Sport • Modele ardelene şi ialomiţene

De câţiva ani, de când Steaua şi Dinamo ţin prima pagină a ziarelor de sport mai mult cu performanţele bahice ale unor jucători ce se simt mai mult manelişti decât fotbalişti sau cu ideile năstruşnice ale unor patroni pe care, vorba lui Eminescu, „lumea nu putea să-i mai încapă”, fotbalul românesc nu încetează să ne uimească prin reprezentante ce nu demult nici nu visau să stea în capul mesei Ligii I.

Mai întâi ne-a uimit CFR Cluj. O echipă care şi-a făcut un plan pe vremea când evolua în Liga a III-a. Preluată în 2002 de Arpad Paskany, echipa ardeleană prezenta un proiect pe termen mediu cu un final în 2007, an în care echipa trebuia să joace în Liga Campionilor. Mulţi au zâmbit. Era normal. CFR-ul clujean se zbătea atunci în anonimatul celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Promovările în Liga a II-a şi apoi Liga I au venit firesc, conform planului stabilit. La fel s-a întâmplat şi cu participarea în cupele europene, şi ea cuprinsă în proiectul de cinci ani al cuplului Paskany-Mureşan. A venit şi anul 2007 şi cincinalul s-a încheiat cu câştigarea titlului în România şi accederea echipei în Liga Campionilor. Punct ochit, punct lovit. Precizie care a uimit pe toţi cei care au urmărit cu atenţie întreg parcursul ardelean, de la liga a III-a la Liga Campionilor. Mirarea noastră nu mai e acum aşa de mare când vedem, din ce în ce mai clar, că multe din performanţele clujene au în spate şi „munca” unor arbitri.

Mai mult decât ne-a surprins CFR-ul, ne surprinde acum Unirea Urziceni, o echipă născută în 1954, dar care până în acest mileniu a făcut naveta doar între ligile a II-a şi a III-a, cu mult mai multe staţii la nivelul eşalonului trei. Dacă atunci când vorbim de performanţele atinse mirarea nu ne mai este atât de mare după ce am fost oarecum imunizaţi după experienţa CFR-ului, surprinde în cel mai plăcut mod felul în care s-a ajuns la ea. În vreme ce ardelenii au avut grijă ca mereu atunci când se vorbeşte de CFR Cluj să se menţioneze în trecere şi numele patronului, dacă meci de meci preşedintele clujenilor are ceva de spus, pe cineva de acuzat sau ceva de cerut, când ne îndreptăm atenţia spre ialomiţeni avem parte de linişte. O linişte în care se naşte performanţa. E drept, de ceva vreme, patronul Bucşaru, unul căruia dacă îi iei un interviu poţi fi privit ca un adevărat erou în breaslă, l-a angajat la echipă pe MM Stoica, singurul om din club care sparge liniştea, însă şi această măsură este una care e menită să creeze un climat propice performanţei pentru Unirea. MM Stoica este ca un paratrăznet pentru echipă, atrage tot ce ar putea dăuna lui Dan Petrescu şi băieţilor lui. Şi dacă tot am ajuns la Dan Petrescu, fostului fundaş dreapta al echipei naţionale îi putem pune în spate 50% din performanţele echipei. Pe Bucşaru îl creditez cu un procent de 35% pentru discreţia de care continuă să dea dovadă în ciuda imensului capital de popularitate de care ar putea profita. 5% îi dau lui MM Stoica pentru misiunea de paratrăznet despre care am mai vorbit, misiune îndeplinită fără greşeală, în timp ce jucătorii îşi împart restul de 10%. Poate părea un procent mult prea mic dat jucătorilor, dar cred că dacă i-am întreba şi pe ei am ajunge la acelaşi rezultat. Ei sunt soldăţeii ordonaţi, ascultători, mereu gata să asculte ordinele generalului, mereu gata să alerge până la ultima picătură de energie. Sunt creaţia lui Dan Petrescu. Şi ei ca şi întreaga echipă.

Pentru noi, gorjenii iubitori de fotbal şi suporteri ai Pandurilor, cele două echipe tind a deveni modele. Trebuie să fie modele. De ce? Poate pentru simplul fapt că ultimele două campioane ale României au plecat la drum odată cu Pandurii, începutul anilor 2000 fiind linia de start a celor trei echipe spre marea performanţă. Două dintre ele au trecut au trecut finish-ul în acordurile imnului Ligii Campionilor în vreme ce a treia încă nu are, încă, tupeul de a visa.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta