Sport • Cârţu salvatorul sau Cârţu groparul?

Vizionari: 479
16 Aprilie 2010 Ora: 09:55
Cârţu vrea jucători care să trăiască meciul pe teren, nu să moară pentru victorie. Aceasta este concluzia la care tehnicianul Pandurilor a ajuns după ce şi-a amintit o vorbă spusă cu ani în urmă de nea Imi Jenei.
Nu erau ei, Pandurii, într-o situaţie deosebită atunci când Sorinaccio a decis să-i facă loc lui Ciobi, dar acum ieşirea pare blocată, iar cheia nu mai e în mâinile tehnicianului. Pentru a trece din nou peste linia retrogradării, Pandurii au nevoie şi de auto-piedici din partea contracandidatelor, iar Cârţu pare a se împăca din ce în ce mai greu cu o astfel de situaţie, iar când Cârţu n-are pace, nimeni nu mai are pace. Exploziv, inventiv şi eficace pe teren, ca jucător al Universităţii Craiova a înscris cam un gol la trei meciuri, Sorinaccio s-a văzut nevoit ca în cariera de antrenor să se bazeze adesea pe un alt profil de jucători decât cel în care se încadrase el în perioada în care era jucător activ. Cum nu toată ziua dai peste jucători de calitatea lui Cârţu sau a celor ai Craiovei Maxima, actualul antrenor al Pandurilor şi-a creat o altă strategie de a ajunge la ceea ce-şi propune. Explozia a fost înlocuită cu disciplina, inventivitatea cu siguranţa, iar eficienţa din atac cu cea din apărare. Aceasta a fost calea transformării lui Sorin în Sorinaccio. Drumul lui Cârţu în cariera de antrenor a avut o perioadă fulminantă la început, cu un titlu cu Unversitatea Craiova, titlu rămas ca ultim şi pentru Cârţu şi pentru Craiova. A fost antrenor şi la naţională, dar la cea mică, apoi a trecut şi prin potcoava Giuleştiului, nu pentru multă vreme însă... Tot Craiova îi era mai aproape de suflet, aşa că vreme de aproape zece ani s-a împărţit între Extensiv şi Universitatea, cu o pauză în care, vreme de un an, a schimbat peisajul mioritic cu cel al Eladei. Au venit apoi vremuri în care a stat undeva la mijloc, antrenând echipe de talia Oţelului sau a celor de la FC Argeş. O repunere a lui Cârţu pe drumul marii performanţe a fost încercată de Marian Iancu, cel care l-a plasat pe acesta în programul său de ridicare din cenuşă şi renaştere a Timişoarei fotbalistice, însă tot Iancu a fost cel care i-a închis uşa acestui proiect. A fost momentul în care soarta lui Cârţu, ca antrenor, s-a schimbat radical, echipele pe care le-a antrenat după plecarea sa de pe Bega fiind doar interesate de a scăpa de la retrogradare, Progresul şi Dacia Mioveni terminând prin a ajunge să şi retrogradeze, iar Pandurii stau pe marginea prăpastiei. Pentru a nu-şi păta „cazierul” fotbalistic cu o retrogradare cu Pandurii, Sorinaccio nu pare dispus să mai facă acum nici o concesie. Vrea de la jucătorii săi concentrare maximă şi dăruire sută la sută, iar pentru îndeplinirea obiectivului este gata să calce peste cadavre. Adept al principiului „cine nu-i cu mine e împotriva mea”, Cârţu, simţind că unii n-au pus osul, a schimbat macazul şi a trimis câţiva dintre jucători la echipa a doua. Doar câteva etape au mai rămas până când vom afla soarta Pandurilor. Liga I sau liga a II-a? Aceasta-i întrebarea pe care şi-o pun toţi cei care în ultimii ani au încercat să-i lase dragostea faţă de Craiova Maxima în cufărul cu amintiri pentru a da frâu liber dragostei gorjene. Câteva etape în care vom afla dacă Sorinaccio va sufla viaţă peste Pandurii sau îi va conduce spre groapă.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase