Sport • Iarna marilor schimbări?

De mai bine de un an se tot vorbeşte despre criză, dar se pare că ea abia acum este cu adevărat simţită, abia acum îşi arată cu adevărat colţii cu care deja sfârtecă hălci mari din fotbalul autohton. Până acum un an, Liga I, care se saturase de fotbalişti străini de mâna a doua părea gata să facă oferte chiar şi pentru jucători ce ştiu ce înseamnă performanţa, jucători căliţi prin campionatele puternice din Europa. Gigi Becali dăduse de ceva vreme drumul baierelor pungii, iar salariile jucătorilor săriseră binişor de 2-300.000 de euro. N-au stat deoparte nici ceilalţi granzi bucureşteni, dar nici provincia, iar România tindea să devină un mic El Dorado pentru o mână de fotbalişti aflaţi în tranziţie, fotbalişti scăldaţi în două ape, nu foarte buni astfel încât să joace la echipe mari în Europa, dar nici atât de slabi să-şi facă veacul pe sumele amintite la echipe obscure din Cipru, Qatar sau Singapore. A fost odată, dar nu mai este pentru că, peste noapte, Gigi şi ai lui parteneri de joacă şi-au dat seama că buzunarele lor nu sunt precum cele ale lui Berlusconi sau Abramovic şi nici măcar pe Ahmetov nu-l pot privi în ochi de la acelaşi nivel. Cu buzunarele găurite de jucătorii pe care-i văzuseră ca ducându-i spre glorie, dar şi de criza mondială, patronii fotbalului românesc au sunat retragere. Planeta se scufundă, a spus unul dintre ei, iar cel care ridicase ştacheta la un moment dat a fost şi cel care a pus-o din nou acolo unde o găsise. Mai nimeni nu-şi mai permite acum să dea salarii de peste 150.000 de euro, iar cei care le-au prins pe cele ante-criză sunt strânşi cu uşa până când degetele, de atâta durere, mai dau drumul la câteva zeci de mii.

Cu fotbaliştii de funie la târg

Că fotbaliştii din România rar mai trec de suta de mii de euro n-ar fi poate cea mai dureroasă problemă pentru că, între noi fie vorba, nu cred că ar fi foarte mulţi pe plaiurile noastre care să merite cu adevărat aceşti bani. Numai că, încet, încet apar tot felul de anomalii. Tot felul de probleme care nu-şi găsesc rezolvare iar soluţiile propuse par rupte din Evul Mediu.

Deschidem ziarele de sport şi ne cutremurăm aflând că Fiscul nu mai are pe ce pune popriri şi pune ghiara pe fiinţe. Se justifică ei spunând că la controalele efectuate au găsit jucătorii înregistraţi drept „imobilizări”, că au fost cumpăraţi cu factură. Să nu ţi se ridice părul pe tine? Mâine, poimâine te trezeşti că nu mai lucrezi drept strungar la făbricuţa X pentru că patronul tău n-a dat Statului ce-i al Statului şi că, pentru ca acesta să-şi mai umple încă o dată buzunarele pe spinarea ta, Statul te va căuta la dinţi, te va pieptena apoi frumos, îţi va pufăii pe la subsiori cu Farmec şi te va pune în vitrina unei bănci, doar, doar s-o milui vreun domn mai ortoman să dea cinşpe lei ca să te pună să strunguieşti de acum pentru el. Şi parcă învăţasem la şcoală că vremurile când sclavii erau aduşi cu vapoarele pentru a fi vânduţi s-au stins demult!

Mă revolt acum, la măsurile luate de Finanţele Publice în aceeaşi măsură în care şi cluburile se poartă de foarte multe ori cu jucătorii precum la târgurile de vite pentru că şi acestea tot a sclavie miros. La fel de mârşave mi se par deciziile cluburilor care, atunci când, ajunşi la final de contract, unii jucători refuză să-şi prelungească înţelegerile şi găsesc tot felul de tertipuri prin care să-i scoată pe aceştia răspunzători de toate ororile omenirii numai cu scopul de a le face rău.

Epurare prin întinerire

Fără a fi avut şi la Pandurii salariile uneori obscene pe care granzii le ofereau chiar şi celor pe care-i luau doar pentru a-i împrumuta altora mai apoi, iarna se anunţă a fi una a reducerilor. Reduceri importante, dar nu ca cele din magazine, ci mai degrabă ca cele din minerit şi nu numai. Cele de personal şi cele de salarii. De voie, de nevoie chiar jucătorii au dat o mână de ajutor importantă clubului dând cu piciorul primelor, care intră în buzunare doar în funcţie de obiectiv, iar cum obiectivul s-a stins pentru moment, banii au rămas în vistieria clubului. Asta dacă or fi fost acolo...

Mult trâmbiţata dorinţă de a promova tineri jucători pare acum tot mai aproape de realizare, iar motivul nu mai pare acum unul legat doar de patriotismul local zgândărit de faptul că în tot lotul primei echipe mai avem un singur târgujian care a dat cu piciorul în minge pe terenurile Ligii I. Odată cu trecerea lui alde Avramescu sau nea Pleaşcă la gradul de sergenţi cu aspiraţii de locotenenţi, o parte dintre colonei sau generali vor fi trecuţi în rezervă, solda de plătit fiind prea grea în comparaţie cu gloanţele trase de aceştia care şi-au atins şi ţinta. Condescu nu mai pare deloc dispus să scoată bani nici pentru cine ştie ce transferuri, dar nici pentru salarii cu prea multe zerouri, iar Ciobotariu, dacă va trece cu bine peste ultimele încercări ale turului şi peste această iarnă, din primăvară va trebui să facă acelaşi lucru pe care l-au făcut antrenorii Craiovei în urmă cu câţiva ani. Aceştia au fost obligaţi de lege sau de patron să se bazeze doar pe factorul local, iar, dacă ne uităm acum la trecutul imediat şi la prezentul echipei din Bănie, acest lucru putem spune că a prins bine Craiovei. Cum nimeni n-a mai avut curajul de a face acest pas la Pandurii, nu-i pot transmite actualului antrenor al gorjenilor decât un mesaj: „Ciobi, fii bărbat!”.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta