispoziţia genetică („moştenirea"), experienţele din trecut, regimul alimentar, susţinerea socială determina care stimuli externi vor fi interpretaţi de către organism drept agenţi stresori într-un anume moment al vieţii noastre. O persoană sănătoasă, echilibrată, provenită dintr-o familie armonioasă şi fără probleme de sănătate, care trăieşte o viaţă liniştită, se hrăneşte raţional şi are relaţii normale cu cei din jur, va răspunde mult mai bine la stres şi are mult mai puţine şanse să dezvolte o afecţiune legată de stres decât un om la care cel puţin unul din factorii amintiţi este deviat de la normal.

Atunci când ne gândim la stres, ne vin în minte termeni ca „tensiune, povara, solicitare, efort, presiune, încordare, forţa, constrângere". Conceptul de stres a fost studiat şi definit pentru prima dată de către medicul de origine austriacă Hans Selye, în prima jumătate a secolului XX. Selye a folosit acest termen în 1950 pentru a descrie un ansamblu de reacţii ale organismului fata de o acţiune externă exercitată asupra sa de către o largă serie de agenţi (fizici, chimici, biologici, psihici) constând în apariţia unor variate modificări morfo-funcţionale.

Hans Selye a numit acest răspuns la stres, „sindromul general de adaptare", care cuprinde toate mecanismele nespecifice capabile să mobilizeze resursele adaptative ale organismului în fata agresiunii care îi ameninţa integritatea.

Sindromul general de adaptare se caracterizează printr-o evoluţie în trei etape: de alarmă, de rezistenţă şi de epuizare. În prima fază, cea de alarmă, numită şi „de şoc" sau răspunsul „luptă sau fugi", organismul manifestă răspunsul iniţial la agentul stresor nou apărut. Se manifestă de obicei prin hipotensiune şi tahicardie, hipotermie şi o secreţie crescută de hormoni suprarenalieni (ACTH, cortizol, adrenalină). Următorul stadiu este cel de rezistenţă, în care aparent organismul s-a adaptat la situaţie, însă persista modificările din stadiul de alarmă. De fapt, organismul continuă să lupte cu agenţii stresori mult timp după ce manifestările fazei de alarmă s-au estompat. În cazul în care organismul continuă să fie supus stresului fără nici un fel de ameliorare, se intră în al treilea stadiu, cel de epuizare. În această situaţie, adaptarea nu mai poate fi menţinută şi încep să se instaleze consecinţele nocive ale persistenţei reacţiilor de apărare ale organismului: boli de inimă, accidente cerebrale vasculare, boli digestive cum ar fi ulcerul gastric şi duodenal, migrene şi diverse infecţii.

Oamenii care sunt supuşi stresului continuu perioade lungi de timp devin copleşiţi de tensiune, furie, frică şi frustrări, ceea ce conduce la instalarea cronica a unei puternice stări anxioase. Ca urmare, secreţia de adrenalină va creşte iar tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă şi respiratorie vor avea valori mărite. O frecvenţă respiratorie mare va duce la hiperoxigenarea sângelui, cu instalarea sindromului de hiperventilaţie. Acesta poate fi începutul atacurilor de panică.

 

Ce e de făcut cu stresul?

 

Trebuie să înţelegem că stresul psihic este cauzat doar de noi înşine, de reacţiile noastre la acţiunea mediului înconjurător: cantitatea stresului resimţit depinde doar de natura gândurilor noastre! Alungaţi din mintea voastră gândurile sumbre, nehotărârea şi şovăiala. Înlocuiţi-le cu gânduri pozitive, vesele, constructive. Cum?

• Încetează să te învinovăţeşti pe tine şi pe cei din jur pentru cele trecute, trage doar învăţăminte pentru viitor şi apoi ţine cont de ele!

• Nu fi îngrijorat pentru ziua de mâine: să te preocupe e OK, dar să nu ajungă să te streseze viitorul. Gândeşte-te doar ca astăzi este ziua pentru care te îngrijorai ieri. Cât s-a adeverit din temerile tale? Trăieşte doar pentru ziua de azi, scoate maximul din ea. Doar aşa îţi poţi pregăti viitorul.

• Fii tu însuţi! Nu încerca să îi imiţi pe alţii. Aminteşte-ţi că eşti unic: ceea ce poţi face tu, nu poate nimeni în afară de tine!

• „Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici" – a spus Nietzche. Profită de orice situaţie grea pentru a te perfecţiona!

• Nu încerca să schimbi inevitabilul! Exista unele situaţii care trebuie să fie aşa şi nu pot fi altfel – acceptă-le aşa cum sunt. Aceasta nu înseamnă să cedezi îndată ce apar greutăţile, doar încearcă să distingi improbabilul de imposibil.

• Fii atât de ocupat, încât să nu ai timp să-ţi macini grijile. Găseşte-ţi un hobby, o a doua slujbă, o preocupare ce te pasionează, fiindcă ocupaţia este cel mai ieftin medicament şi cel mai eficient.

• Să nu te supere criticile: înseamnă că ai fost remarcat! Mai bine ascultă-le şi mulţumeşte celor ce te critică. Astfel dai două lovituri deodată: îţi dezarmezi criticul şi ai o şansă să îţi corectezi greşelile şi să te perfecţionezi.

• Înainte e a te agita pentru ceva, pune-ţi întrebarea: „Merită?" În 99,99% din cazuri sigur vei răspunde „NU".

• Alcătuieşte-ţi un program de acţiune pentru fiecare zi şi urmăreşte-l riguros. Vei evita astfel pierderea inutilă de timp cu visarea sau ezitarea şi vei avea certitudinea că nu ai uitat nimic din ce ai făcut.

• Rezolvă-ţi problemele, una după cealaltă, după importanţa lor; termină mai întâi cu cele mai importante. Dacă ai ceva de neplăcut sau plictisitor de făcut, începe cu aceasta, apoi treci la activităţile pe care le agreezi. Şi ce este cel mai important: rezolvă-le atunci când apar, nu le amâna nicio secundă. Lucrând conform acestor trei principii, vei scuti o grămadă de nervi şi timp.

• Încă nu a murit nimeni prin lipsă de somn. Nu insomnia te distruge, ci îngrijorarea din cauza ei. Mai bine scoală-te şi citeşte ceva sau lucrează până devii somnoros. Când te culci să nu te intereseze că vei dormi, doar închide-ţi ochii, relaxează-ţi muşchii şi odihneşte-te.

• Dacă simţi ca lucrurile încep să se încurce, înseamnă că ai ajuns la un impas. Înainte de a-ţi smulge părul din cap, scoate o coală goală de hârtie şi notează-ţi aceste trei întrebări: „Ce mă nelinişteşte?", „Ce pot face?", „Cum voi acţiona?". Tot aici, răspunde la ele şi apoi acţionează!

• Mişcă-te! Ştiai că 2/3 din structura organismului tău este destinat mişcării? Aparatul locomotor este format din aproximativ 400 de muşchi scheletici şi 208 oase ce trebuie puse la treabă, altfel 2/3 din tine „moare". Orice formă de sport, jogging, tenis, înot, culturism, aerobic sau fotbal etc. – în afară de faptul că îmbunătăţeşte starea generală a organismului, te descarcă total de tensiunile acumulate în timpul activităţii de zi cu zi, adică de stres.

• Relaxează-te în mod regulat. Aşa vei induce o stare de calm şi linişte în organism, ce te vor detaşa de presiunea psihică, uneori devenită insuportabilă.

 

Masajul în lupta cu stresul

 

Tot mai mulţi oameni caută sprijin în tratarea simptomelor legate de stres. De multe ori, un diagnostic precis este dificil de stabilit, deoarece fiecare dintre noi răspundem diferit la stres. Astăzi, medicină recunoaşte stresul intens şi/sau de lungă durată ca pe o cauză importanta a îmbolnăvirilor de tot felul, deoarece aşa cum s-a constatat, stresul are un efect distructiv asupra homeostaziei, adică stării de echilibru la nivelul diverselor sisteme şi organe.

În lupta cu stresul, s-au impus metode precum acupunctura, meditaţia, relaxarea prin respiraţie, muzica, hipnoză, exerciţii fizice, masajul clasic şi shiatsu precum şi altele. Considerate de către unii ca fiind depăşite, aceste metode străvechi au dovedit o eficienţă chiar mai mare decât a tehnicilor moderne. Masajul are capacitatea de a micşora nivelul plasmatic de cortizol şi de a reduce starea de excitare a sistemului nervos simpatic, ceea ce va reinstaură starea de echilibru interior a organismului. Se considera ca masajul supune corpul unei forme mai „blânde" de stres, care poate fi suportată; aceste semnale induc un fel de resetare a sistemelor (ca atunci când oprim şi repornim computerul), permiţând astfel instalarea stării de echilibru. Ritmul liniştitor al masajului are capacitatea de a organiza şi sincroniza ritmurile biologice ale corpului. Astfel masajul se dovedeşte un mijloc eficient de lupta cu stresul, însă trebuie reţinut că abordarea cazurilor pe termen lung trebuie să fie multidisciplinară, incluzând aici în mod particular consilierea psihologică.

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.