Tag: economia in gorj
Vin vremuri grele!Vizionari: 111
2 Iulie 2010 Ora: 14:05
Asta o cam ştim cu toţii, parcă peste noapte s-au schimbat total regulile jocului şi mai nimeni nu prea mai e sigur de nimic. În această nouă lume de incertitudini, care a apărut în ultimii doi ani, există şi vizionari,chiar români care parcă văd în viitor, apar la TV o data sau de două ori pe an şi ne comunică nenorocirile care ne aşteaptă.
Unul din aceşti vizionari, investitor pe pieţele internaţionale este Dorin Ghidiu, care în urmă cu un an şi jumătate, spunea că în câţiva ani vom asista la o criză foarte importantă şi anume cea a datoriilor suverane ale statelor. Tot în urmă cu un an şi jumătate acest om susţinea nişte lucruri care par de-a dreptul halucinante, cum că Dow Jones va cădea de la 10 000 de puncte la 2 sau 3000 în următorii 2 sau 3 ani, iar un următorii 5 sau 10 ani va ajunge la 100 de puncte.
Gheorghe Birău: „Legea falimentului personal s-ar putea întoarce împotriva potenţialilor debitori”Vizionari: 381
2 Aprilie 2010 Ora: 10:21
„Fenomenul nu ar fi unul tocmai uşor de asimilat într-o economie ca a noastră. Asta pentru că economia românească nu este suficient de solidă în articulaţiile ei fundamentale. Nici atitudinea actorilor din piaţă, persoane fizice sau juridice, nu este corespunzătoarea, nici din punct de vedere al corectitudinii şi nici din cel al culturii în acest sens. Ei ştiu să profite, chiar şi atunci când nu trebuie, un exemplu bun în acest sens fiind situaţiile de insolvenţă ale persoanelor juridice. Riscurile sunt relativ mari pentru întreg spectru legat de activitatea bancară. Acestea ar fi principalele motive pentru care ARB nu agreează Legea falimentului personal”.
Şomajul şi evaziunea fiscală sunt în continuă creştereVizionari: 350
26 Martie 2010 Ora: 12:30
Disponibilizări în serie, locuri de muncă tot mai puţine şi numai pentru persoanele necalificate. Şomaj, indemnizaţii de 500 de lei şi ceva cursuri de recalificare profesională. De toate acestea au parte tot mulţi gorjeni, cândva salariaţi ai firmelor din judeţ. La rândul lor, agenţii economici recurg la propriile metode de supravieţuire, mai mult sau mai puţin legale, în ciuda amenzilor aplicate de către organele de control abilitate.
Au învăţat să muncească organizat şi cu simţul răspunderiiVizionari: 478
12 Martie 2010 Ora: 11:56
Activitatea lor este extrem de periculoasă. Stilul de viaţă şi riscurile i-au învăţat să fie duri. Vorbesc puţin şi sunt foarte atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul lor. Ştiu să lucreze în echipă. Nu o fac oricum, ci cât se poate de organizat. Sunt asupriţi din cauza condiţiilor în care îşi desfăşoară cele opt ore de muncă, dar nu se plâng niciodată. Nu au funcţii de conducere, dar sunt direct răspunzători de profitabilitatea unităţii de lucru. Li se trasează sarcini. Li se stabilesc obiective clare. Programul de muncă este acelaşi în fiecare zi.
Afaceriştii gorjeni vor să lucreze cinstitVizionari: 352
12 Martie 2010 Ora: 11:39
Judecata sănătoasă a unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din judeţul Gorj, se întemeiază pe realitatea mediului economic. Pentru aceştia, dorinţa de a desfăşura propria activitate, a fost mult mai puternică decât confortul şi siguranţa, pe care la vremea respectivă, locul lor de muncă le-o putea oferi. Au răspuns provocărilor şi au pornit motoarele propriilor afaceri. Perioadele lor nu au fost întotdeauna doar unele de glorie. Urcuşurile şi coborâşurile şi-au găsit loc în viaţa lor profesională, indiferent de activitatea pe care au întreprins-o. Succesul lor nu a venit peste noapte, ci l-au dobândit cu timpul.
AfricaVizionari: 278
4 Martie 2010 Ora: 14:13
Întotdeauna când vorbim de Africa, deja ne-am obişnuit să începem cu numărul celor care trăiesc de la o zi la alta cu mai puţin de 1 dolar pe zi. În tot acest timp, noi dăm din colţ în colţ că n-avem bani de facturi minim 3 sau 400 de euro pe lună. Singura lor posibilitate este să încerce să-şi valorifice potenţialul agricol. Acum, punem şi noi o întrebare logică. Daca România , o ţară cu potenţial agricol extraordinar, membră U.E. şi nu e în stare să aibă o agricultură performantă, oare nenorociţii sorţii, africanii, care nu au nici o variantă, ei ce vor face? Cine sunt investitorii care totuşi bagă bani în agricultura din Africa?
BNR Gorj, centru deliberativ localVizionari: 328
4 Martie 2010 Ora: 14:01
Într-o încercare de a privi problemele în perspectivă, oamenii de afaceri din judeţul Gorj şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au supus unei dezbateri publice, actualele aspecte dificile ale economiei, vizând găsirea unor soluţii pentru depăşirea acestora. Li s-a părut necesar să arunce o privire asupra vârtejului complexităţii în care continuă să fie înghiţit mediul economic şi şi-au propus să viziteze majoritatea zonelor din ţară.
Unii agenţi economici gorjeni acţionează după propriile reguliVizionari: 306
26 Februarie 2010 Ora: 14:11
Cinstea a fost mereu, este şi va fi cea mai bună politică într-o economie de piaţă liberă. Din păcate, unii agenţi economici din judeţul Gorj cunosc şi pun în practică o serie întreagă de forme de necinste. Este trist să vedem că a „scăpa nepedepsiţi” sau a scăpa feriţi de sancţiuni, a devenit un adevărat sport şi poate unul dintre obiectivele de bază ale administratorilor de firme.
Cât de eficientă este munca la minus 20 de grade?Vizionari: 766
29 Ianuarie 2010 Ora: 13:08
La nivelul judeţului Gorj sunt foarte multe persoane nevoite să muncească în frig. Puţini sunt cei care îşi cunosc drepturile în ceea ce priveşte siguranţa la locul de muncă, în condiţii de ger. S-au obişnuit cu situaţia şi nu îndrăznesc să ceară nimic. Cei care îşi permit, scot zilnic din buzunare, cinci sau şase lei, pentru ceaiuri şi cafea.
Cât de necesară este impozitarea averii?Vizionari: 361
22 Ianuarie 2010 Ora: 13:31
Faptul că România este un stat sărac nu mai este un secret pentru nimeni. Ne-am convins de acest lucru şi iată că discuţiile în ceea ce priveşte bugetul ne-au demonstrat din nou că suntem săraci. Atât de săraci încât toată lumea pare a fi de acord că este necesară o creştere a veniturilor bugetare. Opiniile divergente nu au întârziat să apară. Unii susţin că soluţia este o scădere a fiscalităţii, alţii propun impozitarea românilor bogaţi.
Instabilitatea financiară a blocat piaţa imobiliară din GorjVizionari: 443
22 Ianuarie 2010 Ora: 13:24
Am fost martorii tranziţiei de la munca fizică, la munca minţii, ca activitate dominantă a angajaţilor. Trăim acum într-o economie caracterizată de schimbări rapide, de descoperiri tehnologice accelerate precum şi de niveluri de competitivitate fără precedent. În mod specific aceste dezvoltări cer o capacitate mai mare de inovaţie, de management personal, de responsabilitate personală.
În anul 2009, tinerii gorjeni au ales domeniul serviciilorVizionari: 438
15 Ianuarie 2010 Ora: 08:51
Fie că erau absolvenţi de liceu, de studii universitare sau post universitare, majoritatea tinerilor îşi doreau, în urmă cu ceva timp, salarii cât mai mari. În prezent, aceştia nu-şi mai permit să ridice această problemă. Vor un loc de muncă stabil şi se mulţumesc cu un venit mediu. Pretenţiile materiale nu-şi au rostul. Tendinţa lor de a candida pentru posturi din domenii bine plătite a scăzut, tocmai pentru că acele domenii întârzie să apară.
Forfetarul va decide ritmul afacerilor suspendateVizionari: 387
15 Ianuarie 2010 Ora: 08:47
În primăvara anului trecut, haosul şi nervii întinşi la maximum au pus stăpânire şi pe mediul de afaceri din judeţul Gorj. Un calcul superficial şi… gata Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului. Una, din seria celor adoptate în pripă. Ordonanţa prin care s-a mai introdus un impozit, cel pe “ hoţie”.
S-a înfiinţat Asociaţia Producătorilor şi Furnizorilor de cărbune din RomâniaOpt unităţi economice din judeţul Gorj au constituit Asociaţia Producătorilor şi Furnizorilor de cărbune din România, structură care are drept scop stabilirea şi susţinerea unei poziţii comune a membrilor săi, în ceea ce priveşte domeniul producerii şi furnizării de cărbune.
Lovituri grele pentru bugetul gorjenilorVizionari: 453
8 Ianuarie 2010 Ora: 14:19
Vremuri tulburi pentru un început de ianuarie 2010! Preţul produsele accizabile a crescut, pentru procurarea alimentelor vom plăti automat mai mult, vom scoate mai mulţi bani din buzunar şi pentru achitarea taxelor sau impozitelor locale, accidentele s-au scumpit şi ele, iar fast-fodd-ul, dulciurile şi băuturile carbogazoase sunt taxate ca viciu. Dacă-i asculţi pe politicieni sau încerci să înţelegi lucrurile prin prisma legilor, de regulă, nu prea ştiu unde poţi ajunge.
Bugetul pe 2010 în probeVizionari: 426
8 Ianuarie 2010 Ora: 13:36
Bugetul pentru anul viitor trebuie aprobat deoarece România riscă să nu mai primească o nouă tranşă din împrumutul de la FMI. Nici să vrea, PSD şi PNL nu au în acest moment majoritatea pentru a trânti bugetul, dar nu au nici un motiv să vrea să facă o astfel de mişcare sinucigaşă, care să le atragă întreaga responsabilitate pentru blocarea relaţiei cu FMI şi, implicit, a finanţării esenţiale din aceasta direcţie.
Oferta locurilor de muncă, tot mai săracăVizionari: 618
24 Decembrie 2009 Ora: 15:24
Gorjenii care îşi caută de muncă în această perioadă nu au prea multe variante la dispoziţie. Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pune la bătaie doar 107 locuri de muncă. Celor care abia au finalizat liceul sau facultatea, piaţa muncii din judeţul Gorj vine cu o ofertă de 13 posturi vacante. Ceva mai norocoşi sunt cei cu studii medii şi care musai trebuie să aibă un minim de experienţă, în timp ce pentru meseriile fără calificare, abia se găsesc specialişti.
Coşul de cumpărături...după posibilităţi şi preferinţeVizionari: 475
24 Decembrie 2009 Ora: 15:06
O dată în an este Crăciunul. Chiar dacă anul 2009 a fost unul destul de dificil, chiar dacă acesta a adus gorjenilor şomaj, salarii mai mici şi multe lipsuri financiare, românul nu uită că masa de Sărbători trebuie pregătită din timp, cu mare băgare de seamă şi ... româneşte. Cea mai căutată în această perioadă, este carnea de porc, care se găseşte la preţuri cuprinse între câţiva lei, până l acâteva zeci de lei pentru un kilogram. Masa de Crăciun nu înseamnă numai carne şi gorjenii ştiu foarte bine acest lucru.
Cât costă să fii student în Târgu Jiu?Vizionari: 727
18 Decembrie 2009 Ora: 12:36
Viaţa de student înseamnă, nu numai distracţie, libertate şi cursuri, ci şi cheltuieli considerabile. Fie că sunt cazaţi în căminele din municipiul Târgu Jiu sau locuiesc în chirie, fie că primesc bani de la părinţi sau muncesc pentru a rezista, studenţii trebuie să scoată din buzunar, în fiecare lună sume care, în cele mai multe cazuri, depăşesc salariul minim pe economie din România.
Acelaşi Crăciun, preţuri diferiteVizionari: 440
4 Decembrie 2009 Ora: 15:40
Românul scoate mai mulţi bani din buzunar. Asta dacă vrea, ca de Sărbători, să aibă pe masă un minim tradiţional. Fără pretenţii şi fără cadouri sofisticate. Căci pentru ca acest lucru să fie posibil, românul ar trebui să cheltuiască foarte mulţi bani şi poate chiar să se îndatoreze pe termen lung…
Spre ce se îndreaptă bătrâna Europă?Vizionari: 276
27 Noiembrie 2009 Ora: 14:43
Lumea a sărbătorit de curând 20 de ani de la căderea zidului Berlinului.v Dacă am face o mică incursiune în ultimii 2000 de ani am vedea că Europa e sursa a tot ce a fost mai bun pentru omenire şi în acelaşi timp a fost şi cauza celor mai mari nenorociri. Ce a reuşit însă să facă vechiul continent în ultimii 20 de ani?
Concediu fără plată la stat, şomaj în mediul privatVizionari: 415
20 Noiembrie 2009 Ora: 14:50
Minivacanţă neplătită pentru bugetarii din judeţul Gorj. Şomaj şi indemnizaţii de câteva sute de lei pentru angajaţii firmelor din sectorul privat local. Mai aspră cu unii şi mai indulgentă cu alţii, criza pedepseşte continuu, tot mai mulţi gorjeni.
„Antreprenorii de criză” aleg domeniile cu riscuri miciVizionari: 245
20 Noiembrie 2009 Ora: 14:40
Convinşi că vremurile bune nu vor veni îndată şi că nici de impozitul minim nu vom scăpa prea curând, aproape 1000 de gorjeni s-au hotărât să demareze o activitate pe cont propriu. Au făcut investiţii în domenii pe care nu le consideră foarte riscante şi speră ca rezultatul muncii lor să fie pe măsura aşteptărilor.
Costul vieţii muncitorilor gorjeniVizionari: 367
6 Noiembrie 2009 Ora: 14:25
Viaţa muncitorilor din România, decedaţi într-un accident de muncă înseamnă poate câteva mii de euro, sau două trei salarii medii. Înseamnă poate asigurarea lor de viaţă, mai mult pentru unii, mai puţin pentru alţii, în funcţie de cotizaţie. Pe de altă parte înseamnă libertatea angajatorului, mii de lei amendă şi alte mii de lei cheltuieli post accident
Măsurile lor şi măsurile noastreVizionari: 458
30 Octombrie 2009 Ora: 14:35
Pe fondul acutizării crizei financiare şi al amplificării efectelor sale în economia din ţara noastră, au apărut şi la noi o serie de propuneri pentru întocmirea unui plan anticriză. S-a analizat situaţia, s-au exprimat păreri , dar măsurile care s-ar potrivi momentului actual întârzie să apară.
Electryon electoralVizionari: 313
30 Octombrie 2009 Ora: 14:16
Guvernul interimar al României, prin ministrul economiei, Adriean Videanu, a dat undă verde înfiinţării unei companii naţionale energetice..
Dulgherii şi necalificaţii, la mare căutare în GorjVizionari: 402
23 Octombrie 2009 Ora: 14:31
Locuri de muncă tot mai puţine. Celor care abia au finalizat liceul sau facultatea, piaţa muncii nu le mai dă...
Consiliul Judeţean Gorj bagă bani în trotuarele din ArcaniVizionari: 404
9 Octombrie 2009 Ora: 10:32
Vechile trotuare din comuna Arcani au dispărut peste noapte, tractorul din dotare a fost pus în funcţiune şi muncitorilor li s-au trasat noi sarcini. De fonduri s-a ocupat Consiliul Judeţean Gorj şi astfel trei kilometrii din noul trotuar sunt rezultatul unei săptămâni de lucru la foc continuu.
Nu toate ilegalităţile te fac evazionistVorbim cu toţii despre evaziunea fiscală din România. Tot mai des, în ultima vreme. Şi toate se întâmplă de când criza şi-a intrat în drepturi. Aproape orice acţiune întreprinsă de agenţii economici este pusă sub semnul întrebării. Dar de aici şi până la o numi act evazionist, consider că trebuie parcurse anumite etape. Foarte puţini ştiu cum stă treaba cu această evaziune fiscală.
Ce mai e şi mitingul în ziua de azi...Vizionari: 269
9 Octombrie 2009 Ora: 09:30
350 de milioane de euro, net, ar economisi guvernul dacă greva bugetarilor ar dura 10 zile. Şi-ar vedea astfel şi visul cu ochii...
Propunerea legislativă de modificare a legii minelor a fost blocată de GuvernVizionari: 565
2 Octombrie 2009 Ora: 23:17
Propunerea de modificare şi completare a Legii minelor, făcută de senatorii Ion Ruseţ şi Toni Mihail Greblă, se află de câteva zile pe ordinea de zi a Senatului României. Această propunere legislativă cu toate că aduce modificări importante şi necesare la Legea Minelor nu este, însă, o prioritate pentru senatori.
Licitaţie cu descântecVizionari: 541
2 Octombrie 2009 Ora: 11:53
În data de 25 septembrie 2009, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţiile firmelor SC C&I Euroconstruct SRL şi SC Secol România SRL...
Valutiştii gorjeni acţionează prieteneşteVizionari: 651
25 Septembrie 2009 Ora: 14:11
La casele de schimb valutar, cei mai mulţi sunt obligaţi să piardă pentru ca, doar câţiva să câştige. Sute de persoane păgubite, mii de euro puse în joc şi multă şmecherie...în litera legii. Despre toate acestea s-a tot vorbit în ultima vreme. Au urmat apoi măsuri legislative care să mai stăvilească niţel elanul băieţilor deştepţi. Niţel, niţel dar nu şi pentru mult timp.
Legea falimentului personal i-ar putea salva pe gorjenii terorizaţi de recuperatoriGorjenii care sunt datori la bănci şi nu mai fac faţă plăţilor ar putea solicita instanţei, falimentul personal. Această prevedere face parte dintr-un proiect de lege care dacă s-ar concretiza, ar clarifica situaţia persoanelor fizice aflate în incapacitate de plată şi le-ar proteja de modalităţile nu tocmai plăcute şi legale, ale societăţilor bancare, de a-şi recupera împrumuturile.
Liviu Câlniceanu: „Noul director general de la CE Turceni va fi şi preşedintele Consiliului de Aministraţie”„Faptul că am fost ales eu (...) e un lucru la care trebuia să se aştepte lumea”
Rep: Domnule Câlniceanu, ieri (luni, 14 septembrie 2009), aţi fost numit de domnul ministru Videanu noul preşedinte al Consiliului de Andrimistraţie la Complexul Energetic Turceni.
Liviu Câlniceanu, preşedinte CA Complexul Energetic Turceni: Ieri am sunat la secretariatul Complexului Energetic Turceni şi am înţeles că a sosit ordinul emis de domnul ministru prin care propune ca eu să fiu noul preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Criza opreşte roţile economiei gorjeneVizionari: 212
26 Iunie 2009 Ora: 05:47
Unităţi comerciale închise, mii de şomeri, societăţi care nu îşi pot achita taxele şi impozitele la stat, şomaj tehnic repetat, debite acumulate la bănci, autoturisme pierdute către firmele de leasing, acesta sunt doar câteva din efectele crizei economice în Gorj, apărute şi simţite de cetăţenii judeţului într-o jumătate de an.




















