Sport • Pro sau contra?

M-am tot întrebat în ultima vreme dacă ceea ce scriu este pro sau contra Cârţu. Asta pentru că, atunci când citesc ceea ce scriu alţii, sunt adesea tentat să fac la rându-mi astfel de categorisiri. Probabil n-am să-mi dau seama nici măcar după ce voi aşterne pe hârtie aceste rânduri, însă poate alţii vor putea să mă treacă de o parte sau alta a baricadei. Sau, poate, îmi vor găsi o alta în care să mă încadreze.

Cine este Cârţu? Poate un Teaşcă al zilelor noastre. De ce spun asta? Pentru că asemenea antrenorului cu care a promovat în lumea bună a fotbalului, lui Sorinaccio îi place să lucreze cu jucători foarte tineri care să-l asculte necondiţionat. Şi iată ce spunea Cârţu despre Teaşcă în cartea „Campioana unei mari iubiri” a lui Laurenţiu Dumitrescu: „Se vedea în postura unui general ale cărui ordine trebuie aplicate întocmai. În fotbal e greu cu... generalii, nu? E greu cu ordine”. Adept al unei discipline de fier în calitate de antrenor, Sorin Cârţu a fost ca jucător un exuberant, un atacant plin de fantezie, unul care a iubit spectacolul şi a vrut să-i descopere cât mai multe faţete ale sale. În aceeaşi carte, dedicată spiritului Universităţii Craiova, Sorin Cârţu explica ce se întâmpla cu el în faţa porţilor adverse: „Acolo, în careul de 16 metri, numai eu sunt cel care-mi porunceşte”. Tot el îşi explica şi ratările monumentale spunând că atunci când se vedea singur cu portarul, prin cap îi treceau instantaneu 30 de modalităţi de a trimite mingea în poartă, de multe ori, până să se decidă, le cam pierdea pe toate.

Am spus că Sorinaccio aduce cu Teaşcă? Am să spun şi ce-l face să fie diferit de antrenorul sub bagheta căruia Cârţu a marcat primul său gol în Divizia A în victoria senzaţională a Craiovei cu 5-1 cu Progresul, la Bucureşti. În vreme ce cei care se răzvrătesc împotriva lui Cârţu pot să-şi caute echipă, Teaşcă s-a făcut că nu aude atunci când, la un joc şcoală, Cârţu a răspuns criticilor antrenorului spunându-i că „atunci când jucai tu, altfel se gâdila băşica”. Teaşcă era cunoscut ca un Murinho de azi, un antrenor bun care nu prea dăduse cu piciorul în minge ca fotbalist.

Cu timpul, exuberanţa lui Cârţu din faţa porţilor adverse s-a transformat într-o incapacitate de a putea pune frână trăirilor intense pe banca tehnică. Îl vedem astăzi pe Cârţu izbindu-şi capul de banca de rezerve, în genunchi făcându-şi cruci după o ratare imensă sau sprintând spre centrul terenului încercând cu disperare să-i demonstreze arbitrului că n-a fost offside, că jucătorul său a fost faultat sau că mingea nu a ieşit afară din teren.

Aceeaşi exuberanţă s-a transformat însă şi într-o rigurozitate tactică fantastică. Una cu care, dirijând „orchestre” semi-profesioniste, a susţinut recitaluri umilindu-i pe corifei.

Ca marea majoritate a antrenorilor pe care am avut ocazia să-i cunosc, şi Cârţu este incapabil să spună „ai dreptate” sau „am greşit”. El este cel care a jucat fotbal, iar tu cel care te-ai uitat. Aici are dreptate. În aceeaşi măsură în care se înşeală atunci când crede că cei care nu au jucat fotbal nu au dreptul şi capacitatea de a-şi spune părerea.

Acesta este Sorin Cârţu, singurul antrenor al Pandurilor care are un bilanţ pozitiv la cârma echipei gorjene.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta