Social • Vadim Tudor risca 7 ani de inchisoare

Vizionari: 336
7 Ianuarie 2011 Ora: 14:24
Procurorul general, Codruta Kovesi, a anuntat ieri ca a solicitat rapoartele politistilor privind evacuarea sediul PRM din strada Emile Zola, iar in urma studierii acestora institutia s-a sesizat din oficiu. "In urma studierii rapoartelor, ne-am sesizat din oficiu pentru infractiunea de nerespectare a hotaririi judecatoresti si ultraj" a spus procurorul general, Codruta Kovesi. Daca va fi gasit vinovat, Vadim Tudor risca pina la 7 ani de inchisoare. Evacuarea sediului in care functioneaza PRM a inceput marti dimineata, in prezenta executorului judecatoresc Paula Daniela Somaldoc, si s-a incheiat in cursul noptii de marti spre miercuri. Executorul judecatoresc a venit insotit de politisti la imobilul din strada Emile Zola, unde erau prezenti aproximativ 20 de membri PRM, in frunte cu liderii partidului, Corneliu Vadim Tudor, Marius Marinescu si Codrin Stefanescu. Somaldoc le-a cerut celor prezenti sa paraseasca sediul. In replica, Vadim Tudor i-a adresat injurii si a stropit-o cu un pahar cu apa. De un tratament la fel de umilitor s-au "bucurat" si politistii prezenti la evacuare. Intr-un final, liderul PRM si acolitii sai au plecat, marti noaptea, din sediul din strada Emile Zola. Inventarierea bunurilor din cladire a continuat si pe parcursul noptii.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase