Social • Sultanismul, noul brand al României
Dincolo de noua picătură amară pe care populația a trebuit să o ingereze în urma căderii moțiunii de cenzură, un element s-a evidențiat, marcând un nou recul al puținei unde de moralități pe care speram că încă o mai avem. O nouă și, totuși, veche trăsătură a unei maladii naționale ne diminuează și ultimele speranțe de redresare. SULTANISMUL implementat cu mare succes pe malurile Dâmboviței a arătat până la ce cote inimaginabile poate fi redusă conștiința celor de a căror decizie depinde soarta noastră.
Abuzul, discreționarismul și oportunismul făceau deja parte din peisajul românesc. Ne obișnuisem cu el în politică, iar societatea s-a aliniat la „noua ordine mioritică” și a îmbrățișat cu mult zel același gen de comportament. Astfel, minciuna, tupeul, furtul au devenit job-uri naționale, iar cel care înșeală mai puțin are pretenția de a fi considerat de o calitate morală superioară. Bineînțeles, prin comparație cu hoții de elită…
Mai nou, pentru a întregi meniul zilnic, constatăm că sultanismul ca „modus vivendi” are toate șansele să doboare mai vechile recorduri. Nici Ceaușescu nu s-a bucurat de atâta servilism din partea celor care emit pretenția de a fi considerați elită conducătoare. Mentalitatea de castă, de cerc închis, deloc compatibilă cu spiritul unei societăți democratice, exprimă sclipirea unei gândiri totalitare. „Scopul scuză mijloacele” este singură coordonată a unor vieți golite de sens…
În fond, este oare vreo diferență între cei trei mii de aplaudaci care l-au acoperit cu vacarmul lor pe C-tin Pârvulescu, acuzator al unei reforme similare de „interes național” inițiate de clanul ceaușist, și cei care în același spirit de supunere față de conducătorul suprem au hotărât în aceste zile să tacă??? Chiar să și aplaude??? În timp ce mii și milioane de concetățeni de-ai lor își strigau durerea?!!! Și acum, ca și atunci, Marea Adunare Națională era solidară cu partidul, nu însă și cu poporul! Un popor măcinat de suferință! În trecut, ca și în prezent! Iar politicienii amatori de „mătănii sultanistice” au demonstrat că sunt nepieritori. Persistând în viața noastră prin etalarea mediocrității lor morale…Pe care o invocă spre binele populației. Continuând apoi să ne predice despre curaj, demnitate și solidaritate. Uitând că episoade penibile de acest gen am mai vizionat acum vreo două decenii.
Nu calitatea politică a celor care fug de responsabilitate este de contestat, poate nici cea profesională. Cu siguranță însă calitatea lor morală merită un vot de blam!
Nu lipsa de curaj poate fi condamnată, ci obediența excesivă. Fiindcă ei persistă în a scrie o istorie bolnavă într-o Românie adânc cufundată în incultură, dezastru și ticăloșie.
În consecință, sunt marginalizați cei care au valoare și sunt promovate nulități aidoma chipului lor… Astfel, multiplicarea imposturii, labilitatea morală și lipsa de conștiință au devenit noul brand al României, o emblemă pe care ne străduim să o mascăm, dar cu care conviețuim…Fiind o constantă nefericită care ne (de)formează și ne împinge tot mai adânc într-un abis din care a dispărut și luminița de la capătul tunelului…Sau poate că vom reuși să scoatem AS-ul din mânecă și să reaprindem făclia!
Social Bookmarking
Komenteaza articolul
Legaturi (NE)primejdioase