Sport • Optimismul pesimistului

Prietenii mă ştiu ca pe un optimist incurabil. Nu de puţine ori, atunci când toţi vedeau negru în evoluţia Pandurilor, eu mai zăream o rază de lumină şi-mi anunţam convingerea că şi echipa noastră poate bate pe cineva. Cu toate astea, atunci când vine vorba de echipa naţională de fotbal, optimismul meu pare o noţiune abstractă sau, în cel mai bun caz, una pe care am pierdut-o de foarte multă vreme.

Meciurile echipei naţionale au fost odată momente în care nici musca n-avea voie să să-şi desfăşoare-n voie zborul aşa cum nu era posibil ca la ora partidei să nu fiu confortabil aşezat în fotoliu gata să admir jocul, să gust fazele pentru a avea ce comenta a doua zi cu prietenii.

Lucrurile au mers atât de rău în ultima vreme la echipa naţională încât cu greu mă mai hotărăsc să mă supun unei perioade de 90 de minute de chin, iar când reuşesc să găsesc canalul ce transmite partida, asta pentru că nici televiziunile nu mai dau din colţ în colţ să-şi asigure drepturile transmisiunilor TV ale naţionalei, de multe ori îmi este imposibil să rezist tentaţiei de a beneficia de una dintre marile invenţii, telecomanda.

Cu siguranţă nu sunt singurul pesimist când mă gândesc la echipa naţională, însă pe celor care mai caută victorii în jocul României le spun că ele vor veni, dar în faţa unor reprezentative de genul Andorrei, Maltei, Luxemburgului sau a statului San Marino. Asta pe teren propriu, căci în deplasare, cu jucători de calibrul lui Pantilimon, Sepsi, Cociş, Roman, Mazilu, Florescu sau Bilaşco, ne va fi greu să obţinem mai mult de un egal demn de meciurile lui Sorinaccio, asta pentru a nu uita că actualul selecţioner a făcut sezonul trecut la Târgu Jiu o vizită în calitate de antrenor al Braşovului, iar catenaccio-ul echipei sale l-a făcut pe Cârţu să crape de invidie că e unul mai defensiv ca el.

Geaba s-a bucurat alde Sandu când, cu ajutorul său, nea Platini a ridicat numărul participantelor de la Euro la 24. Păi Naşul pare să fi uitat pe ce loc terminară băieţii lui campania pentru „mundialul” ăsta de stă să-nceapă. De mai sunt şi alţii ca el, vă spun eu că iubita noastră naţională a-ncheiat campania pe un jenant loc 5 (cinci!!!), în urma Austriei şi Lituaniei, ca să nu mai amintim de Franţa şi Serbia, care sunt la un secol distanţă. Aşa că, dacă o ţinem pe drumul ăsta, Mircea Sandu trebuia să lupte pentru turneu final la Euro cu vreo 40 de echipe ca să facă loc şi Românicii noastre.

Ca să nu rămân în tonul pesimismului pentru care nu pare să mai găsesc leac, las naţionala pe mâinile şi criticile celor care au jucat fotbal, ca să le fac hatârul unor „meseriaşi” ca Sepsi sau Florescu, şi mă întorc la fotbalul mic, acolo unde au ajuns Pandurii, la Liga a II-a, acolo unde optimismul meu pare să-şi fi găsit un bun sălaş. Speranţele unor jocuri pe arenele primului eşalon s-au stins încet, încet, una câte una, iar acum au rămas doar cele legate de o repromovare rapidă. Mai umblă zvonuri prin urbe, cum că s-ar mai face un loc în Liga I şi pentru „pandurii” lui Condescu, dar aici mă înscriu din nou în nota pesimistă.

Optimist mă fac însă să fiu numele ce par a fi pe lista lui Condescu pentru a lua munca la Pandurii de la zero pentru a readuce echipa la masa bogaţilor. Numele lui Ionuţ Popa a fost cel mai vehiculat, toată lumea îi ştie meritele în ceea ce a însemnat Iaşiul în Liga I în ultimii ani, atunci când el se afla la cârma echipei, însă alături de acesta au mai apărut şi alte nume în ultimele zile.

Zice-se că printre cei doriţi la Pandurii se mai află şi Petre Grigoraş, antrenor ce a făcut treabă bună la Oţelul şi care a început sezonul trecut pe banca Iaşiului, echipă pe care însă a părăsit-o la începutul retrului invocând probleme medicale. Chibiţii gorjeni speră ca problemele medicale să fi fost altfel de „probleme”, astfel încât Grig să poată să se apuce din nou de treabă în această vară, de ce nu, aici, la Târgu Jiu. De partea lui Grigoraş este atuul de a fi reuşit ca pe parcursul mandatelor sale, atât la Galaţi cât şi la Iaşi, mai mulţi tineri să-şi fi făcut din nume un renume în Liga I. Grigoraş este cel care, împreună cu Marius Stan, a reuşit la Galaţi să facă o echipă redutabilă, cu bani puţini, din jucători aduşi din ligile inferioare sau din propria pepinieră. Rîpă, Sârghi, Cârjă,Iorga, Sălăgean, Pena, Cojoc, ca să nu mai vorbim de Jula sau Bourceanu, sunt jucători inventaţi de Grig. Jucători făcuţi fotbalişti de un antrenor cu „nas”. Dacă a reuşit asta la Galaţi, de ce n-ar reuşi şi la Târgu Jiu? De ce nu ar putea să scoată măcar 3-4 fotbalişti şi din Pleaşcă, Rada, Tătaru, Diaconu, Avrămescu, Iclănzan, Constantin, Voinea sau Brandibur?

Lângă Popa şi Grigoraş, pe lista lui Condescu mai este şi un antrenor străin. Nu unul străin de fotbal, a demonstrat-o deja, şi nici străin de fotbalul românesc, acolo unde a antrenat deja două echipe. Este Nicolo Napoli, cel care a dus Craiova până în pragul Cupelor Europene, de unde a scos-o Mititelu, prietenii ştiu de ce, iar la Astra a făcut iarăşi treabă destul de bună. Ca şi Grigoraş, Napoli a arătat la Craiova că ştie să lucreze cu tinerii, aşa cum Condescu va cere acum noului antrenor de la Pandurii, aşa că, în ceea ce-l priveşte pe macaronar, mai rămâne problema acceptului de a antrena la liga a II-a, însă pe o astfel de criză ca cea care ascute lupta socială nu doar în România, în baza unui proiect ambiţios şi, de ce nu, bine plătit, Napoli ar putea spune da unei eventuale chemări la Târgu Jiu.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta