Sport • Pentru cine trag clopotele, Marine?

Criza Pandurilor naşte întrebări fără răspuns. Cine este vinovat de situaţia în care echipa a ajuns după ce trupa lui Ciobotariu n-a fost în stare să învingă nici măcar o echipă a Craiovei aflată în genunchi? Condescu mărturiseşte că nici el nu ştie. S-a întrebat oare dacă nu cumva vina îi aparţine?

Situaţia, la doar trei etape de la reluarea campionatului după pauza de iarnă, tinde să devină una fără ieşire pentru antrenorul Liviu Ciobotariu, un antrenor încolţit de suporteri, de presă, de jucători, dar mai ales de rezultate. Cifrele nu mint niciodată, iar dacă este vorba de mai mult de patru, cinci partide, atunci ele sunt şi relevante pentru că în mai mult de patru meciuri ai ocazia să dai peste toate categoriile de adversari, de la cei consideraţi accesibili, până la cei la care mergi ca mielul la sacrificare. Iar Ciobi n-a strâns puncte decât cam cât a adunat şi Ungureanu, un antrenor ce a „onorat” Pandurii cu singura retrogradare a gorjenilor, una reparată în ultimul moment, nici acum nu ştim de cine, de Condescu, de Mircea Sandu sau pur şi simplu de prostia şi încăpăţânarea lui Şiman, un personaj care, iată, ţine şi astăzi capul de afiş al scandalurilor din Liga I deşi de la celebra retrogradare n-a mai forţat revenirea pe prima scenă, fapt ce ne duce la gândul că, poate, n-are interes ca Sportul să fie acolo.

Dar să revenim la oile noastre, la ograda în care-i avem pe Condescu, Ciobotariu şi jucătorii ce până nu demult se vedeau chiar în primele opt echipe, iar acum nu ştiu cum să mai evite clasarea între ultimele patru. Înfrângerea din prima rundă a returului putea trece în umbră, putea fi ştearsă cu buretele, dacă Raskovic, Stromajer sau oricare alt pandur trimis pe teren la meciul cu Universitatea Craiova ar fi trântit un balon în plasa lui Lung junior, însă cei mai tăcuţi atacanţi din Liga I atunci când vine vorba de golurile marcate, au tăcut şi la acest meci şi cum salvarea n-a mai venit din linia mediană sau de la fundaşi, rezultatul a fost aruncarea echipei într-o criză profundă.

Falimentul exemplelor mobilizatoare

Cum stă bine oricărui sindicalist care-şi respectă numele, statutul şi chiar meseria, Condescu s-a pus pe şedinţe, analize, şi căutat de soluţii care mai de care mai năstruşnice. După ce „mobilizatorul” coborât în mină s-a dovedit falimentar, aşa-zişii fotbalişti de la Pandurii fiind mult mai impresionaţi poate de drama pierderii unui bilet la pariuri decât de cea a omului de rând nevoit să coboare sute de metri sub pământul negru pentru a găsi o pâine mai albă pentru copilul său. Lămurit de faptul că mângâiatul pe creştet şi îndemnurile mobilizatoare fac, vorba unui fost arbitru hotărât la un moment dat să demaşte un sistem corupt, cât un scuipat în ocean, Marin Condescu a recurs acum la metoda exilului celor care nu se aliniază. Preşedintele merge în continuare pe mâna antrenorului Ciobotariu, un antrenor aproape de un mare paradox. Deşi susţinut de majoritatea jucătorilor, nu ştiu cât pentru adevărata sa valoare ca antrenor şi pentru credinţa că are capacitatea de a urca alături de Pandurii în clasament, cât poate de frica de a nu pica din nou sub biciul unui antrenor de tipul lui Cârţu, a unui tehnician care să meargă pe calea lui Sorinaccio, cel care decreta că în fotbal nu există democrație, iar fotbalistul nu ştie decât de bici şi botniţă.

A semna sau a nu semna, aceasta-i întrebarea!

Dorind, poate să împace şi capra şi varza, Condescu vrea să-l ajute pe Ciobi să devină un fel de zbir. Încercând cu disperare să-l menţină pe Ciobotariu în funcţie, le-a cerut jucătorilor să-şi manifeste în scris simpatia faţă de tehnician. Nu le-a cerut să scrie prea mult, ci doar o semnătură, asemănătoare cu cea de pe contractele cu multe zerouri pe care le cer în momentul în care vin în oraşul lui Brâncuşi. Cât de mult înseamnă susţinere pentru antrenor într-o mâzgălitură pusă pe o foaie, nu-mi pot imagina. Şi nici nu-mi pot imagina cum de un preşedinte de club poate fi atât de naiv încât să creadă că după ce antrenorul adună sufragiile jucătorilor săi devine mai bun, mai înţelept, mai norocos, mai cu lipici la puncte şi mai departe de retrogradare... Stromajer, Raskovic, Martinovic şi Hidişan n-au semnat respectivul „protocol”, unul pe care, culmea, preşedintele nu-l recunoaşte, dar pe care sunt şanse mult prea mici ca cei răzvrătiţi să-l fi inventat pentru a se acoperi. Nu spun că vreunul dintre aceşti jucători ar fi indispensabili pe teren. Nu pot face asta atâta vreme cât niciunul dintre ei nu m-a făcut în ultima vreme să-i leg de nume epitetul „fotbalist”. Dar dacă se crede că astfel se dă un exemplu pentru ceilalţi, mă tem că poate nu ei sunt cei mai nimeriţi sau poate nu doar ei. Oricum, mişcarea făcută are în mod evident două tăişuri, dacă nu cumva mai multe. Este foarte posibil ca restul nesancţionaţilor să rămână imuni şi la această mişcare, dar există şi posibilitatea ca unii dintre aceştia să treacă de partea cealaltă. Şi mai este şi un alt risc. Acela de a fi ratat adevăraţii vinovaţi.

În timp ce ne întrebăm câte goluri au marcat atacanţii Pandurilor, aproape nimeni nu se întreabă cine i-a adus pe aceştia la Pandurii. În timp ce dăm cu pietre, având mai multă sau puţină dreptate, în antrenor, prea puţin ne uităm şi mai sus. Din păcate, în vreme ce căutăm răspunsuri încep să se audă clopotele. Pentru cine se trag? Sperăm că nu pentru Pandurii...

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta