sigla polemika

Anul I (IV)   Nr. 65   
radio gorj
mica publicitate
Adauga anunțul tau GRATUIT și el va apărea și în ediția tipărită CLICK AICI

citeste polemika online

Polemika online: CLICK AICI

Arhiva tiparita: CLICK AICI

Tadio Targu Jiu

Trivoli

Eltop

sport in gorj

acces tv

acces tv

ziare

partener mediafax
Dependenți de „evadare”!Dependenți de „evadare”!

Părem a fi devenit o țară populată de zombi. Impasibili și fără reacție la dramele care ne populează prezentul. Printr-un ciudat mecanism de convertire, ne-am metamorfozat în umbre și nu în cetățeni! De ce părem cu toții ca fiind o masă de manevră repliată pe poziții de care ne simțim tot mai îndrăgostiți?

Dosarul medicului Diţescu, trimis la CraiovaDosarul medicului Diţescu, trimis la Craiova

Doctorul Sanda Mischie a refuzat să semneze decizia completului de judecată din cadrul Comisiei de Disciplină, prin care s-a stabilit sancţionarea cu avertisment a medicului ginecolog  Damian Diţescu. Comisia de disciplină a menţinut în cazul medicului de la Spitalul ...

Social • Top cinci indemnizaţii de şomaj din Gorj

Top cinci indemnizaţii de şomaj din Gorj
de Octavia HANTEA
Vizionari: 956
18 Decembrie 2009 Ora: 13:48

Astăzi, mai mult ca niciodată fiecare persoană este responsabilă pentru construirea propriului drum în viaţă. Unii au învăţat că orânduirea pe termen îndelungat a faptelor le poate aduce anumite avantaje. Chiar dacă nimeni nu se bucură cu adevărat de statutul de şomer, cel mai avut şomer din judeţul Gorj primeşte, anul acesta, o indemnizaţie de 1808 lei. Aşadar, pentru unii criza nu-i chiar aşa de amară precum ar vrea să pară. Dacă mai luăm în considerare că această persoană primeşte ajutor de şomaj aproape sau chiar mai mult decât salariul uneia care munceşte opt ore pe zi, lucrurile sunt chiar foarte bune.

 

1808 de lei , cea mai mare indemnizaţie de şomaj din Gorj


Drumul de la un salariu mulţumitor la ajutorul de şomaj poate apărea, în condiţiile actuale, în absolut orice moment în viaţa unui om. O simt pe pielea lor tot mai mulţi gorjeni. Conform datelor statistice ale AJOFM Gorj, în prezent, în bazele instituţiei sunt 15861 şomeri, dintre care 9394 indemnizaţi. În aceeaşi perioadă a anului trecut, judeţul Gorj înregistra un număr de 10549 de şomeri. Conform statisticii, cei mai bine plătiţi gorjeni primesc lunar o indemnizaţie de peste 1430 de lei. Astfel, şomerul care încasează 1808 de lei este urmat de un altul care primeşte 1623 de lei.  A treia poziţie este ocupată de un gorjean căruia statul îi plăteşte 1500 lei în fiecare lună, pentru ca în finalul “Top 5 cel mai bine plătiţi şomeri” să se afle alte două persoane cu un şomaj de 1476, respectiv 1430 de lei. Nici anul trecut nu au lipsit din peisaj astfel de fenomene, numai că indemnizaţiile au înregistrat valori mai mici, cuprinse între 1273 de lei şi maximum 1455 de lei. “ Dacă, în 2008, cea mai mare indemnizaţie de şomaj plătită în Gorj a fost de 1455 de lei, anul acesta şomerul cu cea mai mare indemnizaţie primeşte cu aproape 500 de lei mai mult”, a precizat Ana Maria Niculescu, consilier superior AJOFM Gorj.

 

“Cei mai mulţi au primit şomajul mediu de 437,32 de lei”


O importanţă deosebită la stabilirea cuantumului indemnizaţiei îl constituie vechimea în câmpul muncii. Indemnizaţia lunară primită de un şomer se compune din 75% din salariul minim brut pe ţară la care se adună, în funcţie de vechime, o cotă procentuală din media veniturilor realizate de persoana în cauză în ultimele 12 luni. Cotele procentuale sunt diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare. Potrivit AJOFM Gorj, stagiul de cotizare care predomină al nivelul judeţului Gorj este cel de zece ani. Pentru persoanele care au cel puţin un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, indemnizaţia de şomaj se va calcula în funcţie de 3% din media veniturilor realizate în ultimul an anterior pierderii locului de muncă. Pentru cel puţin cinci ani de stagiu de cotizare, cota va fi de 5% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, pentru cel puţin zece ani de stagiu de cotizare, cota este de 7%, iar cota de 10% din media veniturilor pe ultimul an lucrat se va lua în calcul în cazul persoanelor care au avut un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani. Indemnizaţia de şomaj se acordă diferenţiat. În cazul în care o persoană a acumulat cel puţin un an stagiu de cotizare va primi şomaj timp de şase luni. Timp de nouă luni vor primi indemnizaţie de şomaj acele persoane care au realizat cel puţin un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani. Cei care au lucrat mai mult de zece ani vor primi ajutor de şomaj timp de un an. “ Nu toţi se bucură de sumele amintite anterior. Cei mai mulţi au primit şomajul mediu de 437,32 de lei”, a mai spus Niculescu. Modul în care este privit şomajul şi previziunile de evoluţie sunt, de multe ori, contradictorii. Pe de o parte sunt angajatorii şi sindicaliştii, care nu sunt deloc optimişti şi care avertizează că nu am văzut încă ultimele scene de concedieri. Angajatorii, cu câteva mici excepţii, cei din domeniile pe care criza nu le-a dărâmat, spun deschis că nu mai caută oameni. Pe lângă cei care şi-au pierdut locul de muncă, cei mai afectaţi sunt tinerii care acum caută pentru prima oară să se angajeze şi nu au nici un fel de experienţă pentru moment, cel puţin, ei sunt o cauză pierdută şi ajung să muncească oriunde găsesc un loc liber, indiferent dacă se potriveşte cu pregătirea sau aşteptările lor.

 

 


Social Bookmarking
comenteaza articolulKomenteaza articolul
Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta
Komentarii cititori:
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.
RECOMANDARI
POOL-ul SAPTAMANII

Credeți că vom ieși din criză până în 2012?

Voteaza
Va rugam asteptati...
PROMO MANIA
elvis

Casa vinului Targu Jiu

Lito Market

legaturi neprimejdioase Legaturi (NE)primejdioase

www.radiotargujiu.ro

WEB DESIGN si solutii software

Produse Naturiste

SEO monitor Branding, web design si strategie - Optimum Communication - Web development: A3D Studio
Follow us on Facebook