Tag: cultura gorj
Şi rege şi ocnaş…Vizionari: 74
27 August 2010 Ora: 12:18
Ar trebui să ne preocupe mai mult lectura empatică. Să amestecăm cu fervoare şi cărţile şi viaţa. Să recunoaştem în pagini nervoase şi vii cum, când şi cu ce scriu scriitorii. Curiozităţile fără frontiere ar face loc uimirilor de tot felul. Ar fi scoase la lumină aspecte de laborator şi de psihologie inedită a creaţiei. Din păcate, e atâta ceaţă şi atâta nedumerire, încât e greu să–ţi potoleşti foamea de senzaţional. O anchetă literară, profesionist realizată (,,pe adevăr gândită”) ar putea să surprindă ,,figurile” spiritului creator.
Dorei Pavel i-a reuşit proiectul. Un chestionar cu 6 întrebări adresate unui eşantion reprezentativ pentru lumea noastră literară s-a transformat în dialoguri vii, substanţiale. De saţietate, nici vorbă, chiar dacă detaliile despre fiinţa şi opera pe cale de a se face aglomerează pagina şi pun în pericol adevărul biografic. Disciplinat, 37 de autori de ficţiune răspund cu nerv neliniştilor autoarei cărţii Rege şi ocnaş, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca, 2007. Vom afla ce instrumente de lucru şi ce metode de redactare folosesc scriitorii, cu ce voinţă îşi pregătesc demersul facerii operei, care sunt stările de transă şi de fervoare creatoare, care sunt tabieturile, tipicurile sau capriciile celui care scriu. Curiozitatea va merge mai departe: autoarea va testa îndoielile şi vanităţile, dubiile şi repudierile de sine ale celor care au încuviinţat să răspundă întrebărilor. ,,Ispita abandonului”, slăbiciunile fiinţei nu sunt nici ele ocolite.
Scriitura şi (r)umorile fiinţei sau despre biografii corporaleVizionari: 71
20 August 2010 Ora: 12:28
Lecturile „de vacanţă” au regimul lor de existenţă: le prefer vii, nu amanetate şi nici recomandate. Nu cred în rolul „garanţiei” când e vorba de cărţi. Mizez, de cele mai multe ori, pe micile victorii ale instinctului, care pun în alertă toate simţurile. Aşadar, lecturi senzitive! Cu siguranţă, ele nu mă pun în încurcătură, pentru că sunt parcurse defensiv: sunt acceptate, sincere şi răspund vinovăţiei asumate.
Reprezentativ pentru acest gen de literatură este jurnalul, loc polisemic, spaţiu de refugiu şi de protecţiei, de reculegere şi de vindecare, topos în care se scriu solitudinea şi intimitatea, timpul şi contradicţia, vidul şi exilul, originile şi fanteziile eului. În faţa unor asemenea provocări, opţiunea cititorului e fermă şi statornică: gradul de relaxare sau de tensiune se măsoară în stări care se ivesc şi dispar mai repede sau mai încet, după cum pasiunea se concentrează sau se destinde.
De la intertext la inter - referentVizionari: 132
20 August 2010 Ora: 11:32
Aşa cum anunţam în numărul precedent, vom încerca să schiţăm în continuare un model de referent considerând textul dintr-o perspectivă dinamică, adică drept o structurare şi nu o structură, drept o transformare a altor texte. În acest sens, vom transfera anumite principii privitoare la referent, elaborate de cei doi teoreticieni evocaţi anterior, într-un context teoretic nou, unde opera literară nu va mai fi o entitate închisă şi statică, ci o realitate în perpetuă devenire prin faptul deschiderii sale către lumea universală a textelor, atât la polul scriiturii, cât şi la acela al lecturii.
Din interbelic, în actualitateTema lunii iulie, Bucureştiul văzut de scriitori, a fost abordată în cinci numere consecutive ale revistei România literară. În ultimul număr, 28, din 30 iulie 2010, tema caniculară din Cuptor apare în viziunea Magdei Cârneci, în Cronica ideilor de Sorin Lavric referitoare la Istoria Bucureştilor, ediţia a III-a de Constantin C. Giurescu, şi în trei articole semnate în ziarul interbelic Credinţa din anul 1934, unul de Eugen Ionescu şi două de Constantin Noica.
Voi începe cu aceste trei articole, din respect pentru cei doi iluştri reprezentanţi ai faimoasei generaţii din deceniile trei şi patru ale secolului XX, absent din tripletă fiind Emil Cioran. Precizez şi evidenţiez meritul lui Dumitru Hîncu de a fi comunicat revistei România literară cele trei articole importante.
Copiii teribili şi camera instinctelor obscureVizionari: 142
13 August 2010 Ora: 13:54
Injectată, intolerantă la normalitate, contaminată cu angoase, obsesii şi perversiuni, proza lui Jean Cocteau problematizează destine care trăiesc, în termeni cioranieni, „neajunsul de a se fi născut”. Fragile, maniace, necontrolate, epuizate şi respinse, personajele din Copiii teribili (1929) au vocaţia autodistrugerii, prin sfâşiere.
Cei patru eroi (un cuplu cvasi-incestuos şi doi prieteni atraşi de magia unui joc fascinant şi erotic) convieţuiesc tensionat, convulsiv, dar verosimil.
Două teorii contemporane despre referentVizionari: 148
13 August 2010 Ora: 13:36
În cele două articole precedente, am încercat să schiţăm jaloanele unui demers destul de anevoios, vizând un scop oarecum riscant şi, poate, chiar lipsit de modestie, acela de a propune o altă modalitate de lectură a unor opere ale literaturii române. Această relectură – mult anunţată... – se va sprijini pe o concepţie despre referent pe care, de asemenea, vom încerca să o sintetizăm în articolul nostru din numărul viitor. Până atunci, în rândurile ce urmează,vom prezenta două teorii de prestigiu pe această temă, de la care pornind vom dezvolta propriul nostru punct de vedere.
Câteva păreri despre atitudinea lui Tudor Vianu faţă de regimul totalitar comunistVizionari: 140
6 August 2010 Ora: 16:23
Încercăm să aducem câteva clarificări la problema poziţiei lui T. Vianu faţă de regimul comunist, a „colaboraţionismului” de care nu o dată gânditorul a fost acuzat pe nedrept. Plecăm de la un document autobiografic autentic, a cărui sinceritate nu poate fi tăgăduită, Idei trăite, în care T.Vianu, ajuns la 60 de ani, face o tulburătoare confesiune privind dificultatea extraordinară a luării unei decizii hotărâtoare pentru destinul său (şi al familiei sale, la care ţinea enorm) în anii totalitarismului comunist: „A urmat [după 1947] însă o epocă de frământări, de lupte cu mine însumi, pe care într-o vreme n-am ştiut dacă le voi putea duce până la capăt.
Opera Ioanei Andreescu - punte între două culturiVizionari: 126
23 Iulie 2010 Ora: 15:20
Ce trebuie ştiut despre Ioana Andreescu? În primul rând că a fost prietenă cu Eugen Ionescu, Emil Cioran şi Mircea Eliade. Că şi-a dat doctoratul, cu Paul H. Stahl, în 1980, la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Că în România a publicat în 1968 la E.P.L. un volum de proză „Soare sec”. Că în Franţa a tipărit tot în Oraşul-Lumină două romane: Soleil aride (Grasset, 1972), Discours sentimental (La Table Ronde, 1984) şi două cărţi de antropologie socială şi istorică: Mourir à l’ombre des Carpathes în 1986, şi Où sont passés les vampires? (Payot, 1997).
În căutarea chipului pierdut …Vizionari: 189
23 Iulie 2010 Ora: 15:12
Într-un volum, sugestiv intitulat „Iluziile literaturii române” (C.R., 2008), istoricul şi criticul literar Eugen Negrici aborda literatura noastră naţională dintr-un unghi deosebit de incitant şi apt a-i dezvălui atât cauzele ce au condus la o falsă percepere a acesteia, cât şi modalităţile prin care s-a ajuns aici. Pornind nu de la accepţia curentă a termenului de mit, aceea de „construcţie imaginară cu funcţie explicativă şi iniţiatică” ...
Despre un conservatorism neţărmurit (VI)Vizionari: 59
16 Iulie 2010 Ora: 15:12
Nedumeriri şi mai mari mă încearcă în momentul în care constat cum îi abordează domnul Nicolae Manolescu pe Bacovia şi pe Blaga. Faţă de cele unsprezece pagini cărtăresciene, George Bacovia nu are decât vreo patru în Istoria critică… . Sigur, nici geniul, nici talentul nu se măsoară cu …pagina. Dar, totuşi…!
Criticul îl consideră, de altfel pe bună dreptate, pe Bacovia ca fiind poetul român cel mai original. Există, zice domnia sa, o „nebunie Bacovia”, aşa cum zicea Sainte-Beuve că a existat „la folie Baudelaire”. Mă rog … . Ceea ce-l deranjează pe domnul critic este „cultul poetului Bacovia” azi. Pentru că, zice domnul Manolescu, poezia bacoviană e „extraordinară şi inegală”. Poate că are dreptate. Marii scriitori au fost întotdeauna inegali. Chiar şi Dostoievski, bunăoară… . Eu însă nu pot să nu constat că există (astăzi!) şi un cult a lui Cărtărescu. Ai cărui sacerdoţi sunt unii critici şi filosofi directori de edituri…. . Atunci care să fie supărarea?
Influenţa tradiţiilor populare româneşti asupra filosofiei şi religiozităţii lui Constantin Brâncuşi (II)Brâncuşi a fost influenţat de tradiţiile populare româneşti şi în arta sa, dar a învăţat să fie „tradiţional” doar după sosirea sa la Paris, sub influenţa curentelor artei moderne şi mai ales a primitivismului. După o lungă evoluţie intelectuală şi mari transformări, el a redevenit „ţăran” când a încercat o recuperare prin arta sa a sensurilor unor simboluri primordiale, care le-a preluat din folclorul românesc (dar nu numai).
Tudor Vianu – un dicţionar de înţelepciuneVizionari: 140
16 Iulie 2010 Ora: 14:46
O mărturie a culturii vaste şi adânci a ilustrului savant şi profesor Tudor Vianu, a năzuinţei sale permanente şi pilduitoare spre limpezimea şi concizia ideilor servind iniţiativele raţiunii, este Dicţionarul de maxime comentat, o lucrare a sa mai puţin cunoscută şi, poate, mai puţin obişnuită pentru un estetician şi un filosof al culturii de înaltă ţinută academică. ,,Carte de învăţătură, de lectură liniştită şi de meditaţie, dicţionarul întocmit de T. Vianu însumează ,, reflecţii grele de conţinut, în care se precizează o poziţie filozofică sau o atitudine de viaţă, în formele artistice ale conciziunii sau ale exprimării figurate şi sugestive.” (s.n.)( Tudor Vianu, Prefaţă la ediţia I-a, Dicţionar de maxime comentat, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, pp. 9-10).
„Unde mergem, tată?”Vizionari: 164
16 Iulie 2010 Ora: 14:41
Cum bine se ştie, cele două prestigioase premii literare, Goncourt şi Femina, îi răsplătesc anual, de mai bine de un secol, pe cei mai apreciaţi romancieri de limbă franceză ai momentului. Le-am amintit împreună pentru că, între ele, există atât o legătură istorică semnificativă cât şi una privitoare la laureatul Femina din 2008 din romanul căruia ne face plăcere să prezentăm în continuare câteva pagini, în traducere. Mai precis, Premiul Femina apare în 1904, la un an după Goncourt, la iniţiativa unor reprezentante ale înaltei societăţi pariziene în frunte – e plăcut de menţionat – cu poeta de origine română, contesa Anne de Noailles.
Ion Pecie: O viaţă întreagă am trăit din citanie!Vizionari: 243
16 Iulie 2010 Ora: 14:18
Din păcate, tata a murit şi nu a apucat să mă vadă student şi nu ştie că o viaţă întreagă am trăit, totuşi, din citanie. Asta a fost soarta mea!
Doru Strîmbulescu: Fiecare dintre noi avem o poveste, care începe şi sfârşeşte undeva. Uneori, povestea ne scapă sau se povesteşte singură, alteori, o povestim noi, niciodată însă până la capăt. Există un rest nespus, neştiut. Suntem cuprinşi într-o taină, la mâna unui zeu rău, care, fără voia noastră, ne tăinuieşte poveştile. Cu toate astea, dragă Ioane, spune-mi, unde ar începe povestea ta?
Ion Pecie: Păi, ar începe undeva la primele amintiri. Sunt născut în 1950, pe 13 iunie. Una dintre cele mai vechi amintiri este moartea lui Stalin. O să te mire. Avem practic doi ani şi opt luni. Stalin a murit pe 3 martie 1953. N-am fost un copil minune, dar memorie bună cred că am. Din documentarea mea, copilul poate să aibă amintiri de la un an şi opt luni. Ştiu perfect moartea lui Stalin. În ce sens s-a fixat ea. Eram copil şi ştiu că tatăl meu în primăvara aia se apucase să care bălegarul la câmp. Se adunase mult. Tata avea cai, avea vaci, avea oi. Era vremea când nu aveai decât să faci curăţenie prin curte. Am plecat cu tata la un loc numit Câmpul Cracului, la câţiva kilometri, ştiu că erau încă petice de zăpadă şi tata descărca la bălegar. Eu undeva acolo sub un păr pădureţ, pe care, mai târziu, tata l-a tăiat, l-a adus acasă şi la făcut prepeleac, adică un pom din acela cu multe ramuri în care dormeau vara găinile. Deci, cum stăteam noi acolo, la câmp, a trecut un unchi al nostru şi l-a strigat pe tata: Bă, Tudore! Ce, unchiu’ Tănase? Ai auzit? Ce? A murit Stalin! A murit! Ptiu, futu-i groapa-n cur! N-am să uit niciodată expresia asta. E cea mai veche înjurătură de care mi-aduc aminte. Atunci am luat act de înjurătură. Şi parcă-l aud pe tata: Hai, tată, hai să mergem acasă.
