Sport • Jurnalişti sportivi sau clovni într-un spectacol penibil?

Nu întotdeauna m-am regăsit printre cei numiţi „ziarişti” sau cum le place unora să-şi spună, „oameni de presă”. Fie că, vreme de aproape 15 ani, am încercat, iar cei care m-au ascultat la radio pot spune dacă am reuşit sau nu, să le aduc oamenilor în viaţă măcar o fărâmă din bucuria muzicii pe care am crezut-o de calitate, fie că, aşa cum fac acum, am aşternut pe hârtie sau on-line rânduri legate de viaţa sportivă, de fiecare dată mi-a fost greu să mă simt ca făcând parte din categoriile mai sus amintite.

În goana pentru audienţe, ratinguri şi alte cele, multe instituţii de presă şi oameni ce le sunt angajaţi trec uşor de limita bunului simţ. Îmi este imposibil să înţeleg de ce şi chiar pentru ce există ziarişti care acceptă să fie umiliţi de personaje precum Gigi Becali. Şi mai greu îmi este să înţeleg cum pot unii accepta bălăcărelile la care sunt supuşi. Cum râd în hohote atunci când sunt jigniţi sau cum sunt alţii gata oricând să-l roage pe unul sau altul din clanul becaliot să mai arunce spre ei un scuipat, doar-doar o prinde „minutul de aur” sau măcar un 0,1% cotă de piaţă mai mare decât nenorcosul pe lângă obrazul căruia preţioasa salivă a trecut milimetric.

Şi dacă am ajuns cu vorba înspre cel dintâi oier, să spun şi ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri. Deunăzi, căutându-mi meciurile pe care să le mai urmăresc pe micul ecran, am dat peste o emisiune aşa-zis moderată de un aşa-numit moderator. Individul, lipsit de minima decenţă dată de perioada mai lungă sau mai scurtă pe care ar fi trebuit s-o petreacă alături de familie pentru a deprinde bunul simţ, îl tot asmuţea pe patronul Stelei asupra lui Mitică Dragomir, iar subiectul ce stârnea valuri de hohote de râs în studio fiind taman boala ce-l face pe şeful de la Ligă să bată lumea-n lung şi-n lat în cătarea unui tratament.

Dacă de la Gigi Becali pot spune că mă aşteptam la orice, personajul fiind unul capabil de multe numai să fie cap de ştire, modalitatea în care Silviu Tudor Samuilă a înţeles să-şi facă emisiunea nu doar că m-a surprins, dar m-a şi dezamăgit. Să nu-şi fi dat seama că boala tot boală rămâne chiar dacă se numeşte răceală, gripă porcină, priapism sau SIDA? Nu cred. Mai degrabă tind să dau crezare faptului că aici este vorba doar de acei ani despre care am mai făcut vorbire.

Vrând-nevrând, capitalul meu de simpatie pentru Mitică Dragomir, până atunci tinzând serios spre zero, a crescut. Asta în vreme ce pentru Samuilă şi gloata de hohotişti de la GSP TV, pe lângă moderatorul şef în studio, chicotind direct proporţional cu erecţiile lui Mitică, fiind Emil Grădinescu şi Dorin Chioţea, oprobriul a atins punctul maxim.

Dacă asta înseamnă jurnalism, dacă asta trebuie să facă un ziarist sau dacă aceştia sunt oamenii de presă, numiţi-mă cum vreţi, numai aşa nu.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta