Tag: romania

România de după România

Fiecare acţiune cu valoare civică care are loc în Europa este, de fapt, un vot de blam acordat societăţii româneşti. Sutele de mii de oameni de pe străzile Londrei sau ale Parisului (exceptând acţiunile violente) sunt o formă de a pune România între paranteze. Arătând că există un imens abis între noi şi lumea civilizată.

Acest fapt este rezultatul unui tipar de comportament care se regăseşte aproape prin toate colţurile ţării. Ideea că tot ce este malign se datorează doar „boierilor” din structurile de conducere, în timp ce „obidiţii” de jos sunt personaje angelice este departe de realităţile în care ne zbatem existenţa.

Cum a ajuns România ţară bananieră. La propriu

Exportăm de cinci ori mai multe banane decât castraveţi. Deşi nu e o ţară tropicală, exporturile României de banane, citrice, mango, ananans, avocado şi nuci de cocos au depăşit cu trei tone pe cele de tomate, morcovi, castraveţi, mere, pere şi gutui.

Gorjul, pe lista paradisului fiscal al băieţilor deştepţi

Cele 28 de zone defavorizate din România au însemnat tot atâtea paradisuri fiscale pentru „investitori”. Ca să beneficieze de reduceri de taxe şi impozite, firme cu cifre de afaceri de milioane de euro şi-au mutat sediile centrale în ghetouri.

Locuitorii din cele 160 de oraşe care ar fi trebuit să beneficieze de locuri de muncă, au fost ignoraţi. Nici un organ de control n-a fost interesat până azi să afle în ce condiţii s-au oferit aceste facilitaţi.

Postcomuniştii romantici

Un sondaj de opinie recent relevă că 36 de procente dintre români suferă pentru dispariţia comunismului, iar 49 la sută dintre ei spun că Nicolae Ceauşescu a fost un conducător bun.  41 la sută declară că, astăzi, l-ar vota pe fostul dictator dacă ar mai fi posibil să candideze pentru Cotroceni. Fără campanie electorală! Şi fără a fi în viaţă…

Cam aşa arată starea naţiunii! Cel puţin, al unei părţi a ei. Desigur, nostalgia după „epoca de aur” şi copilul ei “minune” poate fi explicată prin situaţia critică prin care trece România.

Caracatița „made in Romania”

Caracatița corupției începe să își creeze o emblemă în România! Această cruntă realitate ne determină să ne întrebăm dacă situația prezentă este o excepție sau este chiar regula. Dacă corupția este un element periferic sau face parte din chiar existența noastră cotidiană, marcându-ne decisiv destinul. Se vorbește atât de mult de reformă plecându-se de la premisa că aceasta ar fi soluția ideală. Mizându-se pe faptul că întărirea statului ar rezolva toate problemele. Iluzionându-ne cu ideea că nivelul nostru de fericire ar fi proporțional cu înălțimea zidurilor pe care le tot reformăm!Marele zid chinezesc, construit din pricina pericolului năvălirilor barbare ...

România vs. Egipt – un meci ratat!

Analiza pe care o face Economist Intelligence Unit conchide că 55 de ţări sunt încă regimuri autoritare. Egiptul ocupă locul 138 din 167, cu o notă de doar 3,07 din 10, deci se scaldă în apele „acide” ale dictaturii. România ocupă locul 56 cu nota 6,6: “flawed democracy” (democrație viciată). În 2008 aveam nota 7,06. Deci, progresăm!

Ceea ce pare cel mai șocant este faptul că România stă mult mai bine decât Egiptul la libertăţi civile, proces electoral, adică structurile sistemului. În schimb, la capitolul cultură politică, situaţia se răstoarnă: egiptenii au nota 5, românii doar 3,75. Este, de fapt, una dintre cele mai mici note din lume. Deci, până și în țările cu statut totalitar declarat cultura politică a cetățenilor este mai pregantă.

Manipularea urii şi o ţară muribundă

Tânjim după un crâmpei de lumină şi ne sărută doar întunericul. De ce România a devenit prizoniera urii, distrugând şi pulverizând însăşi ideea de solidaritate! În ce con de umbră s-a ascuns altruismul? De ce propagatorii urii continuă să fie aplaudaţi?! Şi copiaţi?…Ce generează dezbinarea şi atmosfera de „vest sălbatic” care planează asupra acestei ţări muribunde?

Într-un articol intitulat „Între Ion şi Iţic”, scriitorul Zaharia Stancu protesta împotriva diversiunii guvernamentale de a identifica un vinovat fictiv pentru dezastrul prin care trecea ţara. În 1938 când acţiunile antisemite încep să ia tot mai mult proporţii şi să fie tot mai „aplaudate”, Zaharia Stancu are curajul sub forma unei structuri narative să dezvăluie „subtilităţile” guvernamentale de fabricare a „ţapului ispăşitor”. Textul lui Zaharia Stancu este magistral, fiindcă surprinde anumite atitudini cu care, din nefericire, suntem contemporani….

România se caută

Anul asta se împlinesc 21 de ani de la căderea comunismului în România, comunism care, printre altele, a avut ca obiectiv distrugerea elitei intelectualilor şi, mai ales, ascunderea lucrurilor care ţin de credinţă şi identitate naţională. România se născuse odată cu acest regim comunist şi avea să moară dacă  regimul ar fi dispărut, acesta era lucrul care trebuia învăţat de toată lumea. Comunismul, din fericire, a căzut în decembrie 1989, cu preţul morţii a peste 1000 de persoane, a fost atunci singura ţară în care a căzut sistemul şi în care cineva şi- a pierdut viaţa pentru asta.

Ziua „Raţională” a României

Este unanim acceptată ideea că, în ultimii ani, calitatea vieții în România a început să scadă, punându-se acest lucru pe seama crizei economice mondiale, dar și pe unele metehne ...

România, ţara mea de dor…

Trecut-au două veacuri doar de când marele Eminescu scria plin de patriotism: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…”. De unde era să ştie poetul naţional că frumoasele urări pre versuri puse vor rămâne doar un deziderat al maselor largi, o Fata Morgana pe care poporul o proslăveşte iar conducătorii se vor înghesui la coadă ca s-o gâtuie?

De unde să ştie poetul nepe­reche că, în plin început de secol XXI, România va fi condusă de către nişte oameni îmbrăcaţi în costume de firmă, însă foarte impermeabile şi refractare la urările unui Eminescu, unui Kogălniceanu, unui Alecsandri…?

Vizionarismul eminescian s-a dovedit a fi neputincios la predicţia despre o Românie făcută ferfeniţă din interior mai dihai decât ar fi comis-o o conflagraţie care ar fi avut-o drept teatru de lupte – umblă vorba că sârbii, în timpul conflictelor din anii ’90, o duceau mai bine decât noi, şi că, în caz de război, raţia de hrană pe care e obligat guvernul să o asigure populaţiei este mai bogată decât cea pe care ţi-o poţi procura, azi, din salariul minim pe economie…

Guvernul adolescentului miop

Dacă cineva are proasta inspiraţie să priceapă ceva din ce se întâmplă în România, probabil va fi pus ori în situaţia de a ajunge la balamuc sau în postura ...

Escrocherii instituţionale

În România de azi, totul e datum existenţial. Iar românul acceptă (cu resemnare, indolenţă sau platitudine?) tot ceea ce i se întâmplă. Noua orientare, pe linie de dreapta ...

Locuri şi oameni

Tema lunii august 2010 lansată de revista România literară este Locuri şi oameni. Primul care abordează această temă este Gabriel Chifu, directorul executiv al săptămânalului literar naţional, preferând un titlu incitant, Centrul lumii pentru uz personal. În alineatul preliminar, Gabriel Chifu elucidează problematica în felul următor: Am hotărât să propunem ca temă a lunii august una simplă, cu menirea de a lărgi cadrul, locurile nemaifiind exclusiv bucureştene. Gabriel Chifu recunoaşte şi apreciază sugestia Irinei Petraş, care deschide această serie cu o pagină dedicată Clujului. Utilizând naratorial şi memorialistic sau autobiografic persoana întâi, Gabriel Chifu explicitează: Eu însumi (…) aleg un orăşel dintr-un colţ de ţară care a contat o vreme pentru mine ca adevărat centru al lumii, Calafatul, locul unde m-am născut. Finalul este pe cât de introvertit, pe atât de autentic: Calafatul e cuprins în structura moleculelor mele, Calafatul e o stare sufletească. Am rămas cu nostalgia acestui oraş, o nostalgie specială ce ţine foarte puţin de geografie şi foarte mult de metafizică.

Pe apa Siriului, curge frunza brandului…

O evoluţie ciudată a vieţii sociale a românilor a condus la ideea obsedantă a necesităţii imperative de a se impune urgent un brand de ţară pentru România. Parcă până atunci, românii trăiseră anormal fără un brand de ţară. Isteaţa foc şi maestru al oportunităţilor, Elena Udrea a simţit că targetul stabilirii unui brand de ţară reprezintă o obsesie vitală pentru români.  În faţa celui care reuşea să impună noul brand de ţară se deschideau ceea ce englezii denumesc „wonderful perspectives”.  În următorii ani, noul brand ar fi purtat agăţată de el imaginea celui care l-a impus. Practic, dacă brandul se dovedea rezistent în timp, imaginea părintelui acestuia ar fi avut parte de o proiecţie publică uriaşă asemănătoare umbrei care acoperă plaja la apusul soarelui.

Pagini negre de istorie românească - Infernul de la Piteşti

Răsfoind de curând un calendar cultural, am reperat în luna august aniversarea Ruxandrei Cesereanu, cercetător al universului concentraţionar, prilej cu care mi-am reamintit de un capitol sumbru al existenţei românilor  şi anume comunismul. Vă întrebaţi,  desigur, de ce se acordă încă atenţie unei perioade trecute a istoriei. Mai întâi trebuie să recunoaştem: cel ce uită e condamnat la a repeta greşelile trecutului. Pe de altă parte, a trăi pasiv, a nu te revolta faţă de inuman echivalează cu o anumită stare de complicitate la tot ceea ce a presupus comunismul: îndoctrinare, ştergerea personalităţii individuale, înstrăinare de cultură şi valori etice. Astfel, recuperarea şi purificare memoriei poporului român, după cum afirma şi Ruxandra Cesereanu, devine „o datorie de onoare”.

Scriitorul rus Alexandr Soljeniţîn (care a încetat din viaţă în 3 august 2008) câştigător al Premiului Nobel pentru literatură, autor al "Arhipelagului Gulag" şi importantă figură a dizidenţei sovietice conferă cuvântului „gulag” semnificaţia de spaţiu prototipal al detenţiei comuniste sub toate formele ei: lagăr de muncă, închisoare, colonie penitenciară; exilul şi deportarea sunt şi ele tot o formă a Gulagului.

Apartenenţe… efective

Sigur, Gabriel Chifu nu s-a gândit, când lansa tema lunii iulie, Bucureştiul văzut de scriitori, la un efect benefic pentru revista România literară, acela prin care Alexandru George avea ocazia de a relua colaborarea cu hebdomadarul bucureştean abandonat. Eu sper ca reputatul critic şi prozator să se arate consecvent în această revenire, deoarece revista Luceafărul, în care semna frecvent eseuri strălucite, se vede şi nu prea se vede la chioşcurile din Târgu Jiu.

Poate că această temă lansată de România literară şi-a exercitat seducţia irezistibilă asupra criticului bucureştean, încât în titlul intervenţiei sale tematice dativul etic se converteşte într-unul insistent patetic: Un oraş care-mi aparţine şi căruia îi aparţin. Amplu, acest eseu, scris şi tipărit cu luciditate analitică şi confesivă, acoperă paginile 4 şi 18 ale revistei România literară, nr. 27, din 23 iulie 2010. Nu rezist, la rândul meu - mă obligă onestitatea - să repet o observaţie a unei similitudini lansate de Alex. Ştefănescu: dacă Alexandru George se lasă dominat de dubla-i aspiraţie şi vocaţie, de critic şi prozator, alt redutabil contemporan, Gheorghe Grigurcu, crede, deloc egolatru, în condiţia sa de poet şi critic.

Căpitan Băsescu, la stânga-împrejur!

În nopţile când are insomnie, Traian Băsescu, aciuat la Radio România Actualităţi prezintă naţiunii teoriile sale fanteziste despre anumite fenomene din  ...

Când disfuncţionalitatea nu mai e un paradox…

Cei care nu au de lucru în România în perioadă de criză se înmulţesc ciupercile după ploaie. În schimb, au funcţii, salarii, oportunităţi etc ...

Opera Ioanei Andreescu - punte între două culturi

Ce trebuie ştiut despre Ioana Andreescu? În primul rând că a fost prietenă cu Eugen Ionescu, Emil Cioran şi Mircea Eliade. Că şi-a dat doctoratul, cu Paul H. Stahl, în 1980, la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Că în România a publicat în 1968 la E.P.L. un volum de proză „Soare sec”. Că în Franţa a tipărit tot în Oraşul-Lumină două romane: Soleil aride (Grasset, 1972), Discours sentimental (La Table Ronde, 1984) şi două cărţi de antropologie socială şi istorică: Mourir à l’ombre des Carpathes în 1986, şi Où sont passés les vampires? (Payot, 1997).

Ţara din golful piratului

Sincer, cine nu şi-ar dori în România un premier norvegian şi un preşedinte suedez sau invers? Sau un preşedinte finlandez şi un premier danez? Sau, combinat, un premier ...

Despre instabilitate şi nu numai…

A vorbi despre instabilitate politică în România de astăzi e un evident truism. La vreme rea, de criză, e grav. Iar această instabilitate la nivel politic se exprimă printr-o instabilitate ...

Capitala şi scriitorii

Prea puţini ştiu că tema lunii iulie, Bucureştiul văzut de scriitori, a fost preconizată de prozatorul, poetul şi publicistul craiovean  Gabriel Chifu, începând cu 2 iulie, în revista România literară. Tot Gabriel Chifu împarte cu Nicolae Manolescu pagina 3, ca directori ai revistei, şi debutează în abordarea acestei teme cu puzzle sub titlul Deocamdată doar visez. Programatic scriitorul apreciază tema ca fiind relaxantă, de vacanţă. Mărturisirea sa preliminară va fi interesantă şi fertilă, suscitând interesul mai multor scriitori, deoarece tema însăşi a fost şi este generoasă, producând o literatură de amploare, datorată artiştilor cuvântului de ieri şi de azi.

Potop cu marţafoi şi paparude

Un spectacol care produce greaţă, frustrări sau chiar nefericire, se desfăşoară în aceste zile pe scena vieţii publice din România. Neiubită de Dumnezeu, România se îneacă în ape ucigătoare, în faţa cărora ridicăm neputincioşi din umeri, ca şi în anii din urmă. Scenariul se repetă cu aceeaşi intensitate a dramatismului: apele vin năvalnice, lovesc cumplit, omoară sau distrug, oamenii plâng şi dorm în casele inundate, mănâncă pâinea amară de sinistrat şi aşteaptă ajutor din partea autorităţilor de la Bucureşti, pentru că în condiţii de potop, primarul este un neica-nimeni, fără nicio putere.

După noi, Potopul!

În timp ce o bună parte din ţară a intrat la apă, pagubele umane şi materiale fiind, practic, inestimabile, oamenii noştri politici îşi arată (pentru a câta oară?) neputinţa în faţa dezastrelor care ne lovesc. Să fie oare doar lipsa unei gândiri în ceea ce priveşte prevenirea acestor calamităţi naturale sau este pură ignoranţă?! Oricât de retorică ar fi întrebarea, nu putem să nu observăm că, oamenii noştri politici sunt mereu surprinşi, ori de câte ori, natura loveşte fără milă.

Din nou, inundaţiile care au lovit o bună parte din teritoriul României au prins pe picior greşit autorităţile publice locale şi naţionale. Suprapusă peste criza care loveşte din plin ţara, situaţia catastrofică, creată în urma dezastrului lăsat în urmă de furia apelor revărsate peste sate şi oraşe, arată starea de fapt în care ne aflăm. Suntem dezbinaţi, bolnavi şi singuri. Bântuiţi de aceleaşi nelinişti. Când cuprinşi de greaţă, când de un entuziasm tâmp, dar mai mereu căutând vinovaţi acolo unde toţi se cred absolviţi de vină. Scriam data trecută că guvernul Boc ar fi trebuit să-şi dea demisia, cred şi acum acelaşi lucru, orice alt guvern ar fi privit cu alţi ochi, cu atât mai mult cu cât, guvernul actual nu se mai bucură, nici de sprijin parlamentar, nici de cel al electoratului. Vizitele făcute de premier în zonele sinistrate demonstrează deplin care este gradul de simpatie şi încredere al guvernului său. Sunt tot mai numeroase vocile celor care se pronunţă împotriva sa. Nu vorbesc numai de partidele din opoziţie, dar, printre cei care cer imperativ demisia premierului şi a guvernului sunt chiar unii membri ai partidului de guvernământ. Până şi preşedintele pare să nu mai fie chiar atât de sigur că guvernul Boc poate să fie soluţia salvatoare pentru România. Cu toate astea, Emil Boc se încăpăţânează să reziste în ciuda unor evidenţe din ce în ce mai clare.

Şalupa istorică a Lui Băse

Preşedintele Traian Băsescu se comportă cu ţara ca un şef de cârciumă care le spune clienţilor că nu le va mai servi bere “pe caiet” şi că va fi nevoit să ...

ADN-ul românesc

Atunci când Creatorul a rânduit rasa umană pe Pământ, a introdus toată informaţia despre această nouă creaţie într-un lanţ de inteligenţă împletit cu har, pe care mult mai târziu...

Optimismul pesimistului

Prietenii mă ştiu ca pe un optimist incurabil. Nu de puţine ori, atunci când toţi vedeau negru în evoluţia Pandurilor, eu mai zăream o rază de lumină şi-mi anunţam convingerea că şi echipa noastră poate bate pe cineva. Cu toate astea, atunci când vine vorba de echipa naţională de fotbal, optimismul meu pare o noţiune abstractă sau, în cel mai bun caz, una pe care am pierdut-o de foarte multă vreme.

România e ţara...

Medicii din România au plecat, bunii meseriaşi au plecat, elita din cercetare a plecat, căpşunarii au plecat, inginerii au plecat şi cam toate categoriile de oameni bine pregătiţi...

…şi-napoi la lume date!

După un periplu pe la Vamă, Gheorghe Cocină se întoarce la conducerea Casei Judeţene de Sănătate. Acesta a mai ocupat funcţia şi în trecut, aşa că, treaba e ca şi făcută! Mai e nevoie, însă, ca şi sistemul să se reformeze, altfel misiunea oricărui şef va fi mult îngreunată de gravele probleme cu care se confruntă toată suflarea din sănătate, domeniu unde se înregistrează o serie de neajunsuri. Cei drept, nimeni nu are de gând să facă mare lucru pentru bolnavii din România. Aşa că, vânt în pupă, domnule Cocină!

Meandrele puterii

Criza pune tot mai mult stăpânire pe România. Efectele acesteia sunt vizibile din aproape toate unghiurile, dar mai ales în stradă, acolo unde oamenii au decis să protesteze împotriva măsurilor iniţiate de guvernul Boc. În tot acest timp, la nivel politic, demagogia şi populismul sunt la ele acasă. Şi de o parte, şi de alta a puterii, se aruncă replici, acuze, se fac previziuni apocaliptice. Liderii politici fac risipă de cuvinte, încercând, fiecare după cum îi dictează interesul, să convingă electoratul de viabilitatea soluţiilor pe care le propun. În tot acest vacarm ai impresia că te afli într-o ţară fără stăpân, în ciuda faptului că preşedintele se străduieşte să lămurească populaţia de necesitatea măsurile anticriză. Cu toate astea, nimeni nu ascultă pe nimeni, iar la final, toţi reuşesc să ne creeze o impresie de sictir şi lehamite.

Pe acest fundal, îngroşat de mâzga politicianismului de două parale, înfruntările din PNL şi PSD Gorj par mai degrabă o joacă a unor copii caraghioşi. Alegerile ce urmează a avea loc - mai puţin în PNL Gorj, unde conducerea centrală a decis să amâne alegerile până la o dată ulterioară – sunt nişte piese de teatru cu final cunoscut.

Cruzimea şi cinismul ca spectacol al literaturii

Boris Vian, în cei 39 de ani ai vieţii sale, a fost un veşnic neliniştit, un teribil şi un nonconformist căruia nu i-a rămas nimic străin din zbaterile unui artist care vrea totul. Astfel că el a cântat la alămuri în diverse formaţii de muzică progresistă, a scris cronici muzicale şi scenarii de film, a tradus din engleză... Dar el va rămâne în conştiinţa publică  în primul rând ca un important prozator, Spuma zilelor fiind de mult timp şi încă şi astăzi un best-seller. Apoi, a scandalizat o lume întreagă cu romanul Voi scuipa pe mormintele voastre, roman ecranizat în preajma morţii sale. În aceste pagini am mai scris despre insolitul volum de povestiri Blues pentru o pisică neagră.

Ofer servicii de paznic …

Mi s-a reproşat, după ceva trecute comentarii, că sunt dur pe nedrept cu instituţiile statului. Şi, mai departe, că noi, presa exagerăm mereu, că umflăm totul, că ne place să înflorim, să facem un caz din orice! Măi, să fie!... Nu eu sunt dur. Lumea din jurul nostru e, din păcate, şmirghel, raşpel, raşchetă. Şi statul, maşină electrică de raşchetat. Parcă s-a spart conducta cu răutate la noi în România de ceva vreme încoace...

Corupţia în robă

Evenimentele de dată recentă demonstrează, încă odată, că justiţia din România este parte a sistemului corupt în interiorul cărui se regăsesc, în devălmăşie, oameni politici, justiţiabili, oameni de afaceri şi găinari de profesie. Cazul senatorului PSD, Cătălin Voicu, este tipic acestui sistem mafiot, care a penetrat toate sectoarele vieţii publice, parazitând în profunzime instituţii fundamentale ale statului de drept. Este bine cunoscut faptul că, ani buni, reprezentanţii UE au atras atenţia României asupra problemelor majore ridicate de actul de justiţie, procedând la amânarea intrării ţării noastre în uniune. De asemenea, sunt bine cunoscute şi demonstrate legăturile favorizante dintre diferiţi judecători sau procurori cu oameni politici din interiorul şi din afara cercului puterii.

Venitul mediu lunar al medicilor de familie gorjeni a fost de aproape 77.000 de lei

În România şi implicit în judeţul Gorj,  se impune cu precădere reabilitarea şi dezvoltarea sistemului public de sănătate. În aceste condiţii, unul dintre domeniile despre care s-a tot vorbit în ultima vreme este cel al medicinii de familie. Se pune în prezent tot mai des întrebarea dacă toate aceste servicii sunt sau nu corespunzătoare, dacă satisfac nevoile şi răspund aşteptărilor pacienţilor şi de ce nu, dacă veniturile lunare ale cadrelor medicale sunt sau nu justificate.

O caricatură…

De câte ori privesc politica românească, am senzația că vizitez o expoziție de caricatură proastă... Fețe deformate, tușe groase care surprind caractere, defecte, păcate. Spun “caricatură proastă”, pentru că, întotdeauna, caricatura de valoare trebuie să aibă în ea pe râsu-plânsu, relația formă-conținut trebuie să fie simbiotic perfectă, cele două elemente să se unească, nu să se anuleze reciproc. Așa funcționează tratamentul prin zâmbeto-terapie, după vechiul principiu latin “Ridendo castigat mores” – “Râzând, îndreptăm obiceiurile”, evident, pe cele proaste.

Simeza personajelor noastre politice, însă, mă face s-o iau dezgustat la goană, renunțând la orice plăcere artistică.

Salariatul fără salariu

Dar ce, omul de rând e prost, să nu fure şi el ceva, dacă i se iveşte ocazia? Se spune pe după blocuri că în zilele acestea de criză, cu care toţi suntem contemporani, se produce ultimul mare jaf al ţării. Hoardele de politicieni, sindicalişti şi oameni de afaceri prăduitori îşi umplu buzunarele cu ultimele resurse pe care statul le mai deţine. Dar ce mai contează, nu-i aşa, ce distanţă este până în fundul prăpastiei, dacă tot ai fost împins în ea sau, mă rog, ai alunecat. Românii nu au avut niciodată noroc în viaţă. În România până şi ţiganii neaoşi sunt romi şi nu ţigani, cum este denumirea în toată lumea.

Nimic nu este întâmplător!

Am tot mai des sentimentul că trăiesc într-o ţară care îşi caută încă un sens în istorie, alternând momentele sale de glorie, din trecut, cu spaimele şi îndoielile actuale duse la paroxism. Suntem, din acest punct de vedere, un popor ales, o naţiune vie, puternic motivată de împlinirea unui destin istoric. Ori de câte ori luăm la bani mărunţi realitatea românească, găsim motive de bucurie şi revoltă în acelaşi timp. Descoperim fie că am fost prea indulgenţi cu noi înşine, fie am fost prea aspri, de fiecare dată însă motivaţi în gesturile noastre, în idealurile noastre. După revoluţia din decembrie 1989, am sperat cu toţii într-un trai mai bun, într-o mai mare deschidere către valorile universale, într-un destin comun, într-o Europă unită alături de alte state cu democraţie avansată.

Aproape 400 de firme din Gorj au pus lacătul pe uşă

În primul trimestru din anul 2010, nu mai puţin de 345 de gorjeni  s-au încumetat să pună întreprindă activităţi pe cont propriu, chiar dacă mediul economic din judeţul Gorj este în declin. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu aproape o sută de înmatriculări mai puţine. Predominante sunt societăţile cu răspundere limitată( în număr de 151 de astfel de unităţi).

Departe de lumea dezlănţuită!

Sistemul sanitar din România suferă de o boală fără leac – nepăsarea.  La aceasta ar putea fi adăugată incompetenţa şi relele intenţii ale unora. Ca şi în alte domenii...

Prezentul şi viitorul satelor din judeţul Gorj, supuse dezbaterii publice

Vatra valorilor naţionale ale oricărui popor, o constituie satul. O constituie acel ţinut în care îţi poţi găsi liniştea şi unde poţi descoperi cele mai importante resurse necesare pentru formarea culturii morale. Numai pentru acest motiv, apărarea obştei săteşti ar trebui să fie prioritatea fiecărei generaţii în parte. Ajunşi în secolul globalizării, românii au cam uitat de „satul lor cel românesc”, fiind mult mai preocupaţi de importanţa social-culturală a mediului urban.

A mai rămas vreo speranţă sau facem o revoluţie?

Meseria e brăţară de aur în România. Desigur, până când vine cineva şi ţi-o fură. În România, românul nu îşi taie singur creanga de sub...

Greu la deal…

Iar suntem fruntași în Europa. De data asta, la bolile sărăciei: tuberculoza, hepatitele și, probabil, la ce va deveni flagelul secolului 21 – suicidul. Înrăutățirea condițiilor de trai îi obligă pe oameni să cheltuiască mai puțin pe igienă, pe întreținerea sănătății și pe o alimentație corectă și sănătoasă. Și, dacă la nivelul scăzut al veniturilor se adaugă și încăpățânarea tradițională a românului - a se citi prostie – care zice, “decât să renunț la matrafox mai bine renunț la o masă, că tot acolo ajung…”, aveți tabloul complet al unei societăți primitive, sărace și fără perspective.

Ţara văzută prin fundul paharului

O publicaţie germană a avut iniţiativa interesantă de a transmite către premierul Greciei o scrisoare deschisă şi plină de recomandări anticriză. Grecia este...

Africa

Întotdeauna când vorbim de Africa, deja ne-am obişnuit să începem cu numărul celor care trăiesc de la o zi la alta cu mai puţin de 1 dolar pe zi. În tot acest timp, noi dăm din colţ în colţ că n-avem bani de facturi minim 3 sau 400 de euro pe lună. Singura lor posibilitate este să încerce să-şi valorifice potenţialul agricol. Acum, punem şi noi o întrebare logică. Daca România , o ţară cu potenţial agricol extraordinar, membră U.E. şi nu e în stare să aibă o agricultură performantă, oare nenorociţii sorţii, africanii, care nu au nici o variantă, ei ce vor face? Cine sunt investitorii care totuşi bagă bani în agricultura din Africa?

Polemici actuale

După ce am recitit editorialul lui Nicolae Manolescu, Polemică şi pamflet, apărut în nr. 2/ 2010 al revistei România literară, am aderat totalmente, cu gratitudine, la disocierea teoretică subtilă, între termenii din titlu, invocând distincţia lui E.Lovinescu. Autorul volumului Viaţă şi cărţi se confesa în postulate indubitabile, precizând că nu detestă pamfletele, mai ales când sunt opera unor mari artişti, dar are un cult pentru polemici, deoarece criticii preferă polemica, poeţii pamfletul. În asemenea enunţuri asertorice, intuim afinităţile clasicei deosebiri pe care T. Maiorescu o proclama spre sfârşitul secolului XIX în studiul Poeţi şi critici.

Polemica la România literară

Constatam, sper, cu promptitudine, în articolul din numărul precedent al revistei noastre, că la România literară s-au produs schimbări de format şi de formaţie redacţională, se observă o intensificare loială şi consistentă a spiritului critic şi polemic. Acest adevăr este confirmat chiar de editorialul Polemică şi pamflet de Nicolae Manolescu, directorul revistei, care reactualizează disocierea lovinesciană, semantic şi teoretic, a termenilor din titlu.

Cât de greu este să fii pacientul spitalelor din Gorj?

Ne întrebăm tot mai des în ultima vreme dacă serviciile medicale din România se vor putea alinia vreodată la cerinţele Uniunii Europene. Mulţi dintre specialiştii în domeniu vorbesc despre o continuă “ încercare” în acest sens. Alţii dau vina, pentru nereuşite, pe lipsa fondurilor financiare şi adaptează starea de sănătate la condiţiile pe care le avem.

Scutul şi cureaua lată

O să avem scut anti-rachetă. Băsescu, era să spun Iliescu, a primit un telefon violet prin care a fost anunţat că la el în ogradă o să vină unii să monteze nişte stâlpi cu bec în cap...

Creşte vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani?

Trei salariaţi susţineau un pensionar, în 1989, iar fondul de pensii era pe plus. În 2009, un angajat ţine în spate un pensionar şi bugetul pentru pensii are minus 2 miliarde dolari. În luna noiembrie 2009 existau în România 4,364 milioane de salariaţi şi 4,742 pensionari (fără pensionarii din agricultură). Prin urmare, 10 salariaţi au ajuns să susţină 11 pensionari. În timpul mandatului liberalului Călin Popescu-Tăriceanu, (2004-2008) cheltuielile cu pensiile au ajuns la 13 miliarde de USD (9,2 miliarde de euro) pentru că valoarea punctului de pensie a crescut de la 295 de lei, cât era în ianuarie 2005, la 697,5 lei. Cheltuielile totale de pensii sunt de peste 10 miliarde de euro, fiind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare. România are un total de 5,7 milioane de pensionari, din care 700.000 sunt agricultori.

Polemica în România literară

Aşadar, revista România literară se afirmă şi se impune în domeniul publicisticii ca prestigios hebdomadar remaniabil. Cel puţin trei elemente ne permit să evidenţiem acest adevăr: formatul, formaţia redacţională şi accentuarea spiritului polemic. Sugestive şi convingătoare pentru această idee sunt editorialul Criza presei de Nicolae Manolescu şi puzzle Câteva precizări de Gabriel Chifu, apărute în pagina trei, numărul unu/22ianuarie 2010.

Nicolae Manolescu anticipa remanierea redacţiei, în numărul dublu 51/52 de la sfârşitul anului 2009 prin retragerea ( plecarea, părăsirea) d-lui Gabriel Dimisianu şi a doamnelor Constanţa Buzea şi Adriana Bittel.

Valentin Popa: „Sănătatea este prioritate naţională doar în campaniile electorale”

„M-am gândit că intrând în U.E. urma să se întâmple ceva cu sistemul medical românesc. Numai că nu s-a prea întâmplat acest lucru şi nici nu văd, în viitorul apropiat, o schimbare majoră care ar putea veni. Până la urmă, chestiunea aceasta cu U.E. ne ajută. Ei vin spre noi, ne dau undiţa, dacă ştim să o folosim vom prinde peştele, dacă nu, nu şi gata. Revenind la bani, pot spune că ducem lipsă atât de fonduri financiare, cât mai ales de management corespunzător.”

La mijloc şi pe margini!

Dihonie, negocieri subterane, dispute televizate, într-un cuvânt – circul nostru cel de toate zilele. Protagoniştii acestei melodrame, sunt, nimeni alţi, decât oamenii noştri politici. Unii au promis că dacă pierd alegerile vor demisiona din funcţiile pe care le deţin, alţii, cei care i-au sprijin pe tărâmul luptelor politice, au stat mereu la pândă, râvnind scaunul partenerului de drum. Imaginea lăsată în urmă de oamenii noştri politici şi partidele lor este una a lipsei de noimă. Mă îndoiesc că anii care vor urma până la viitoarele alegeri parlamentare, vor aduce noutăţi în ceea ce priveşte aranjamentul scenei noastre politice.

Criza de la … România literară

„În prezent, revistele au o vandabilitate mult scăzută, faţă de anul 1989. Directorul de la România literară reclamă această realitate. Nu înseamnă însă că profesorii, medicii, studenţii şi, în general, intelectualii, cumpărători obişnuiţi şi fideli, sunt mai săraci astăzi decât ieri. Explicaţia i se pare simplă: chiar şi aceşti cumpărători şi, bineînţeles cititori, preferă media, internetul, care le oferă, totuşi, modalităţi facile şi precare de informare şi cunoaştere. De aceea revista România literară nu mai poate avea în 2010 un tiraj de 20.000 de exemplare, ca înainte de 1989, şi unul de 40.000, ca imediat după 1989, după cum precizează cu acribie aritmetică Nicolae Manolescu. Cu oarecare amară vanitate directorială, recunoaşte că tirajul actual al revistei sale rămâne mai mare decât al majorităţii revistelor de profil”.

Care opoziţie?

Cine mai face opoziţie în România sau se face că face opoziţie? Este o situaţie aproape ingrată pentru social-democraţi starea de opoziţie din ultimii ani, perioadă în care...

Cât de necesară este impozitarea averii?

Faptul că România este un stat sărac nu mai este un secret pentru nimeni. Ne-am convins de acest lucru şi iată că discuţiile în ceea ce priveşte bugetul ne-au demonstrat din nou că suntem săraci. Atât de săraci încât toată lumea pare a fi de acord că este necesară o creştere a veniturilor bugetare. Opiniile divergente nu au întârziat să apară. Unii susţin că soluţia este o scădere a fiscalităţii, alţii propun impozitarea românilor bogaţi.

Târgujienii cer Primăriei case şi locuri de muncă

În ultima vreme, târgujienii au tot fost loviţi de spiritul civic şi au crezut că lucrurile se pot schimba în bine. Asta pentru că în urmă cu doi sau trei ani, autorităţile locale intenţionau să pună în aplicare un plan pentru strângerea de pe străzi a câinilor. Însă, haitele au pus stăpânire pe municipiul Târgu Jiu.

Trei culori cunosc pe lume: roşu, galben, violet

„Imnul naţional actual face trimitere directă la o disfuncţie erectilă de care ar suferi flăcăii de pe meleagurile mioritice...

S-a înfiinţat Asociaţia Producătorilor şi Furnizorilor de cărbune din România

Opt unităţi economice din judeţul Gorj au constituit Asociaţia Producătorilor şi Furnizorilor de cărbune din România, structură care are drept scop stabilirea şi susţinerea unei poziţii comune a membrilor săi, în ceea ce priveşte domeniul producerii şi furnizării de cărbune.

Bugetul pe 2010 în probe

Bugetul pentru anul viitor trebuie aprobat deoarece România riscă să nu mai primească o nouă tranşă din împrumutul de la FMI. Nici să vrea, PSD şi PNL nu au în acest moment majoritatea pentru a trânti bugetul, dar nu au nici un motiv să vrea să facă o astfel de mişcare sinucigaşă, care să le atragă întreaga responsabilitate pentru blocarea relaţiei cu FMI şi, implicit, a finanţării esenţiale din aceasta direcţie.

Ce s-ar fi întâmplat dacă?

„Dacă România s-ar fi născut în Dubai, Băsescu ar fi purtat poale şi ar fi fost confundat cu Elena Udrea? Zilele trecute poalele româneşti ar fi participat...

20 de ani de Rromânia

România se poate lăuda cu 20 de ani de democraţie. O fi mult o fi puţin, nu poate fi apreciat cu exactitate nici după o sută de ani. Poate într-un secol de democraţie coruptă o să avem o autostradă de la nord la sud şi una de la est la vest şi atunci poate concluziile vor putea să fie mult mai luminoase. În 20 de ani de România, guvernanţii, politicienii şi oamenii de afaceri au demonstrat că se pot cheltui extrem de mulţi bani, din privatizări sau  din împrumuturi externe fără să faci absolut nimic cu ei. Sunt acele împrumuturi pe care le faci să trăieşti de la o zi la alta când nu ai serviciu. Sau mult mai grav, ai şi serviciu, dar faci în continuare credite, din cauză că activitatea pe care o prestezi nu se prea supune rigorilor economiei de piaţă.

Un fleac, ne-am ciuruit!

Parcă nici zăpezile nu mai sunt ca pe vremuri, când Partidul producea în România una din cele mai mari zăpezi din Europa. Dacă nu ningea în mod concret, zăpada era adusă din crestele...

Cum am petrecut în campanie… Scurt jurnal de participant!

Şi eu am fost în Arcadia marilor confruntări prezidenţiale. Asta, finală, parcă a fost mai suculentă. A inundat cu milioane de cuvinte furajere plantaţia de electorat român, şi-aşa mustind de bulversare. Anticipată ca putând schimba undeva la doar 4-5 procente din opţiunile alegătorilor, confruntarea a provocat însă valuri mai mari, procentul constatat de sociologi după vot fiind de 14 %…  Incredibil, deci, aproape un milion şi jumătate de oameni au luat decizia de a vota cu unul sau altul / cu unul împotriva altuia sau – pur şi simplu de a vota – după ce au privit spectacolul la televizor.

A 3 – cea mai cretină invenţie a românilor

Nu am votat neapărat pro Băsescu. Nu am votat nici contra Geoană. Am votat cu toată convingerea pentru învingerea Antenei 3 şi a suratelor ei. Dacă l-am votat, deloc entuziasmat pe primul, nu l-aş fi votat vreodată pe al doilea, păpuşa gonflabilă a aşa-zisei stângi româneşti şi matrioşca autotrimisă la Moscova pentru reconciliere, adică să ne scuzăm că le-am cedat tezaurul.

Te fac un vot?

Se strânge laţul în jurul datei de 6 decembrie. Alegătorul e din ce în ce mai decis să meargă la urnă până la urmă. De data asta nu îl mai interesează nici micii, nici berea...

Cui îi este frică de Bunicuţă?

Primul tur al alegerilor s-a încheiat decis în vechiul stil Românesc. E ca pe vremuri când aveam de ales între o Dacie 1300 nouă roşie şi una galben prăfuită la mâna a doua. Asta veche ştim cum merge şi pe unde dă rateuri,  iar la a noua riscul e arhicunoscut: o fii cu piese recondiţionate? O fii făcută româneşte de ţăranii reconvertiţi  în meseriaşi?

Despre pasagerii celor două simboluri ale ingineriei financiare româneşti ce să mai zic? În a nouă se va urca sigur bunicuţa împreuna cu primarul care este şofer. Se pare că va fii unul din cei şase saşi din şase saci!

Povestiri despre viitor

Pentru a înţelege mai bine relaţia dintre Crin Antonescu şi Mircea Geoană vom reproduce câteva fragmente dintr-un amplu  material publicat de departamentul politic al agenţiei MEDIAFAX. Textul este edificator în ceea ce priveşte istoria acestei relaţii ce a condus, în final, la încheierea unui acord politic pentru o altfel de Românie.

Spre ce se îndreaptă bătrâna Europă?

Lumea a sărbătorit de curând 20 de ani de la căderea zidului Berlinului.v Dacă am face o mică incursiune în ultimii 2000 de ani am vedea că Europa e sursa a tot ce a fost mai bun pentru omenire şi în acelaşi timp a fost şi cauza celor mai mari nenorociri. Ce a reuşit însă să facă vechiul continent în ultimii 20 de ani?

România - balul de 20 de ani

România – balul de douăzeci de ani” este un proiect prin care vă propun să descoperim împreună, comparativ, de unde am plecat în 1989 pe “cărarea democratică” şi unde am ajuns acum, la fix 20 de ani de la Revoluţie.

Cred că este mai mult decât necesar acest demers, în contextul în care, ca naţiune, vom ştii încotro ne îndreptăm doar dacă ştim cu siguranţă de unde venim.

Politicienii gorjeni prinşi cu degetele în priză!

Vestea privind înfiinţarea noilor companii energetice a fost dată cu ocazia lansării campaniei electorale în Gorj pentru Traian Băsescu. Presa ultimelor zile a adus aminte electoratului de alte promisiuni neonorate în campanii electorale, şi anume construirea termocentralelor de la Motru şi Sărdăneşti.

Directorul general al SNLO, Daniel Burlan este optimist în privinţa proiectelor abandonate a celor două termocentrale promise cândva şi spune că acest lucru încă se poate materializa. Majoritatea celor intervievaţi au fost de acord cu faptul că noua companie energetică ELECTRA ar aduce în primul rând stabilitatea şi siguranţa locurilor de muncă. Pentru SNLO ar fi poate singura soluţie viabilă de a nu mai avea cărbune pe stoc şi, implicit, pentru deblocarea financiară a societăţii.

Negativism critic singular

În debutul acestor adnotări publicistice, invoc două neologisme, bivuac şi contrafort, preferate, în ordinea lor alfabetică, de doi ardeleni redutabili: clujeanul Mircea Zaciu şi timişoreanul Mircea Mihăieş, distinşi profesori universitari, prezenţi în multe dispute politice, morale şi literare. Mircea Zaciu ataca din bivuac (adăpost sau cort nocturn pentru militari şi turişti), remarcându-se în domeniul criticii şi istoriei literare. Celălalt Mircea, specialist în limba engleză şi în spaţiul literar anglo-saxon, utilizează un contrafort pamfletar (zid consolidat, betonat) semnând cu regularitate săptămânală pagina 4 în revista România literară.

Cum devine Constituţia funcţională?

Ghinionul politicienilor ar fi ca pe 22 noiembrie să dea o zăpadă pe cinste sau un ger de crapă urnele şi nu o să mai prindă nimeni pui...

Încotro aleargă naţionala României?

Oricât de mult ai încerca să eviţi subiectul, un eşec al naţionalei de maniera umilitorului 0-5 cu Serbia nu poate fi sărit aşa cum sare Mutu peste meciurile care nu-i convin. Şi cum săptămâna ce a trecut a fost una agitată şi la nivel politic în România, nu putem remarca şi faptul că guvernul lui Boc şi naţionala au făcut poc! în acelaşi timp.

„Remaneaua” fără „manere”

Ca tot românul care vorbeşte ca să se afle-n treabă, ministrul Nica a aruncat cu piatra-n baltă exact atâta cât a fost nevoie ca să producă agitaţia necesară şi suficientă pentru „Big-Bangul” guvernamental. Chiar dacă ceva sâmburi de adevăr – cu creangă cu tot – pot fi în afirmaţiile d.lui Nica, declaraţia sa a fost hazardată, arogantă, iresponsabilă, riscantă şi, mai ales, fără dovezi.

ECCE HOMO!

Urmărind de câţiva ani – şi chiar foarte atent – fenomenul politic din România, campaniile electorale, alegerile, rezultatele lor, dar şi prestaţiile politicienilor români, încerc câteva concluzii care pot deveni subiect de comentarii sau, poate, de polemici pe care sunt gata să le întreţin cu bucurie. Asta, dacă va considera cineva necesar...

Un prim gând care se naşte în tărtăcuţă – privind apariţiile media şi discursurile politicienilor – este sentimentul micimii de simplu cetăţean aruncat în oceanul iluştrilor necunoscuţi care, în zadar, ar avea ceva de spus.

Avatarurile unei ideologii

E limpede ca lumina zilei: marxism-leninismul a fost ideologia directoare a comunismului iar comunismul rodul direct al acesteia.

Problemele arzătoare ale ţărişoarei noastre!

Cine spune că demagogia nu scufundă România dă dovadă de lipsă de realism. Cum să nu ne scufundăm, când în jurul nostru totul se prăbuşeşte? Oricât de patrioţi am fi, nu putem să nu vedem cum clasa noastră politică ne duce la prăpastie! Cum politicienii noştri fac şi desfac lucruri pe care cu greu ţi le poţi imagina.

Facultate în sectorul de stat sau privat?

În România de astăzi există absolvenţi ai facultăţilor de stat şi/ sau particulare. Dar există şi persoane care au absolvit o facultate de stat, şi una particulară.

Se usucă vrejul la bostan

Dăbuleniul este un oraş din judeţul Dolj, Oltenia, România. A fost declarat oraş prin Legea 83/2004. Se află în sudul regiunii, mai jos de Craiova în vecinătatea Dunării, într-o zonă cu sol nisipos, numită şi "Sahara Olteniei". Dăbuleniul este cunoscut ca "patria lubeniţelor".

Antisemitism?

Noţiunea de antisemitism cunoaşte în prezent o pe cât de progresivă pe atât de deconcertantă extensie. Fenomenul profund reprobabil pe care-l desemnează pare a-şi dori o confirmare tot mai largă, vădind o insaţietate de „exemplificări” ce riscă - o spunem răspicat - a-i ştirbi aura dramatică, a-i compromite sensul.

Trai, nineacă, pe banii proştilor!

Trebuie să recunoaştem că statul român este, în felul lui, un tip generos, dar şi selectiv în generozitatea sa. Spun asta constatând că România are, în acest moment, cei mai costisitori funcţionari publici.

Zbîrrr, cioară!

Un ţigan lăutar din România a fost ucis din întâmplare într-o staţie de metrou din Italia. Destinul său tragic l-a condus exact unde trebuia şi când trebuia.

Prosperitatea mă’sii!

Se tot vorbeşte de prosperitatea la care visează România. Unde ne aflăm noi, pe acest drum, care, la fel cu cel al iadului e pavat cu bune intenţii? Pe o scală a prosperităţii de la unu la zece, cam unde stă românul?