Tag: opinie in gorj

Când disfuncţionalitatea nu mai e un paradox…

Cei care nu au de lucru în România în perioadă de criză se înmulţesc ciupercile după ploaie. În schimb, au funcţii, salarii, oportunităţi etc ...

Greu la deal…

Iar suntem fruntași în Europa. De data asta, la bolile sărăciei: tuberculoza, hepatitele și, probabil, la ce va deveni flagelul secolului 21 – suicidul. Înrăutățirea condițiilor de trai îi obligă pe oameni să cheltuiască mai puțin pe igienă, pe întreținerea sănătății și pe o alimentație corectă și sănătoasă. Și, dacă la nivelul scăzut al veniturilor se adaugă și încăpățânarea tradițională a românului - a se citi prostie – care zice, “decât să renunț la matrafox mai bine renunț la o masă, că tot acolo ajung…”, aveți tabloul complet al unei societăți primitive, sărace și fără perspective.

Românii în curs de alfabetizare postuniversitară

Oamenii fără ocupaţie-sau fără ocupaţie serioasă-îşi fac propriile jucării. În ştiinţă, ori românul nostru de toate zilele îşi face plin de emfază planul că a cucerit vârfurile ştiinţifice, ori îşi declară categoric că ceea ce ştiu alţii că înseamnă ştiinţă nu are nimic de a face cu cercetările/jucăriile sale. Dosare construite, CV-uri plombate cu nimicuri pompoase, pe scurt, castele de nisip, utopii poate pentru cei incapabili să procedeze la fel.

Ce ar fi dacă România ar închide televizorul?

Dacă ai închide televizorul, dacă ai trage din priză calculatorul, dacă ai renunţa să mai cumperi ziare, dacă ai lăsa laptopul cu bateria descărcată, atunci politicienii...

Copiii de etnie rromă, ajutaţi să-şi dezvolte abilităţile de comunicare

Nu suntem niciodată prea tineri sau prea vârstnici pentru a învăţa cele mai importante lecţii de viaţă. Momentul este întotdeauna oportun. Mai mult decât atât, reuşim să învăţăm că facem parte dintr-un sistem de sprijin reciproc, doar dacă suntem pregătiţi să înţelegem rolul şi importanţa acestui aspect. Şi pentru că şi ei fac parte din acest sistem, un număr de 45 de copii de etnie rromă din judeţul Gorj vor fi ajutaţi să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi socializare pentru prevenirea dificultăţilor de adaptare şcolară şi de integrare socială. Prin intermediul proiectului "Suntem împreună", Fundaţia S.O.S Copiii Gorjului, continuă seria eforturilor de a integra grupul copiilor minoritari rromi în vederea participării lor la educaţie.

Criza si frumusețea...

Mai lucizi, sau poate, mult mai îngrijorați, frații bulgari acceptă realitatea crudă. Premierul Borisov a recunoscut duminică, foarte deschis că, dacă nu se iau măsuri ferme, Bulgaria intră în faliment. Mesajul trist, dar realist, transmis poporului bulgar a fost că următoarele 6 luni sunt cruciale și că, dacă vreun bugetar mai iese în stradă pentru măsuri populiste, Bulgaria e terminată. Mai mult, tot premierul bulgar a avertizat că țara poate ajunge în situația Greciei, însă, spre deosebire de aceasta, va trebui să se descurce singură, probabil simțind că nu se bucură de aceleași simpatii la Înalta Portă Europeană și nici de același potențial turistic precum elenii.

Tratamente de meseriaș

Cel puțin haioasă moțiunea simplă depusă de liberali și discutată marți în Parlament... Genericul este întradevăr demn de Academia Cațavencu: "La sănătate nimic nu este sănătos". “Dar, mai e ceva sănătos în țara asta?”, aș adăuga…

Într-adevăr, dezastrul atomic din spitalele românești nu are nevoie nici măcar de arătat cu degetul. Oricine a avut vreodată nevoie s-a convins de calvarul la care sunt supuși bolnavii din România. Scuza invocată mereu a fost lipsa fondurilor și, din când în când, atunci când presa a reușit să scoată mizeria de sub covor, managementul dezastruos al instituțiilor. Nimic nou sub soarele medicinii românești.

Fiat justitia!

După raportul preliminar pe justiţie al Comisiei Europene, România rămâne, cu toate aşa-zisele eforturi, o ţară coruptă. Documentul relevă că, în pofida declaraţiilor, rezultatele sunt limitate, iar cazurile de corupţie la nivel înalt sunt tergiversate sau soluţionate ca-n “Povestirile cu final neaşteptat”…

Ritmul reformelor în justiţie - care părea de sârbă anul trecut - s-a mai muiat, dansatorii şi-au mai pierdut din voioşie şi, de la începutul anului au lălăit-o pe horă de mână.

Publicitatea culturală la români

Se apropie ziua de 1 aprilie, ziua păcălelilor. Nu de mult, într-o oarecare instituţie (nu contează identitatea, că e atât de caragialiană, general valabil lucrul, că s-ar putea întâmpla oriunde), s-a propus ca în muzeele administrate de aceasta, intrarea să fie liberă pentru toată lumea, în ziua de întâi a fiecărei luni. Dar…propunerea, zice-se, s-ar fi respins cu unanimitate de voturi, pentru că s-ar pierde ceva venituri şi ar păli bugetul.

Demolatorii

Îi găseşti la tot pasul. Cu feţele lor hâde, cu privirea rece, îţi zâmbesc perfid, oriunde te-ai afla. Ei ştiu tot. Sau, mai degrabă, au impresia că ştiu tot. Se pricep la politică şi la cultură, la sport şi la educaţie, la economie şi la ştiinţă. Nu le scapă nimic, chiar dacă nu au nici cea mai vagă idee despre lucrurile pe care le tratează. Sunt bolnavii de serviciu ai unei lumi închise în ea însăşi. O lume la fel de bolnavă şi de hilară ca exponenţii ei. În fond, cred că, în fiecare dintre noi stă ascuns un demolator.

Despre democraţie în Întunerica

Multe din blocurile de după revoluţie au rămas la fel ca înainte de revoluţie. Nu le-a schimbat nimeni faţada, nu le-a schimbat nimeni locatarii. Aceleaşi feţe triste...

Cât de antipatic trebuie să fii ca să devii preşedinte de partid?

În România trebuie să fii destul de arogant pentru ca să poţi trage cartea câştigătoare. Trebuie să ai o nesimţire fundamentală, înnăscută...

Pe pământ idioții au claxoane...

N-aveți idee cât de „pissed of” sunt, vorba englezului, dacă, din multitudinea de subiecte mă opresc azi asupra unui subiect de maxim interes general: claxonarii. Sunt, însă, sigur că prostia și nesimțirea vă deranjează în aceeași măsură și că fenomenul trebuie stopat într-un fel. Există chiar prevederi legislative despre claxonatul în oraș, dar, cine se mai gândește acum la astfel de probleme minore?... Am trecut adesea prin orășele de provincie în străinătate, unde semnul cu claxonatul interzis era la loc de cinste. Și ferească sfântul să tulburi fonic liniștea patriarhală a localității, că te scormonești rapid în buzunare să achiți o amendă consistentă.

Cum votează cei 200.000 de români fără curent?

„100.000 de gospodării nu au curent electric, adică nu se uită la «Dan Diaconescu în direct». Asta este, din nefericire”, a spus...

Cu barca pe uscat!

Partidele politice româneşti trec prin momente de schimbări, de prefaceri, de permutări şi revolte, fenomene ce au drept scop prezumtiv o repoziţionare a acestora pe scena politică.

Nimeni nu vrea să piardă ce a câştigat până acum, iar învinşii vor să-şi ia revanşa mizând totul pe strategiile de ultim moment. Ca atare, liderii politici scot din joben tot felul de iepuraşi pe care îi împrăştie în public cu dorinţa expresă de a afla cât mai multe despre felul în care sunt receptaţi de electorat. Miza este mare dacă privim spre viitor. Peste doi ani ne aşteaptă alegeri locale şi generale, dar şi europarlamentarele şi alegerile pentru preşedinte. Până atunci, toată lumea trebuie să aibă temele făcute. Cei care nu se vor adapta luptei, vor dispărea.

Gropile lor şi gropile noastre!

Mărturisesc că întotdeauna m-a fascinat spiritul german. Exactitatea, seriozitatea, hotărârea şi ingeniozitatea cu care îşi pun în practică ideile. Nu vorbim aici de cultura, de arta sau filosofia germană, ci de spirtul practic al acestui popor, care a făcut din Germania după cel de-al doilea război mondial cea mai bogată ţară a Europei, în ciuda faptului că, în calitatea ei de putere învinsă a trebuit să plătească un tribut enorm. A ştiut foarte bine să împletească calităţile sale ca naţiune cu banii primiţi de la americani pentru reconstrucţie. Ceea ce vedem astăzi este rodul unui efort enorm şi a unei voinţe de fier. A unei organizări desăvârşite.

Carul cu boi!

Nu trebuie decât să dai o fugă prin satele Gorjului şi o să constaţi că acestea sunt înecate în mâzgă şi uitare. Etosul popular, cu tot ce ţine de poveste, basm şi legendă, a intrat de mult în tratatele de sociologie şi folcloristică. Bântuiţi încă de stafia trecutului comunist, ţăranii noştri trăiesc o viaţă sub semnul improvizaţiei: construcţii fără nici o raţiune, uliţe înglodate în praf şi nămol, oameni amărâţi, tineri derutaţi, bătrâni pe chipul cărora timpul a săpat urme adânci. Tradiţia a murit. Totul este făcut fără nici o noimă. Peste tot vedem ruinele trecutului.

Aşa, o aroganţă…

Nou-nouţul preşedinte al PSD nu este - aşa cum zice dânsul - “enervant de tânăr”. Pentru unii e doar enervant… Dincolo de zâmbetul şăgalnic, discursul politicos şi tonul prietenos, eu cred că dl. Ponta este ambiţios, orgolios, ranchiunos, înţepăcios - uneori chiar obraznic, uns cu toate alifiile, totdeauna pregătit pentru orice şi chiar mai arogant decât Năstase - pe care l-a şi articulat la un moment dat, ca să vadă toată lumea cine e şeful în public.

Rromânia

Voindu-se conciliant şi pe placul etniei rrome, preşedintele a încercat un compliment, nefericit, nepotrivit şi generator de reacţii absolut fireşti din partea oricăror cetăţeni de bun simţ. Problema - chiar exagerată de către Băsescu - are, însă, suport real.

Dacă aruncăm doar o privire sumară asupra mediei din România, înţelegem de unde ni se trage. În goana după tiraje şi audienţe, materialele cu tematică ţigănească sunt pe primul loc. În presa scrisă, subiectele despre bogăţia rromilor, despre nunţile fastuoase sau despre scandalurile celebre ţin prima pagină. Rubrica mondenă este plină de starurile maneliste, ce maşini bengoase au, sau cu ce femei umblă.

Hai, poate nu chiar unu la sută...

N-am nimic cu maneliştii, i-am lăsat în durerea lor, în ritmurile lor, câtă vreme nu m-au agresat. În definitiv, nu m-a obligat nimeni, niciodată, să ascult ceva ce nu-mi place, sau să mă uit la ceva ce nu-mi place.Nu mă deranjează preferinţele nimănui fie ele muzicale, culinare, vestimentare, sexuale, în definitiv, fiecare mănâncă ce vrea sau şi-o scapă pe unde îi vine bine, “de gustibus non disputandum”. Sunt larg la inimă şi înţeleg că orice ţăcănit de pe pământ are dreptul să se simtă bine în felul lui, câtă vreme simţitul lui bine nu mă face pe mine să mă simt prost...

Cel mai bogat român

În societatea românească se acţionează în cele mai multe cazuri după principiul „ce distilezi toamna, bei iarna“, deşi tot folclorul popular recomandă românului să îşi facă iarna car şi vara sanie...

La pomul lăudat...!

Pe cât de lăudabilă este iniţiativa Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, de a iniţia o dezbatere având ca temă dezvoltarea judeţului Gorj, pe atât de neserioasă...

Paradigma postmodernistă - Hârciogul conceptual, sau cine afectează imaginea şcolii?

A avut cea mai mare notă la PROIECT. Proiect pe care nu l-a văzut nimeni ! Şi aşa conduce şcoala...

Ce-o fi scris la «Analiza SWOT»? Sau n-a scris că e mai greu cu scrisu’...

... că de-atunci ne tot pleacă elevii din şcoală... De ce? Care-or fi motivele din cererile de transfer ? ...sau poate tocmai aşa era PROIECTUL...

Înghesuiala din metroul roşu

Culeşi de prin toate staţiile, de la Piaţa Doljului, de la Grozăveşti, din Colentina şi de la Semănătoarea, navetiştii obişnuiţi ai metroului roşu îşi ocupă grăbiţi locurile. Cei ce nu mai găsesc scaune libere se agaţă de bare ca stripteuzele de la night club, cu servietele, sau după caz, trăiştile curgând precum balele voyeuriştilor. Culeşi de prin toate staţiile, de la Piaţa Doljului, de la Grozăveşti, din Colentina şi de la Semănătoarea, navetiştii obişnuiţi ai metroului roşu îşi ocupă grăbiţi locurile. Cei ce nu mai găsesc scaune libere se agaţă de bare ca stripteuzele de la night club, cu servietele, sau după caz, trăiştile curgând precum balele voyeuriştilor.

Scutul şi cureaua lată

O să avem scut anti-rachetă. Băsescu, era să spun Iliescu, a primit un telefon violet prin care a fost anunţat că la el în ogradă o să vină unii să monteze nişte stâlpi cu bec în cap...

În ţara lui Prinde-tot

Partidul Democrat-Liberal nu îşi mai încape în piele de bucurie că se află la putere şi că are caşcavalul la dispoziţie pe masa lui Boc şi halebarda la Cotroceni, pe puntea lui Traian.

Lupii

Adevărurile fundamentale în politică n-ar fi trebuit să fie decât două: dreapta sau stânga. Dreptul individului sau dreptul mulţimii. Egoism sau altruism. Liberalism sau comunism. „Scapă cine poate” sau „toţi pentru unul”. Nici una dintre cele două extreme nu este posibilă în formă pură, pentru că în prima variantă ar fi fost o societate formată din criminali şi ar fi rămas în viaţă o singură persoană, cea mai egoistă, iar în a doua variantă fiecare om ar fi fost obligat să fie egal cu cel mai neputincios dintre oameni şi toţi ar fi murit de foame.

La ordine în poziţie culcat!

Cred că mare parte a presei noastră cea de toate zilele abundă în fel şi fel de „şmecherii” numite ba polemici, ba pamflet. În spatele celor două stiluri consacrate ascunzându-se, de altfel, o enormă mitocănie şi sărăcie spirituală. Mari carenţe de limbaj. Un stil păgubos şi corcit. Cel care se află înapoia acestui stil, adică prostul, încearcă întodeauna să te convingă că argumentele sale sunt fără echivoc. Chiar dacă eforturile pe care le depune depăşesc uneori limita suportabilului, el perseverează în prostia sa fără să-i pese de posibiltatea unui eventual eşec. Atunci când nu e convingător, gesticulează nevrotic, ca şi cum, fără părerile sale, întrega argumentaţie s-ar prăbuşi sub semnul ignoranţei.

Printre ferigi cu ţepi!

Mărturisesc că nu-mi plac impostorii, palavragii, oamenii de nimic. Proştii, în general, îmi trezesc un sentiment de milă şi de repulsie în acelaşi timp. Fac cu greu faţă nimicniciei în orice formă s-ar manifesta ea. Mă sperie incultura, lenea intelectuală, semidocţii. Îmi repugnă lumea aceasta de adunături şi de guri cască. Prefer solitudinea bibliotecii mele, interogaţiile nocturne şi meditaţia la lumina lumânării. Deh, ce să fac, sunt un om al altor timpuri! Faptul că nu frecventez acele întruniri prăfuite, că nu mă bag în seamă cu tot felul de venetici, agramaţi şi lichele de cartier îmi dă un sentiment de siguranţă. Trăiesc simplu şi fără prejudecăţi. Învăţăm câte ceva din propriile noastre înfrângeri.

După douăzeci de ani

Surprinzător de palidă ni s-a înfăţişat a douăzecea aniversare a evenimentelor din decembrie 1989, pe care, deşi termenul e controversat, atât din direcţia profitorilor care tind a minimaliza „pretenţiile” de eroism, revendicările în numele cărora au murit oameni, ca şi din cea a dezamăgiţilor care nu pot a nu vedea manipulările, deturnarea unor idealuri, le vom numi Revoluţie

Trei culori cunosc pe lume: roşu, galben, violet

„Imnul naţional actual face trimitere directă la o disfuncţie erectilă de care ar suferi flăcăii de pe meleagurile mioritice...

PSD de la roşu spre violet!

Mărturisesc că am un sentiment de milă faţă de Mircea Geoană. Faţă de politicianul subţire care este Mircea Geoană. Atacurile concentrate împotriva sa, urmare a pierderii...

Despre o anume stare a lucrurilor!

Cred că ţi-am spus deseori că sunt un inadaptat. Că nu sunt un om al timpului meu. Ştiu, îmi vei spune că, ieşirea din timp mă face mai vulnerabil la bolile sociale. Mai fragil în raport cu ceilalţi. Dar, vezi bine, pentru a reuşi e nevoie de o anumită condiţie. Trebuie să te apleci. Să-ţi pui cocoaşă. Să te îndoieşti de spinare până la rupere. În fond, să trăieşti drama celui care nu are nimic de spus.

Gripă să fie, că porci sunt destui!

Dacă ar fi cu adevărat isteţi, talibanii de la Ministerul Finanelor ar impune o taxă pe serviciile funerare, căci odată cu gripa nouă a crescut şi rata mortalităţii...

Gunoiul de după uşă

Într-un loc care ar trebui să fie un model de educaţie demn de urmat, nu numai pentru tinerele generaţii, ci pentru toţi cetăţenii, legea este pusă în cel mai întunecos colţ, iar abuzurile curg lanţ împotriva celor care sunt consideraţi deconspiratorii acelora care săvârşesc în permanenţă ilegalităţi, fără să îi tragă nimeni la răspundere. Ce dacă unde-i lege, nu-i tocmeală? Asta a picat! E valabil când spunem: avem legi, da-s proaste şi nimeni nu e interesat să le schimbe, n-avem infractori, că nu vrem nici să-i vedem, nici să-i căutăm, nici să-i găsim, nici să-i pedepsim. Că nu ne pasă! Şi ei ce să facă altceva, decât ce ştiu?

Nu poţi glumi cu lucruri d-astea!

Îţi spun, stau aşa ca prostul şi mă zgâiesc pe geamul camerei la lumea ce se zvârcoleşte, alergând ca bezmetica pe străzi ce nu duc nicăieri. Ascult zgomotul acela înfundat al paşilor pe caldarâm şi abia mai disting vocea vecinei care după ce şi-a topit copiii în bătaie, comentează savant, împreună cu o altă vecină de palier, chestiuni ce abia au un înţeles. Ce crezi, previziuni sumbre despre soarta ţării! Se vede de la o poştă, comentatoarea e bine documentată.

Ce s-ar fi întâmplat dacă?

„Dacă România s-ar fi născut în Dubai, Băsescu ar fi purtat poale şi ar fi fost confundat cu Elena Udrea? Zilele trecute poalele româneşti ar fi participat...

Un deceniu fără Titu Rădoi

Am multe amintiri alături de profesorul şi mentorul nostru, Titu Rădoi, de la a cărei trecere în lumea celor drepţi se împlinesc, la sfârşitul...

„Iarna nu-i ca vara!”

Fără îndoială, prostia umană nu are margini. Indiferenţa şi nepăsarea îi urmează. Cu ani în urmă, drumul ce leagă localitatea Poiana de satul Bulbuceni şi mai departe...

20 de ani de Rromânia

România se poate lăuda cu 20 de ani de democraţie. O fi mult o fi puţin, nu poate fi apreciat cu exactitate nici după o sută de ani. Poate într-un secol de democraţie coruptă o să avem o autostradă de la nord la sud şi una de la est la vest şi atunci poate concluziile vor putea să fie mult mai luminoase. În 20 de ani de România, guvernanţii, politicienii şi oamenii de afaceri au demonstrat că se pot cheltui extrem de mulţi bani, din privatizări sau  din împrumuturi externe fără să faci absolut nimic cu ei. Sunt acele împrumuturi pe care le faci să trăieşti de la o zi la alta când nu ai serviciu. Sau mult mai grav, ai şi serviciu, dar faci în continuare credite, din cauză că activitatea pe care o prestezi nu se prea supune rigorilor economiei de piaţă.

Azi la Timişoara, mâine-n toată ţara!

Timişoara îşi plânge şi acum morţii revoluţiei şi o să-i plângă multă vreme de acum înainte. Sufletele lor nu şi-au găsit liniştea pentru că, nici după 20 de ani, odioasele crime de la Timişoara, de la Bucureşti şi din alte oraşe martir nu au fost pedepsite. Chiar dacă lucrurile vor rămâne ferecate, adevărul va ieşi într-o bună zi la iveală… Până atunci, avem datoria de a nu uita Timişoara.

Un fleac, ne-am ciuruit!

Parcă nici zăpezile nu mai sunt ca pe vremuri, când Partidul producea în România una din cele mai mari zăpezi din Europa. Dacă nu ningea în mod concret, zăpada era adusă din crestele...

Despre reuşite, provocări şi voluntariat, cu reprezentanţii Crucii Roşii Filiala Gorj

Grigore Bunăiaşu: „ Relaţia Crucea Roşie-Administraţie Publică-Societate, este doar o relaţie de colaborare. Crucea Roşie este auxiliară autorităţii publice. În acelaşi timp, societatea are nevoie de activităţile Crucii Roşii, prin acţiunile umanitare întreprinse pentru persoanele vulnerabile şi de asemenea prin activităţile educative şi participarea activă în cadrul Societăţii”.

Cum am petrecut în campanie… Scurt jurnal de participant!

Şi eu am fost în Arcadia marilor confruntări prezidenţiale. Asta, finală, parcă a fost mai suculentă. A inundat cu milioane de cuvinte furajere plantaţia de electorat român, şi-aşa mustind de bulversare. Anticipată ca putând schimba undeva la doar 4-5 procente din opţiunile alegătorilor, confruntarea a provocat însă valuri mai mari, procentul constatat de sociologi după vot fiind de 14 %…  Incredibil, deci, aproape un milion şi jumătate de oameni au luat decizia de a vota cu unul sau altul / cu unul împotriva altuia sau – pur şi simplu de a vota – după ce au privit spectacolul la televizor.

România după „potop”!

N-am motive de bucurie, cum n-am nici motive de tristeţe. Românii au votat ce au ştiut ei mai bine. Scriam în articolul de data trecută că vom avea un preşedinte după chipul şi asemănarea noastră. Nu m-am înşelat. Circul politic de dinaintea şi după alegeri a fost evident. La finalul celui mai grandios spectacol al ultimilor ani, am cules ce am semănat. Politicienii nu s-au dezminţit, după aflarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, au trecut de la agonie la extaz, într-un spirit strict balcanic. Pentru învinşi, alegerile au fost fraudate! Asta mă face să exclam din nou, pentru a nu ştiu câta oară: Demagogia scufundă România!

Of, Româniile mele!

Probabil că nu va dura prea mult timp până când scena politică va fi lovită din nou de o criză. Interesant este că, deşi este un mediu marcat profund de instabilitate şi de viruşi politici...

Mă doare...

După că demenţiala agitaţie politico-electorală va fi luat sfârşit odată cu alegerea preşedintelui, se speră că lucrurile vor intra în normal. Poate că va fi aşa, poate că vom găsi o cale, oricare va fi aceea, sigur că speranţa moare ultima, suntem optimişti. Însă, tarele vor rămâne, iar oamenii politici vor avea mult de luptat pentru a-şi recupera imensa pierdere de imagine din ultimele luni. Şi mai rămâne ceva în noi, cei simpli spectatori, martorii spectacolului grotesc: o durere surdă.

Campania parodierii sentimentelor naţionale

Mărturisesc că nu mă aşteptam nici de această dată ca românii să dea dovadă de mai multă înţelegere, solidaritate şi dragoste de ziua naţională. Desfăşurată sub semnul unor tensiuni politice generate de alegerile pentru cel de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, cei care s-au ocupat de organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României au lăsat să se vadă aceeaşi dezbinare, aceleaşi tare care ne marchează de 20 de ani încoace.

Suc de roşii cu lămâie

Nu sunt un fan al cocktailurilor, din contră, îmi plac lucrurile simple, unice, un „simple maltz” fără aditivi, o pălincă fără sucuri ajutătoare, parcă e mai bărbăteşte aşa. Mă rog, chestie de gusturi care nu se comentează, fiecare-şi pune-n pahar ce vrea, lapte, miere, pipi de mâţă... Dar, suc de roşii cu suc de lămâie? Păi, asta-i reţetă?!?

Şi cu asta, ce-am făcut?

Un sondaj realizat de Pro Democraţia zicea că doar 19% dintre români au crezut că alegerile vor fi corecte. Cu toate acestea, prezenţa la vot n-a fost chiar rea, împinsă de la spate şi de referendum...

Problema va apare, cu siguranţă, la turul doi...

După cum arată ultimele sondaje, e posibil ca unu-două procente să fie chiar importante! Aşa că, propunerea mea este ca noi ăştia, normalii fără carnet de partid şi limpezi la cap  să ne căznim să stricăm apele mârlanilor şi să ne ducem la vot.

Moartea ciolanului românesc

Ciolanul din România îşi dă ultima suflare. Cu toate că e condus pe ultimul drum spre groapa comună a cadavrelor vii ale Europei, ciolanul românesc este căutat incă...

La plăcinte înainte, la război înapoi!

Nici nu se făcuseră publice rezultatele finale ale votului pentru preşedinte, că Dan Ilie Morega şi-a făcut deja socoteli în ceea ce priveşte bucăţica de ciolan pe care crede că o va prinde...

S-a-nrăit lumea, mumă…

Ceea ce era de aşteptat se întâmplă. Odată cu apropierea zilei Z, gunoiul începe să apară tot mai mult de sub covor, de acolo de unde începuse deja să prindă duhoare. Era nevoie însă de o miză atât de importantă – fotoliul de preşedinte – pentru ca tot ce ştiu unii şi alţii să devină public? Iată că da... Măcar să fie asta partea bună a lucrurilor, adevărul să iasă odată pentru totdeauna la lumină!

Realitatea care bate viaţa

De nenumărate ori aud expresia „România reală” şi mă întreb de ce este ea necesară? Există oare o alta imaginară, plăsmuită din ficţiuni şi închipuiri de care ar trebui să ne detaşăm? Sau, mai corect zis, doreşte cineva să ne re-creeze o imagine falsă despre realitate şi, dacă, da, cu ce scop? Ziarele, jurnalele de televiziune sunt pline de realităţi româneşti cutremurătoare, de oameni trăitori, locuri care există cu adevărat şi fapte care se întâmplă.

„Ţara lui Trebuie-Vodă”

Un studiu al Institutului de Politici Publice pe tema discursurilor candidaţilor la preşedinţie relevă concluzii care merită comentate. Urmărind ce au scos din gură în trei săptămâni Băsescu, Geoană, Antonescu şi Oprescu, rezultatele sunt dezamăgitoare. Astfel, conţinutul mesajelor este considerat destul de slab, candidaţii neasumându-şi angajamente ferme, proiecte concrete pentru viitorul României, toate acestea însemnând până la urmă lipsă de respect pentru alegători.

Vaticinarul I.D.Sîrbu

Ion D.Sîrbu a făcut figura unui dublu marginalizat. Mai întâi pe plan literar, taxat fiind în decursul vieţii cu condescendenţă, ca un autor de plan secund, inclusiv de către cerchiştii care nu-i vor fi cunoscut scrierile de căpetenie, delectându-se doar cu oralitatea-i debordantă, radiind de vorbe de duh (Marin Sorescu nota strepezit, într-o postfaţă la Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, 1996: „A crezut o vreme că face parte din Cercul Literar de la Sibiu. Cam lipsit de haz, acesta ar fi avut nevoie de ironia sa acidă, pentru a se dezbrăca de emfază”).

De ce nu votează alegătorul care nu votează?

Unde a ajuns democraţia după 20 de ani de capitalism? Din păcate, singurul mijloc de control al clasei politice şi al Puterii...

După 20 de ani

Campania electorală a început mai serios în ultimele zile. Mitinguri de proporţii. Mici de proporţii. Bere de proporţii. Veste de proporţii. Afişe de proporţii. Găleţi de proporţii. Plase de proporţii.

O meserie de păstrat până la moarte

Orice tânăr se poate afla la un moment dat în locul nepotrivit, la timpul nepotrivit, faţă în faţă cu tentaţia unui pahar de băutură, a unei ţigări, a unei pastile sau liniuţe de praf. Nefericită conjunctură, în care, nu mai există decât decizia personală, determinată de puterea pe care o are fiecare copil, putere, determinată la rândul ei de felul în care personalitatea lui a fost conturată, în primul rând în familie.

Crimă dar nu şi pedeapsă

Există un exces al justiţiei şi o insuficienţă a justiţiei. Dacă cel dintâi ilustrează o pedanterie a legii, un formalism al hipercivilizaţiei, cea de-a doua constituie hotărât o ieşire din sfera civilizaţiei, o manifestare deplorabilă a primitivităţii. Am înregistrat zilele trecute un caz al unei justiţii excesive: întemniţarea regizorului Roman Polanski, un mit al artei cinematografice, actualmente cetăţean francez, de către autorităţile elveţiene pentru un păcat săvârşit cu peste trei decenii în urmă, spre a fi extrădat Statelor Unite....

Subiecte „tari”… de campanie!

Forfota din jurul candidaţilor devine, pe măsură ce se apropie ziua alegerilor, tot mai asurzitoare. Fiecare candidat clămpăne pre limba lui despre lucruri ce nu au de a face cu vreun proiect pentru România. Marile teme de dezbatere lipsesc. Lumea trăncăneşte. Trebuie să recunosc că tot ceea ce spun poate fi doar o impresie. Mă pot înşela, însă, în toate apariţiile lor publice, candidaţii sunt preocupaţi de probleme minore ce vizează mai ales partea adversă. Programele electorale, cu care s-au înscris în cursă, sunt aproape ignorate.

Ion Cupă: „Finanţele Publice nu sunt organ de presiune”

„Gorjul este un judeţ destul de bine pus la punct, din punct de vedere fiscal. Vorbesc despre faptul că DGFP Gorj stă foarte bine în ceea ce priveşte specialiştii, modul de lucru cu agenţii economici locali precum şi relaţiile cu celelalte instituţii ale statului. Având în vedere că vin dintr-o altă Direcţie de Finanţe, pot face o comparaţie. Nu aş putea să reproşez nimic, oamenii ştiu să îşi facă treaba aşa cum se cuvine, însă în ciuda acestor lucruri bune, totdeauna este loc de mai bine”

„Mitocănii” de campanie

Ninge euforic. Aproape că nu mai sesizez faptul că în jurul meu lumea politică a intrat în vrie. Se fac socoteli de campanie. Se pun pariuri. Candidaţii, potenţial câştigători ai alegerilor prezidenţiale, vor fi scoşi din joben de un magician invizibil – poporul! Mie teamă însă că vom rămâne fără tranşa de bani de la FMI, fără guvern, fără bani de salarii şi pensii. Ninge euforic de câteva ore bune şi eu privesc pe gem cum parcă şi zăpada se chinue să acopere mare parte din mitocăniile noastre.

Să delirăm bine!

Trăim, cum dă Dumnezeu, într-o ţară în care trenurile (ca şi politicienii) deraiază frecvent, într-o ţară în care gripa porcină (ca şi politicienii) umblă liberă pe stradă, într-o ţară în care, de când nu mai cad MIGURILE, cad guvernele, într-o ţară în care dacă mierea şi laptele nu curg, măcar pică para mălăiaţă, într-o ţară în care bătălia de la Podul Înalt a ajuns eufemism pe lângă bătălia pentru Scaunul Înalt, într-o ţară în care “Părintele Etern”, Ion Luca Caragiale şi-a risipit lichidul semiotic prin politică precum Priap şi sămânţa ideologică s-a metamorfozat în sute de limfuroi politici, croiţi după chipul şi asemănarea Caţavencilor, Trahanachilor şi Agamiţilor săi.

Provizoriul definitiv

Una dintre renumitele legi ale lui Murphy spune că nimic nu e mai definitiv decât provizoriul. Sunt sigur că vi s-a-ntâmplat asta de nenumărate ori, mie, cel puţin da, faci câte ceva şi zici „las-o aşa, deocamdată, până găsim altă soluţie”... Şi „deocamdată” ăla se transformă în câţiva ani buni din cel puţin două motive: unu, că treaba merge şi provizoriu, funcţionând tradiţionala zicală „las-o bă, că, dacă tot merge şi-aşa...” şi, doi, că tot timpul ai altceva mai urgent de făcut. Iar unul dintre cele mai mari păcate româneşti – cu voie sau fără de voie – este că ne ocupăm mereu de treburile urgente, în detrimentul celor importante.

Tropăie viruşii!

Ca oriunde în lume, presa îşi face datoria şi trece consumatorul media prin toate stările posibile, de la agonie la extaz, generând panica necesară şi mărind confuzia. Astea toate, bazate, de fapt, nu atât pe documentarea profesională, cât pe declaraţiile contradictorii ale oficialităţilor.

De exemplu – ştiind că românul e destul de pasiv la ce află şi reticent la noutăţi – doctorul Streinu Cercel a zis să ne mai scoată un pic din acalmie şi să bage din top şi-o cifră estimativă referitor la câţi s-ar putea s-o mierlească de la gripă. "Scenariul ăsta cu 20.000 de morţi? Este una din variantele oficiale, dar e minim, ăsta e mizilic" ne-a încurajat domnul doctor, în calitate de specialist.

Munca e pentru maşini şi chinezi

Mă învârteam prin calculator prin tot felul de texte, căutând nişte chestii de care aveam nevoie. Am căutat după chestiile astea şi ...

România - balul de 20 de ani

România – balul de douăzeci de ani” este un proiect prin care vă propun să descoperim împreună, comparativ, de unde am plecat în 1989 pe “cărarea democratică” şi unde am ajuns acum, la fix 20 de ani de la Revoluţie.

Cred că este mai mult decât necesar acest demers, în contextul în care, ca naţiune, vom ştii încotro ne îndreptăm doar dacă ştim cu siguranţă de unde venim.

Vocea patriotului naţionale!

Primesc în ultimele zile tot felul de mesaje de la diverşi „cititori” care înfierează cu asupra de măsură candidaţii înscrişii în cursa pentru câştigarea fotoliului de preşedinte al României. Limbajul greu, apăsat, marcat uneori de sintagme pretenţioase m-a pus într-un fel în gardă.

Administraţie publică, plecată în concediu electoral - reveniţi după 22 noiembrie!!!

Mai sunt câteva săptămâni din campania electorală şi parcă nici nu a început.

Electryon electoral

Guvernul interimar al României, prin ministrul economiei, Adriean Videanu, a dat undă verde înfiinţării unei companii naţionale energetice..

Mica publicitate politică

Instituţie de comunicare universal-valabilă şi eficientă, mica publicitate este de multe ori soluţia cea mai la îndemână pentru rezolvarea afacerilor mai mari sau mai mici. Şi, de ce n-ar fi, dacă totul merge foarte simplu? Un scurt anunţ publicat, postat, difuzat, televizat, un număr de telefon şi, gata, anunţătorul aşteaptă rezolvarea problemei.

O „terapie plauzibilă”

Dragă prietene, materialul trimis de tine are amprenta unei sensibilităţi ce ne scapă mult prea des înţelegerii noastre, grabei cu care trăim, foşnetului pe care secundele ni-l susură în ureche. N-am stat prea mult pe gânduri şi ţi-am răspuns pentru a nu lăsa aşteptării răgazul să te apese. E adevărat, nu odată am avut acest sentiment al pierderii frumuseţii vieţii. Nu cred, însă, că trebuie să reproşăm ceva vremurilor pe care le trăim.

Cum devine Constituţia funcţională?

Ghinionul politicienilor ar fi ca pe 22 noiembrie să dea o zăpadă pe cinste sau un ger de crapă urnele şi nu o să mai prindă nimeni pui...

Pinochio

În politică „never say never”, adică niciodată să nu spui „niciodată” pentru că s-ar putea să-ţi crească nas de Pinocchio. Asta, dacă nu-l ai deja... Şi, bineînţeles că Oprescu a făcut un banc bun atunci când a spus că-şi va termina mai întâi treaba la Primărie şi apoi va candida la preşedinţie.

Cine mai suntem?

Am ajuns să respirăm tot mai des aerul impur al societăţii în care trăim. Ne-am pierdut înţelepciunea, ne-am pierdut până şi ultima celulă de demnitate din ce ne mai rămăsese. Şi totul pentru că cei de sus îşi propun din ce în ce mai mult să ne transforme în marionetele unei societăţi care se vrea a fi modernă şi democratică. Ne lăudăm atât de mult cu faptul că suntem în U.E., încât unii dintre noi chiar ajungem să credem…

Guvernul Bo(n)căneşte!

Coaliţia s-a rupt. Cele două partide aflate până acum într-o guvernare ce ar fi trebuit să asigure stabilitatea politică a ţării şi să restabilească echilibrul economic ca urmare a efectelor dezastroase ale crizei sunt, în acest moment, într-un război total. Miza acestei lupte este, fără nici un dubiu, câştigare alegerilor prezidenţiale.

Mulţi…

Este bine ştiut că democraţia înseamnă, în traducere liberă, dictatura majorităţii. Cu alte cuvinte, cei mulţi decid! Tot democraţia este un proces cantitativ şi nu unul calitativ, adică votul academicianului este perfect egal cu cel al ăluia cu două clase mai mult ca trenul. Pentru că el, votul, nu e condiţionat nici de numărul de facultăţi absolvite, nici de valoarea IQ-ului, nici de contul din bancă. Votul e vot şi-atât.

„Remaneaua” fără „manere”

Ca tot românul care vorbeşte ca să se afle-n treabă, ministrul Nica a aruncat cu piatra-n baltă exact atâta cât a fost nevoie ca să producă agitaţia necesară şi suficientă pentru „Big-Bangul” guvernamental. Chiar dacă ceva sâmburi de adevăr – cu creangă cu tot – pot fi în afirmaţiile d.lui Nica, declaraţia sa a fost hazardată, arogantă, iresponsabilă, riscantă şi, mai ales, fără dovezi.

Ce-i mână pe ei în luptă?!

Criza politică generată de disputele dintre cele două formaţiuni ale coaliţiei de guvernare face ca România să semene cu o ţară aproape neguvernabilă. Lupta pentru supremaţie politică dintre PSD şi PDL este asemănătoare ca cea dintre două rude apropiate.

ECCE HOMO!

Urmărind de câţiva ani – şi chiar foarte atent – fenomenul politic din România, campaniile electorale, alegerile, rezultatele lor, dar şi prestaţiile politicienilor români, încerc câteva concluzii care pot deveni subiect de comentarii sau, poate, de polemici pe care sunt gata să le întreţin cu bucurie. Asta, dacă va considera cineva necesar...

Un prim gând care se naşte în tărtăcuţă – privind apariţiile media şi discursurile politicienilor – este sentimentul micimii de simplu cetăţean aruncat în oceanul iluştrilor necunoscuţi care, în zadar, ar avea ceva de spus.

„Şcolii azi îi trebuie soluţii--eu, din păcate , n-am decât nostalgii”

Mi-e dor de şcoală, de minciunile care m-au crescut atât de anapoda, convingându-mă că adevărul e numai unul, şi anume pofta asta imbecilă de lucruri măreţe sau poate cuminţi, voit pătimaşe ori calme şi senine, dar invariabil frumoase, bune şi drepte, chiar dacă lumea e strâmbă (sau tocmai de aceea), încât astăzi eu nu mai încap nicăieri…….

Cui îi este „scârbă” de România?

Sintagma cu pricina, postată ca generic al unei emisiuni difuzate pe un post naţional de televiziune, ascunde un adevăr dureros.

Trei generaţii

Dacă în viaţa literar-artistică noţiunea de generaţie e foarte relativă, nu o dată inoportună, în viaţa societăţii ea n-ar putea fi cu uşurinţă ocolită. Cu acidă ironie Balzac numea generaţia scriitoricească o scenă umplută de patru-cinci mii de oameni, toţi aceştia voind a juca rolul principal!

Un tâmpit, doi tâmpiţi, şcoala românească produce faliţi!

Ce înseamnă, de fapt, educaţia, învăţământul? O investiţie pentru un viitor, o temelie pentru construcţia societăţii ce va urma, o garanţie a sănătăţii şi puterii unei naţiuni.