Am trecut în drum spre casă pe la dispensarul comunal, unde mătuşa mea, cumnata lui tata, născuse un verişor al meu. Această amintire coincide cu moartea lui Stalin, fiind absolut autentică. În anii următori, am aflat de la tatăl meu, care făcuse războiul la ruşi, destule lucruri despre tătucul Stalin. Tata era ţăran autentic. Un om înstărit care ştia ce înseamnă colhozul, ce înseamnă Rusia, ce înseamnă războiul, ce însemna mizeria de acolo. Nu-l păcăleai pe tata cu poveşti.
Tudor Vianu şi Mihai Eminescu (III)Vizionari: 146
25 Iunie 2010 Ora: 11:23
O altă contribuţie remarcabilă a lui T. Vianu în domeniul exegezei eminesciene o reprezintă cunoscutul studiu Atitudinea şi formele eului în lirica lui Eminescu, apărut în Revista Fundaţiilor, an VI, nr. 7, iulie 1939 şi în vol. Figuri şi forme literare (1946). T. Vianu, preocupat după cum ştim de noi şi eficiente metode de critică literară, propune, pentru prima dată la noi, folosirea unui foarte productiv mijloc de cercetare în domeniul creaţiei lirice: analiza atitudinilor şi formelor eului, o metodă de care el este convins că reuşeşte „să ne destăinuiască ceva din misterul [...] cel mai delicat” al poeziilor.
Psalmi… în tranziţieVizionari: 258
11 Iunie 2010 Ora: 14:57
Desigur, didacticismul în hermeneutica şi evaluarea creaţiei artistice rămâne dezavuabil. Literatura din Antichitatea ebraică o descoperim, aproape integral în Biblie, în Vechiul Testament. Cei o sută cincizeci şi unu de psalmi biblici de sorginte folclorică şi cultă, sacră şi profană, atribuiţi regilor David şi Solomon, concretizează, tematic şi stilistic, elemente imperisabile de imnuri, ode, elegii, meditaţii, nutrite de un fond ritualic ancestral. Teoria lovinesciană a mutaţiei valorilor estetice este discutabilă, uneori inaplicabilă, mai ales în receptarea şi aprecierea critică a capodoperelor.
Tudor Vianu şi Mihai EminescuVizionari: 233
11 Iunie 2010 Ora: 11:59
Impersonalitatea, trăsătură dominantă a geniului eminescian, este reliefată de Tudor Vianu în primul său studiu, Personalitatea lui Eminescu, publicat în Mişcarea literară, an II, nr. 9, 10 ian. 1925 şi în vol. Fragmente moderne (1925). Această însuşire a omului genial este susţinută de junimişti, cu precădere de T. Maiorescu, Ioan Slavici şi I. L. Caragiale. I. Slavici, în Amintirile sale proaspăt apărute în epocă, apreciate de T. Vianu drept „o interesantă contribuţie pentru cunoaşterea deprinderilor şi personalităţii lui Mihail Eminescu”, îl înfăţişează pe M. Eminescu într-o viziune idealistă, ca şi T. Maiorescu de altfel.
O Carte a GorjuluiVizionari: 345
21 Mai 2010 Ora: 14:59
Scriind de atâtea ori despre oameni, întâmplări şi realităţi olteneşti, însă nelipsit cu gândul de la obârşia sa gorjenească pe linie paternă, Tudor Arghezi s-ar fi regăsit, desigur, într-o formulă artistică de confesivitate reflexivă, într-o Carte a Gorjului, despre care aflăm – de la Baruţu T. Arghezi, – că ar fi dorit s-o scrie.
Cruzimea şi cinismul ca spectacol al literaturiiVizionari: 148
21 Mai 2010 Ora: 14:49
Boris Vian, în cei 39 de ani ai vieţii sale, a fost un veşnic neliniştit, un teribil şi un nonconformist căruia nu i-a rămas nimic străin din zbaterile unui artist care vrea totul. Astfel că el a cântat la alămuri în diverse formaţii de muzică progresistă, a scris cronici muzicale şi scenarii de film, a tradus din engleză... Dar el va rămâne în conştiinţa publică în primul rând ca un important prozator, Spuma zilelor fiind de mult timp şi încă şi astăzi un best-seller. Apoi, a scandalizat o lume întreagă cu romanul Voi scuipa pe mormintele voastre, roman ecranizat în preajma morţii sale. În aceste pagini am mai scris despre insolitul volum de povestiri Blues pentru o pisică neagră.
A scăzut numărul vizitatorilor Muzeului Judeţean GorjVizionari: 198
7 Mai 2010 Ora: 13:49
Chiar dacă numărul vizitatorilor Muzeului Judeţean Gorj nu este deloc pe măsura aşteptărilor reprezentantului instituţiei, Dumitru Hortopan, speranţa acestuia, că lucrurile vor lua un curs firesc, se pare că este ultima care va pieri. Bază materială există, susţinerea financiară nu lipseşte nici ea, motiv pentru care planurile şi strategiile de marketing cultural nu sunt deloc afectate. Promovarea obiectivelor turistice avute în subordine, a devenit şi de această dată prioritatea reprezentantului Muzeului Judeţean Gorj.
Emilia Comişel - drumul spre eternitateVizionari: 439
23 Aprilie 2010 Ora: 12:32
În urma unei grele suferinţe, în dimineaţa zilei de duminică, 18 aprilie a.c., a trecut în eternitate prof. univ. Emilia Comişel, personalitate emblematică a etnomuzicologiei româneşti din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, şi a învăţământului muzical universitar din ţara noastră. Profesoara de notorietate internaţională a văzut lumina zilei la 28 februarie 1913, într-o familie în care muzica "era la ea acasă". A fost unul dintre cei şase copii ai renumitului institutor, dirijor şi profesor de muzică Gheorghe Comişel.
Scriitori cu taxă…Animat de sincer patriotism, Vasile Alecsandri afirma cu entuziasm şi cu orgoliu naţional, pe la 1849: Românul e născut poet. Enunţul lui nu pare nici azi atât de perimat, deşi se menţin în circulaţie ironică următoarele versuri parodice: românul e născut poet/a zis-o bardul desuet/ce nerozie, măi băiete/românul e născut…burete. Celebra zicere alecsandriană s-a bucurat de o faimoasă carieră, prelungindu-şi longevitatea în peste un secol şi jumătate de ecou patriotard.
Scrisul o formă de frivolitate!Vizionari: 201
2 Aprilie 2010 Ora: 11:40
Mă văd nevoit, dragă prietene, să-ţi răspund la scrisoarea ta plină de aroganţă şi dispreţ, nu fără a avea un oarecare sentiment de jenă. Ştiu că nu agreezi genul acesta de politeţe şi nici nu crezi într-o sensibilitatea ce te poate transforma în erou, dar nu am ce face, acesta sunt, un veşnic inadaptat. Îmi spui că, aş fi putut cultiva detaşarea, dispreţul şi tăcerea şi că nu mică ţi-a fost surpriza aflând că lucrez deja la o carte. Îmi spui că, atunci ai avut sentimentul apariţiei încă unei dihanii răpusă de talent. Poate, dar nu poţi fugi permanent de tine însuţi. Trebuie să te reverşi în ceva. Să dai formă unei vieţi ce vrea cu tot dinadinsul să se nască.
In memoriam Carmen Adela Frăţilă-IacovVizionari: 414
2 Aprilie 2010 Ora: 11:12
Carmen-Adela Frăţilă-Iacov s-a născut la 24 aprilie 1960, în Bucureşti. De mic copil s-a simţit atrasă de tainele muzicii, iar primii paşi în domeniul muzical i-a făcut tot la Bucureşti. După absolvirea Liceului de Muzică ”George Enescu” din capitală, secţia vioară, a devenit studentă a Conservatorului ”Ciprian Porumbescu”. O studentă îndrăgită de colegi şi de profesorii săi. Aceştia, printre care şi Irina Odăgescu-Ţuţuianu, deplâng tragica dispariţie prematură a violonistei. Soneria Liceului de Muzică şi Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu a sunat pentru acest om deosebit pentru ultima dată pe 31 martie 2010, când elevi şi profesori au condus-o pe ultimul drum.
