Sport • Vukas, din nou la Târgu Jiu

Vizionari: 402
30 Aprilie 2010 Ora: 15:31
Extrema dreaptă a Energiei, sârbul Milan Vukas, depistat şi operat în toamna trecută de cancer testicular, a revenit la Târgu Jiu şi se pregăteşte separat de restul echipei.
Tânărul handbalist pare să fi trecut cu bine peste toate problemele întâmpinate şi, demostrând un psihic de fier, îşi doreşte să revină cât mai repede pe teren. „Am de gând să mergem cu el să mai facem un control suplimentar la Bucureşti, dar asta este pentru a fi noi cu inima împăcată. Vukas provine dintr-o familie foarte bună, cu posibilităţi financiare şi nu cred că şi-ar pune viaţa în pericol. Cu siguranţă totul este în regulă dacă a venit aici pentru a se antrena. De altfel, chiar tatăl său l-a condus până la frontieră”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Gore Popescu, preşedintele secţiei de handbal a Energiei. Milan Vukas este printre jucătorii străini pe care conducerea doreşte să-I păstreze în continuare la Târgu Jiu pentru sezonul viitor, un sezon în care Energia va lupta pentru titlul naţional.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase